Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XX (2020), nr. 415 (1 – 15 Februarie)

26/02/2020

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Păcatele popii. Când eram în seminar, de câte ori ne vorbeau profesorii despre preoție, nu uitau să ne spună cât de mare este responsabilitatea preotului în fața lui Dumnezeu. Preotul duce în spate propriile sale păcate, pe care, ca om, le va fi săvârșit în viață, cât și o bună parte din păcatele enoriașilor care i-au fost încredințați. Așa cum părinții poartă o parte din vina pentru păcatele copiilor lor, ei fiind autori morali ai acestora, tot așa și preotul răspunde pentru „fii săi duhovnicești”. Răspunde, pe de o parte, fiindcă nu și-a făcut datoria și nu s-a îngrijit să facă educație enoriașilor săi ca aceștia să nu păcătuiască, pe de altă parte că nu s-a îngrijit ca enoriașii săi să se spovedească și să se împărtășească și astfel să-și curețe sufletele de păcate.

Când am ajuns preot, mi-am dat seama Citește restul acestei intrări »