MIHAELA GUDANĂ – LUMINA NEATINSĂ

de Vasile BELE

„Cât galben luminos lași să cuprindă
Orgoliul toamnei de pe trupul meu?
În ascunzișul ploii se perindă
Singurătăți, păreri de rău.
Cu câtă grijă apa se prelinge
Pe scobitura dintr-un cântec nou!
Arcușul pe vioară se încinge
În galbene solfegii cu ecou.
Tot galbenă, din liniștire scoasă,
O mângâiere s-a pierdut pe drum;
Câmpia mea din ochi era mănoasă,
Neprevestindu-mi seceta de-acum
Încă te-aștept cu lumânarea ninsă
De cântecul rămas în urma ta…
E dorul, e lumina neatinsă
Spoind cu-argint cărările de nea”, pag. 16-17.

Azi, în plină primăvară, vorbim despre volumul de versuri, LUMINA NEATINSĂ, apărut la Editura ePublishers, 2018, pag. 100, ISBN 978-606-716-744-3, ce aparține poetei Mihaela Gudană.

Passionaria Stoicescu, cea care prefațează acest volum,

La ghenă

de Passionaria STOICESCU

Un bărbat aruncând
în spatele blocului
pomul gătit de Crăciun,
bradul acum despuiat
de globuri şi beteală,
ca o jalnică femeie goală,
ca o-ndrăgostită neghioabă,
care-a crezut în steaua-podoabă
pusă de el în vârf
la vreme de sărbătoare…

În apărarea copacului

de Passionaria STOICESCU

Dragă Blaise Pascal,
eu, trestia cugetătoare,
pe al vieţii mal,
(conform afirmaţiei tale)
îmi permit o negare:
„Omul este aşa de mare (zici tu),
încât măreţia lui reiese
şi din aceea că se ştie nenorocit.
Un copac nu se ştie nenorocit. (…)”

S.O.S. – gropi!

de Passionaria STOICESCU

Nu bat câmpii…
Îmi vin nechemaţi sub picioare,
cu buruieni sau ogoare
şi pe muteşte
Pământu-mi vorbeşte:

„N-ai făcut o gaură în albastrul hău
cu scrisul tău,
dar te-ai scuturat de ţărână
visând la pulberea stelelor,
la faţa neştiută din lună…

Biblică

de Passionaria STOICESCU

Cine şi din care pricină
a rostuit întrebarea ca feminină,
iar răspunsul neutru?
Pe când şarpele
încă din raiul divin
s-a declinat masculin?
Iartă-mă, Doamne,

Ceapa

de Wisława SZYMBORSKA
în româneşte de
Passionaria STOICESCU şi
Constantin GEAMBAŞU

Cu totul alta-i ceapa.
Ea măruntaie n-are.
În pielea ei e ceapa
până-n cepeşti hotare.
Ca ceapa în afară,
în miez cepuitoare,
ea s-ar privi pe sine
chiar fără consternare.

În noi – străini, sălbatici
acoperiţi de piele,
suntem un iad lăuntric,
o dură-anatomie;
în ceapă-i numai ceapa,
nu maţe-n lungi inele.
Ea se despoaie-n multe,
adânc de foi, o mie.

Testul

de Passionaria STOICESCU

„Eu, fir de praf, trufesc să ştiu
când, cum şi câţi citesc ce scriu?
Pentru ce apă sar în foc?
Schimb sorţi şi port cuiva noroc?”

Cu tunet surd şi mut, hârtia
mi-a tălmăcit durut trufia:
„Ce-i de la Dumnezeu, chiar prost,
pe lumea asta are-un rost:
se naşte fără-a năzui
cui, cât şi cum va trebui,
există iluzoriu parcă
şi pleacă fără să se-ntoarcă…
De bănui tot periplu-acest
scrii, ca să dai şi tu un test…

Strada altfel

de Passionaria STOICESCU

Aflată-n solda Totului-Nimic
trec strada spre neunde –
trec să mă contrazic,
să mă autodevor
în numele cuvântului „dor”,
să râd de eterna vecie
trăită-n vremelnicie…

Profesia

Traducându-l pe Czesław Miłosz – „Despre îngeri” (Passionaria Stoicescu)

de Passionaria STOICESCU

Sunt săracă…
Trec neştiută prin lume
cu singura podoabă
sclipind la gleznă
– sufletul meu –
şi nici vreo altă limbă decât a mea
nu ştiu anume…

Lucrul viu

de Passionaria STOICESCU

Scriu despre lucruri,
nu e de învinovăţit…
Cum prietenii au plecat
sau au murit,
iar imageria,
boala copilăriei mele încă persistă,
însufleţesc nimicurile care mă înconjoară
şi mă provoacă: „Există!”

Exist prin supra-vieţuire:
deasupra vieţii de zi cu zi
pluteşte o ceaţă subţire
în care gândul uscat şi fierbinte
se-nmoie ca să fiu altă fire,
să pot naşte cuvinte…