Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 446 (16 – 31 Mai)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași! Hristos a Înviat!

Recviem pentru Tudor Vladimirescu.

Te-au mâncat, Tudore! Ca lupii te-au sfâșiat! La miez de noapte ți-au spintecat burta cu sabia și ți-au tras mațele cu sucala, așa cum mama ta aduna firul de pe vârtelniță pe țevi, ca să poată apoi să-l țese! Și tu erai viu! Și unii dintre bandiți te țineau de mâini, alții de picioare, alții îți potriveau călușul! Ce-o fi fost în mintea ta atunci? Ce-a fost în sufletul tău? Cum te-ai lăsat în mâinile lor? Aveai atâția căpitani și atâția panduri, care și-ar fi dat viața pentru tine, care ar fi luptat până la ultima picătură de sânge ca să te apere. Și, totuși! Te-ai gândit că tâlharii aceia sunt de aceeași credință cu tine, au același Dumnezeu, slujesc patriei lor, așa cum tu slujeai patriei tale, luptați împotriva aceluiași dușman, aveați idealuri aproape comune! De asta te-ai dus singur la tratative, convins fiind că mergi între prieteni. Nu bănuiai că sunt lupi cu piei de oaie!

Cu două sute de ani în urmă, un alt fiu al Neamului Românesc, Mihai Viteazul, cădea străpuns de sulițele soldaților lui Basta, în tabăra de la Turda. Și ei erau tovarăși de luptă, de arme, comandanți ai aceleiași armate, în slujba aceluiași împărat, luptători împotriva aceluiași dușman. Ca printr-o minune dumnezeiască, capul lui Mihai, capul acela frumos, care, la vreme de mânie, băga groază și urgie în hoardele turcești, a fost trecut munții și adus la Mănăstirea Dealu, ca să-și doarmă somnul de veci până la obșteasca Înviere.

URME – o nouă carte a d-lui. pr. prof. dr. Al. Stănciulescu-Bârda

RECENZIE

de Ioan MICLĂU 

A evoca opera și personalitatea d-lui. Al. Stănciulescu Bârda este o treabă nu prea ușoară; dar, dacă ai avut fericirea a cunoaște mai îndeaproape opera, preocupările, strădaniile și nădejdile acestui erudit scriitor, în paralel cu misiunea sa apostolică, de asemenea vrednică de apreciat, vei descoperi că ai la îndemână o imensă posibilitate și forță narativă ziditoare, tocmai pe baza faptelor Domniei Sale.

Eu am avut fericirea aceasta, deși nu ne-am întâlnit niciodată, însă lungul șir al anilor în care am avut bucuria a primii cărți editate la Editura „Cuget Românesc”- Bârda, al cărei editor este domnia sa, să primesc cu regularitate publicația „Scrisoare Pastorală”, volume cu Viețile Sfinților, istorie și literatură etc. Am avut fericirea să mi se publice și câteva cărți de ale mele la această Editură a Parohiei Ortodoxe Române – Malovăț, și să mă bucur de criticile editorului. Este limpede căci eram pe deplin îndreptățit a purta respect unei asemenea personalități de seama a culturii românești. Citeam, și citesc în continuare acele cărți cu teme religioase, simțindu-mă atras, ca pe timp de o vară cu secetă, la acea fântână a cărei izvor izvora apa tămăduitoare și alinare sufletească de emigrant.

Această nouă carte, URME, ajunsă în Australia și dăruită nouă românilor-australieni, îmi apare mie asemenea unui diamant cu fețe strălucitoare, adevărate oglinzi fermecătoare. Eposul popular românesc iese la lumină cu fiecare ocazie, iar autorul cunoaște mai bine ca oricine obiceiul și tradiția locului natal din Malovăț și Mehedinți

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XX (2020), nr. 426 (16 – 31 Iulie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Semnele morții. M-am născut și am trăit în sat, cunoscând viața și mentalitatea țăranului român într-o mare măsură. Am scris despre aceasta și am venit cu nenumărate povestiri, menite tocmai să reflecte aceste realități spirituale. Unele dintre ele vin din lumea vechilor religii și culturi precreștine și au  supraviețuit sute, chiar mii de ani. Unele sunt socotite superstiții, adică credințe deșarte, false, neadevărate. Din punct de vedere creștin sunt, într-adevăr, superstiții, dar pentru studiile etnologice, folclorice, de istoria religiilor și a mentalităților, ele sunt foarte importante. Așa cum sunt descoperirile pe care le fac arheologii în sânurile pământului pentru elucida problemele istorice străvechi, așa sunt și aceste reminiscențe păstrate în folclor, în tradiții și credințe populare. Descoperindu-le și analizându-le facem o adevărată arheologie spirituală. Concluziile la care se poate ajunge din cercetarea lor sunt multe și diverse, dar două mi se par esențiale:

1. Dovedesc vechimea poporului român, care a adus din neguri de vreme în memoria sa aceste relicve;

2. Dovedesc continuitatea poporului român pe aceste meleaguri.

Cu ani în urmă, culegând folclor în părțile de nord ale județului Mehedinți, am găsit un bocet, în care se spunea că Domnul Hristos trece pe drum călare pe un cal roșu-mohorât și adună de la porți sufletele  celor decedați spre a le duce în lumea de dincolo. Nicăieri în Sfânta Scriptură sau în Sfânta Tradiție nu se vorbește de o asemenea postură a Mântuitorului: călare pe cal, transportând sufletele morților dintr-o lume în altă lume.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XX (2020), nr. 425 (1 – 15 Iulie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Nil Dorobanțu (1920-1977) și vocația lui profetică (II). E greu să faci o analiză a scrierilor lui Nil Dorobanțu. Ele nu se încadrează unei singure teme, ci abordează o gamă tematică vastă, așa cum era și cultura autorului. Încercăm, totuși, să grupăm cărțile lui în raport cu învățământul teologic superior, care l-a influențat în tot ceea ce a scris. El s-a axat pe Secțiunea Sistematică, unde dorea să-și dea și doctoratul, dar abordează discipline și teme și de la celelalte secțiuni. Așadar, avem:

I. Secțiunea Biblică este reprezentată, din câte cunoaștem, de câteva exegeze la unele părți din Biblie sau chiar la cărți întregi. E vorba de Tâlcuiri la Tatăl nostru și Psalmul 50 (2016, 102 pag.), cât și Apocalipsa (vol. I, 2018, 518 pag; vol. II, 2018, 522 pag.). Nil ia fiecare capitol și fiecare verset în parte din ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, și argumentează că vremurile pe care le parcurgea omenirea la jumătatea veacului trecut sunt vremuri specifice apropiatului sfârșit al lumii, comunismul nefiind altceva decât fiara apocaliptică. Persecutarea creștinilor, a preoților și monahilor care nu și-au trădat credința, dezmățul moral, nedreptățile, abuzurile de tot felul, însemnele comuniste, lupta fățișă și înverșunată cu Hristos și învățătura Lui se regăsesc descrise cu amănunte în ultima carte a Sfintei Scripturi. Erau vremuri de grele încercări, iar adevărații creștini le parcurgeau cu convingerea că răul este tolerat atât cât îi permite Dumnezeu, fiind spre încercarea, înălțarea sau prăbușirea multora. Așa cum tratatul lui Dimitrie Cantemir, Creșterea și descreșterea Imperiului Otoman reda speranța popoarelor oprimate sau amenințate de colosul turcesc și în același timp era clopotul ce suna începutul sfârșitului pentru imperiu, așa este și lucrarea lui Nil Dorobanțu din punct de vedere religios.

II. Secțiunea Sistematică cuprinde acele scrieri în care se aprofundează adevărul revelat în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Sunt grupate la această secțiune discipline precum: Teologia Dogmatică, Teologia fundamentală, Teologia Morală, Filozofia creștină..

Nil Dorobanțu abordează în toate scrierile

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ ‒ Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 317 (1-15 ianuarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

La început de an 2016, rog pe Bunul Dumnezeu să reverse asupra Dumneavoastră și a celor dragi ai Dumneavoastră sănătate, bucurii, împliniri în toate cele bune, puterea de a nu vă pierde speranța și credința, să aveți pace, liniște sufletească, bună înțelegere și trăire în Duh și în Adevăr!
La mulți și fericiți ani!

*

Vreme și vremuri. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am pășit în noul an. Unii ne bucurăm, alții privim cu nostalgie în urmă la anii ce s-au dus, alții cu speranță sau cu teamă către viitor. Oricum, cuvintele Poetului sunt mai actuale ca oricând în această perioadă: „Cu mâne zilele-ți adaogi, / Cu ieri viața ta o scazi / Și ai, cu toate astea,-n față / De-a pururi ziua cea de azi!”
Pentru Dumnezeu nu există această împărțire a timpului, așa cum o avem noi. Pentru el „o mie de ani sunt ca o clipă”. Pentru noi, măsurarea și împărțirea timpului este necesară, pentru a ne aduce aminte că suntem călători pe acest pământ, că am adăugat un an în buchetul vieții noastre, sau că ne-am mai apropiat un pas de Marea Întâlnire cu Judecătorul lumii.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 310 (15-16 septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Educaţia sexuală. Abia trecuse tărăboiul cu scoaterea icoanelor şi a religiei din şcoală şi a apărut altul: introducerea educaţiei sexuale în şcoală, începând de la grădiniţă. Pe mai multe posturi de televiziune s-au înghesuit tot felul de indivizi, alături de persoane cu funcţii politice şi administrative şi au „dezbătut” această problemă. Ascultându-i, aveai impresia că învăţământul românesc a ajuns o stână fără câini şi fără stăpâni şi fiecare umblă prin el, ca vodă prin lobodă!
De un sfert de veac încoace, se fac tot felul de experienţe în învăţământ, iar bieţii copii sunt adevăraţi cobai. S-au schimbat nenumăraţi miniştri ai învăţământului şi fiecare a vrut să rămână în istorie. Pentru aceasta, fiecare a modificat ceva în învăţământ. Fiecare s-a socotit mai interesant dacă a apelat la exemplul unui sistem de învăţământ străin: francez, belgian, german. Aproape în fiecare an s-a pus problema schimbării programei, manualelor, introducerii sau scoaterii unor materii, unor examene. Din păcate, nu am auzit pe unul singur spunând că vrea să revină la învăţământul tradiţional românesc, aşa cum l-a ctitorit Spiru Haret, la acel învăţământ care a scos o elită de intelectuali români de talie internaţională. Din 1960 sunt în învăţământ: ca elev, ca student, iar de douăzeci şi cinci de ani ca profesor. Cred că sunt în măsură să fac o comparaţie: învăţământul de dinainte de 1989, cu toate păcatele lui privind îndoctrinarea, se caracteriza prin seriozitate şi disciplină. Altfel spus, se învăţa carte. După 1989, am avut senzaţia, de la un an la altul, că învăţământul merge în picaj, că nivelul de învăţământ scade treptat, de la un an la altul. Parcă cineva a avut tot interesul să se deterioreze şi această instituţie sfântă a neamului: Şcoala. Parcă cineva a avut tot interesul să se ajungă la ceea ce numea Domnul acad. Răzvan Theodorescu: mitocanizarea României.