Bibliografie legendară

24/01/2015

de Angela-Monica JUCAN

Când am ajuns să lucrez ca bibliograf, internetul publicistic ştiinţific şi literar era în plin avânt. Era şi bine instalat mitul calculatorului care poate foarte multe, va putea orice şi nu are limite de stocare sau AMJ_foto_Delia_Floreadifuzare. Am crezut că o bibliografie serioasă nu mai poate conţine doar titluri apărute pe suport tradiţional, privându-i, pe cei care ar urma să o consulte, de o parte considerabilă a informaţiei: cea publicată online. Drept care, am pornit să includ în bibliografii şi titluri care au ca „loc” de publicare… un link. Nu aveam, totuşi, încă de atunci certitudinea utilităţii indiscutabile a acestui gest, bibliografiile mele fiind destinate tiparului; or, linkurile la articole fiind de obicei lungi şi foarte lungi, mi se părea cam utopic să existe mulţi dispuşi să reproducă semn cu semn în internet kilometricele linkuri care, pe deasupra, în caz de imprimare tipografică neclară, ar fi devenit absolut inutilizabile. Pe de altă parte, îmi ziceam că, dacă cineva e cu adevărat interesat de respectivul titlu, îşi va asuma efortul de a-l copia cu răbdare; cât despre pericolul condiţiilor grafice precare, probabilitatea de a se întâmpla e destul de mică şi relativ controlabilă. Etichetând alarma ca fiind similară poveştii drobului de sare, între „a fi sau a nu fi” link, l-am ales pe a fi (decât să lipsească, mai bine să prisosească – nu?).

Am constatat însă curând că, ba da, internetul are foarte multe limite (başca incompetenţa mult prea multor „publicişti” – tot o limită –, lucru pe care nu îl detaliez aici, deşi are de-a face cu seriozitatea informaţiei cuprinse în listele bibliografice oferite publicului). La puţini ani de la înfiinţare, există deja reviste electronice desfiinţate. Unele din acestea au fost puse în legătură cu altă revistă, încă activă, dar numai pentru promovarea acesteia din urmă, fiindcă nu au fost transferate în ea articolele din cea dizolvată – deci, ajuns, mai corect, dus acolo, nu găseşti ce căutai. Dar şi asta este o situaţie temporară, pentru că şi urmaşa poate ieşi din uz (cum s-a şi întâmplat). În cazul altor reviste la care s-a renunţat, ţi se deschide o pagină pe care e afişat anunţul: This domain is blocked. Sau „măcar” Server not found sau varianta Not found, cu „încurajarea” (pe degeaba) Try Again. Ba, uneori, îţi apare pur şi simplu, o pagină albă. Pa. Sau nu tot site-ul, ci doar unele articole (cenzurate la un moment dat sau atinse de un virus) sînt gripate. Citește restul acestei intrări »