Mircea Cantor, ambasador al Maramureșului

23/07/2020

de Ștefan SELEK, bibliotecar

Mircea Cantor & dr. Teodor Ardelean

Marți, 21 iulie 2020, în Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, a avut loc o întâlnire cu renumitul artist bihorean Mircea Cantor, care locuiește la Paris, dar se declară îndrăgostit de Maramureș, însoțit de sculptorul Daniel Pop și colegul nostru Adrian Man, evenimentul fiind moderat de dr. Teodor Ardelean, directorul instituției. Cu această ocazie, artistul a donat bibliotecii un album monografic personal cu autograf, apărut recent, care cuprinde ultimii 20 de ani de activitate artistică, în domeniile: video, desen, fotografie, instalație, sculptură.

Redăm în continuare, opiniile și impresiile despre Maramureș ale artistului, exprimate la întâlnirea cu bibliotecarii maramureșeni.

Cunosc Maramureșul ca-n palmă. Știu unde cumperi cea mai bună miere, de unde bei cea mai bună apă de izvor, îi cunosc pe meșterii artizani ai locurilor. Relația mea cu Maramureșul a început în 2007, când dintr-un articol de ziar am aflat că în unele sate se vindeau vechile case pentru lemn de parchet, lucru care m-a șocat. Eu eram în Franța și mi-am dat seama că nici măcar nu fusesem în Maramureș. Și în vara anului 2007 am ajuns cu acceleratul de Cluj la Baia Mare. Am făcut autostopul cu tractorul până în Baia Sprie și de acolo cu căruța mai departe, destinația mea fiind Bârsana. Acolo am remarcat porțile de lemn, cu toată simbolistica lor. Am dormit o noapte într-o casă de lemn, iar oamenii au fost foarte primitori. Citește restul acestei intrări »


Copiii descoperă Parisul

11/07/2012

de Mirel GIURGIU

– E un vis
să rătăceşti prin Paris
admirând grandioase catedrale şi clădiri monumentale – vechi palate marţiale
cu inima-n sărbătoare prinsă-n armonii florale,
ori pe câmpuri elizee
de unde tristeţea piere…
Lângă mine foşnesc „micii”
– ei peste tot zăresc delicii,
admiră pe Ludovicii de Valois sau de Bourbon – ajungând la Panthéon
şi de-acolo-n Place Vendôme – visul lui Napoleon.
Oh, ce mare Om, ce mare Om… marele Napoleon…!
De pe „Île de la Cité” – Notre-Dame majestuoasă,
ocrotind cu har divin pe cel botezat creştin,
pune toga de porfir peste „Quartier Latin” Citește restul acestei intrări »


CHIPUL ETERNITĂŢII DIN INSULA CETĂŢII PROIECTAT ASUPRA CATEDRALEI NOTRE-DAME DIN PARIS

29/05/2012

Octavian LUPU - CHIPUL ETERNITATII DIN INSULA CETATII PROIECTAT ASUPRA CATEDRALEI NOTRE DAME DIN PARIS

de Octavian LUPU

Am părăsit „axa istorică” a Parisului de îndată ce am păşit afară din Palatul Luvru şi m-am îndreptat de-a lungul Senei către binecunoscutul Pont Neuf, care leagă cele două maluri ale acestui fluviu, dar care deopotrivă îţi permite să ajungi pe renumita Insulă a Cetăţii, în franceză: „Île de la Cité”. Acest loc găzduieşte mai multe obiective turistice obligatorii atunci când vizitezi Parisul, şi anume: catedrala Notre-Dame, Palatul de Justiţie şi închisoarea de tristă amintire unde a fost întemniţată Maria Antoaneta înainte de a fi fost executată într-un mod barbar de către revoluţionarii acelei epoci.

Insula Cetăţii şi insula Saint-Louis sunt singurele „bucăţi de pământ” constituite natural în mijlocul Senei ca urmare a depunerii numeroaselor aluviuni purtate de apele învolburate ale fluviului. Acest fapt sporeşte atractivitatea locului parcă anume pus în mijlocul Parisului cu scopul de a evoca într-un spaţiu relativ îngust diversitatea de timpuri şi epoci care şi-au pus amprenta de neşters într-o simbioză deopotrivă stranie şi contradictorie. În acest sens, relicve din perioade succesive ale istoriei se întreţes într-o structură unică fascinantă, având impresia că distingi pe rând siluetele galilor din tribul Parisii luptând cu trupele lui Iulius Cezar, pentru ca ulterior să distingi umbrele regilor merovingieni confruntându-se cu vikingii invadatori alături de proiecţiile sumbre ale asediilor, nu puţine la număr, suferite de această renumită cetate a Franţei. Citește restul acestei intrări »


PARIS – FARMECUL GRĂDINII TUILERIES ŞI RAFINAMENTUL PALATULUI LUVRU

22/05/2012

de Octavian LUPU

Octavian_LupuCu siguranţă că este imposibil să ajungi la Paris fără a vizita, măcar exterior, Grădina Tuileries şi Palatul Luvru, dispuse la capătul estic al „axei istorice” a Parisului, ce porneşte de la Arcul de Triumf, se continuă cu bulevardul Champs-Elysees şi ajunge în Piaţa Concorde în locul de amplasare a Obeliscului Egiptean. Chiar dacă timpul este scurt sau programul turistic se prezintă încărcat, o traversare rapidă a parcului Tuileries se va impune de la sine, iar o privire fugară a statuilor dispuse în exteriorul aripilor castelului îţi va evoca într-o clipă istoria zbuciumată, dar fascinantă a Franţei. De aceea, pot spune că  este imposibil să ai o impresie autentică asupra Parisului fără a vizita vestigiile celor care au adus glorie Franţei în timpul evului mediu şi au pregătit evoluţia ulterioară din timpurile moderne şi contemporane. La cine mă refer? Bineînţeles, la regii Franţei şi la dinastia Bourbonilor, fără de care niciodată nu am fi avut aceste lucrări arhitectonice fascinante din inima Parisului şi fără de care statul francez nu ar fi putut să apară vreodată aşa cum îl ştim din cărţile de istorie. Citește restul acestei intrări »


PARIS – PIAŢA LUDOVIC AL XV-LEA, A REVOLUŢIEI ŞI A CONCORDIEI

14/05/2012

Octavian LUPU - PARIS - PIATA LUDOVIC AL XV-LEA A REVOLUTIEI SI A CONCORDIEI

Octavian LUPU

Nu este vorba de un nume lung dat celei mai mari pieţe din Paris, ci de o succesiune de denumiri pe care aceasta le-a avut de-a lungul perioadei zbuciumate şi contradictorii de dinainte, din timpul şi de după evenimentele sângeroase ale Revoluţiei Franceze. Având o suprafaţă de peste opt hectare, cu un aspect rectangular, uşor octogonal datorită colţurilor „tăiate”, această Piaţă a Concordiei te impresionează prin deschiderea sa de peste două sute de metri, precum şi prin poziţionarea sa între bulevardul Champs-Élysées şi Grădinile Tuileries. Iniţial destinată să marcheze memoria regelui Ludovic al XV-lea, în timpul căruia a fost construită, ea avea să rămână în istorie prin amintirea tristă a ghilotinării nepotului acestuia, Ludovic al XVI-lea, a reginei Maria Antoaneta şi a multor aristocraţi ce au avut neşansa de a se afla la curtea regală în acea nefastă zi de 21 ianuarie 1793. Citește restul acestei intrări »