Scrisoare după

19/08/2021

de Anca PAUL

Paul Antoniu

Ei spun că-i bine-n lumea în care ai plecat
O lume fără ciocolată amăruie
Și fără vinul tău de Letca, preferat, 
Fără parfumul toamnei, de gutuie.

Ei spun că-i bine… Tată, tu, altfel, ce mai zici?
Știi c-a trecut un an de când ți-ai luat, cu totul, 
Zbor lin spre stele, singur, lăsându-ne aici
Să-i căutăm, zadarnic, tristeții antidotul?

Ultima amintire îmi stă cărunt pe tâmple
Cu mâna-ți de părinte fluturând la fereastră,
Șoptindu-mi „pe curând-ul” ’nainte să se-ntâmple
Nebănuita-ți fugă spre zarea cea albastră.

Citește restul acestei intrări »


Spre infinit, pe calea ferată

19/08/2021

de PAUL Antoniu
(Sâmbătă, 15 martie 2014)

Motto:Două linii paralele se întâlnesc în infinit” (definiţie din manualul meu de Geometrie).

Eram acasă la părinţi, în ultima vacanţă de vară, după terminarea celor şapte clase primare, urmând ca, mai spre toamnă, să dau examen de admitere la liceu. A fost o vacanţă un pic mai altfel, în care simţeam dureros cum copilăria îmi scapă printre degete; o copilărie profund marcată de o crimă năprasnică, cea din umbra răstignirii de pe dealul numit „A Dumbrăvii”, loc blestemat, unde, mai apoi, bătaia lui Dumnezeu a îngrozit întregul sat, după ce un fulger, ca din senin, a lovit şi a aprins lemnul Sfintei Cruci la umbra căreia a avut loc teribila crimă pentru o datorie neplătită la vremea promisă. La scurtă vreme, tata şi credincioşii din sat au ridicat o altă răstignire, mai spre adâncul Dumbrăvii, şi tot la căpătâiul unui mormânt-simbol pentru cinstirea Eroilor Neamului. Acea ultimă vacanţă, din copilăria mea pe ducă, mi-am petrecut-o, cu voie de la tata, după pofta inimii: toată ziua la scaldă, cu deja foştii mei colegi la joacă (un fel de oină), bătând pe ogradă, după primul cosit, o minge de cârpe şi alte „sporturi” săteşti. După o vreme, pe calea ferată dintre Someş şi casa părintească, zilnic, trecea un tren Citește restul acestei intrări »


Din ciclul „N-am fost un… cineva”

19/08/2021

DUPĂ 60 DE ANI… 

de PAUL Antoniu

Moto-uri:

– „Fă-ţi datoria până-n capăt, bine. / Sunt datorii şi ţelul şi povara…” (Tudor Arghezi).

– „Sunt mai bătrân ca tine, Doamne” (Lucian Blaga).

În vara anului 1954, după examenul de maturitate (bacalaureatul de azi…), luat cu note nici prea-prea şi nici foarte-foarte, înduioşat şi nu prea, cu capul în nori, am făcut primii paşi pe un drum necunoscut şi fără o ţintă anume. Cu floarea speranţei, în minte şi-n suflet, neofilită, mi-am împlântat, de-a dreptul în soare, catargele corabiei, valurile vieţii înfruntându-le pieptiş. Am lăsat în urmă profesori de mare prestigiu şi colegi ce-aveau să devină şi ei… cineva în viaţă, amintirea a două fete pe care le-am iubit („Primele iubiri” de Nicolae Labiş), nu şi ele pe mine, pe zgârcita mea gazdă care a vrut să-şi pună gheara-n gât ca piţigoiu’ la reforma monetară din 1953 (?), când zecile ei de milioane păstrate în „seiful” de sub saltea şi-au pierdut valoarea (10 bani – un ou), peste noapte.

„Banchetul” de adio l-am făcut în parc împreună cu câțiva colegi, Citește restul acestei intrări »


Amintiri cu bibliotecari dintr-un februarie…, dar nu numai

16/02/2021

de Maria GÂRBE

Maria Gârbe

Cu tot respectul pentru actuala eră a informațiilor virtuale, nu se cade să uităm că anul acesta, în data de 3 februarie, s-au împlinit 553 de ani de la moartea lui Johannes Gutenberg (n. circa 1400 – d. 3 februarie 1468), inventator şi tipograf. Invenția lui – tipografia cu litere mobile, hârtia și cerneala au adus omenirii, de-a lungul celor 5 secole, avantaje de dimensiuni incomensurabile. Înainte de apariția și răspândirea tiparului, cărțile erau Manuscrise. Biblia cu 42 de rânduri, tipărită la 1455, este considerată a fi prima mare lucrare a lui Gutenberg, primul incunabul. Astăzi se mai găsesc puține exemplare complete sau chiar și fragmente ale acestei biblii. Unele sunt tipărite pe pergament, altele pe hârtie. Astfel, se impune definitiv superioritatea textului imprimat asupra manuscrisului.

Primele tipărituri au fost numite incunabule. Mi-am amintit că, în data de 3 februarie 1998, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în colaborare cu Biblioteca Județeană Satu Mare, a organizat manifestarea Minunile tiparului, dedicată împlinirii a 530 de ani de la moartea lui Johannes Gutenberg. Bibliotecarii sătmăreni, director Gheorghe Toduț (n. 22 martie 1963 – d. 31 martie 2019, profesor doctorand în istorie, deputat în legislatura 1992-1996) și profesor-bibliotecar Paula Vasil-Marinescu, au adus pentru expoziție și un incunabul din colecțiile proprii. În acest context amintim o selecție din activitatea lor editorială: Gh. Toduț (autor, editor): Aspecte ale raporturilor Țării Românești cu Imperiul Habsburgic, în vremea lui Constantin Brâncoveanu (1995), Zece personalități istorice sătmărene (1997), Cultura sătmăreană în presa interbelică (2003); Paula Vasil-Marinescu (autor și coautor împreună cu Marta Cordea): Cartea veche străină în Biblioteca Județeană Satu Mare: sec. XV-XVI: catalog (1998), Cartea veche străină: sec. XVII: catalog: vol. I: A-C și vol. 2: D-K (2005). Despre importanța momentului, alături de alți participanți, a prezentat o comunicare bibliotecarul profesor Corneliu Oneț de la instituția gazdă.  Citește restul acestei intrări »


La mormânt

28/08/2020

de Anca PAUL

În casa ta cea nouă miroase a Crăciun,
Ți-au înflorit toți brazii în miezul plin al verii,
Sub ei te-ascunzi de lume, bătrâne drag și bun,
Sub ei ți-i duce traiul spre ziua Învierii.

Din casa ta cea veche acolo te-ai mutat
Deodată, într-o clipă, când, într-o dimineață,
Fără nici să-ți dai seama, rămas bun ți-ai luat
De la noi, de la tine, de la întreaga viață.

Ți-o fi mai bine, Tată, acolo unde ești?
Oare ai găsit calea și nu te-ai rătăcit?
Te-au așteptat străbunii la porțile cerești
Cu brațele deschise, urându-ți bun venit?

Citește restul acestei intrări »


Asemeni ție

28/08/2020

de Anca PAUL

Sunt înaltă, asemeni ție.
Mătur cu fruntea norii, când viața mă trage-n jos de glezne
Și n-o sa mă opresc din crescut
Până nu voi ajunge și eu cândva acolo unde tu deja ești.

Prin vreo 2-3 vene îmi curg apucăturile tale,
Dar prin toate celelalte îmi curge harul tău
Și dacă din cântec și din poem m-ai făurit,
Atunci în cântec și-n poem întruna eu m-avânt,
Asemeni ție.

Am degetele lungi și subțiri, asemeni ție.
Degetele noastre, de două ori câte zece,
Demne de un pian la alb-negrul căruia nu am cântat niciodată amândoi,
Dar care ne-a cântat el nouă, până l-am știut pe de rost,
Și ne-a cântat dintotdeauna și pentru totdeauna.

Citește restul acestei intrări »


S-a stins actorul PAUL ANTONIU!

21/08/2020

de prof. dr. Terezia FILIP

Vocea lui a amuțit, sufletul lui s-a avântat în călătoria cea mare pe CĂILE VEȘNICIEI. Mai sărac, mai tăcut, cumva mai întunecat va fi de-acum mediul cultural băimărean, dar umbra lui Paul va mai trece uneori prin sălile de conferințe, la dezbateri, recitaluri, spectacole, pledoarii… Doamne odihnește-l, iartă-l și primește-l la Tine pe sensibilul, distinsul, pe talentatul și valorosul actor PAUL ANTONIU! Condu-l, Tu, Doamne, pe Calea Veșniciei, în alai de îngeri, până-n locul luminat din Cer pe care-l merită din plin. Răsplata Ta, Doamne, pentru credința, iubirea și talentul lui! Fie-n veci neuitat și pomenit în orașul nostru nordic, aici în Templul Artei din Baia Mare! EL, în eternitate ACTORUL – PAUL ANTONIU!

Citește restul acestei intrări »


PAUL ANTONIU – „Ajută-mă, Doamne să nu mor în viaţă”!

20/08/2020

Paul Antoniu
(n. 02.02.1937 – d. 19.08.2020)

Anunțăm cu profundă durere trecerea la cele veșnice a domnului PAUL ANTONIU, actor emblematic al scenei băimărene, un artist care și-a dedicat întreaga viață teatrului, muzicii, poeziei și un colaborator drag la „e-Bibliotheca septentrionalis”.

Condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească!  Citește restul acestei intrări »


Epigrame

19/08/2020

de PAUL Antoniu

paul-antoniu

Unuia care mă cam provoacă:

Nea Budule, zis „tărăboi”,
(Rămână vorba între noi…)
Mă ochești mereu din pix
Dar, adesea, o dai… chix.

A doua și tot dânsului: Citește restul acestei intrări »


De vorbă cu VIOREL COSMA

15/08/2020

de PAUL Antoniu

Motturi:

„Mă simt exponentul unei lumi în destrămare!”

„Trăim azi într-un mediu semicultural și parvenit, impulsiv și brutal.”

„ Am credința fermă că ceva se va schimba într-o zi, că vom ajunge la o societate cu respect pentru valoare.”

(Viorel Cosma)

Viorel Cosma
(30.03.1923-15.08.2017)

VIOREL COSMA!

Acest nume ilustru ar merita să fie scris cu litere în aur poleite, într-o Enciclopedie a marilor muzicieni români. Deocamdată noi nu avem așa ceva. Cu siguranță ne-am fi putut lăuda cu o asemenea operă de referință, dacă ilustrul muzicolog, în primul rând, Viorel COSMA, (critic muzical, compozitor, dirijor etc.) ar fi reușit să-și ducă la bun sfârșit „Enciclopedia muzicii românești” ale cărei prime pagini le-a scris la puțină vreme după primii pași… octogenari. Mult prea târziu, deci. La toți se lăuda, însă, că această lucrare monumentală va avea, la final, un număr de 10 (zece) volume, cu câte opt sute de pagini fiecare; mai ceva, deci, ca „Enciclopedia Britanică”. Mult prea târziu însă, căci timpul… Timpul!

Și totuși, pe parcursul vieții, pentru meritele excepționale dovedite cu asupra de măsură, în cariera-i desfășurată pe mai multe planuri… muzicale, Domnia Sa a fost distins cu următoarele: Premiul Academiei Române; Premiul Internațional al Criticii Muzicale Artius din Budapesta și de zece ori premiat de către Uniunea Compozitorilor.

Este autorul a peste 90 (aproape 100) de cărți de Muzicologie, Lexicografie, și Critică Muzicală. A cunoscut nenumărați mari artiști muzicieni, cu care a colaborat pe toate palierele, precum se va vedea din interviul de mai jos, la împlinire vârstei de 88 de ani (Primăvara anului 2011),

Reporter: Iubite Maestre, aș porni dialogul nostru de la o curiozitate: cum vă explicați faptul că cea mai mare înflorire a Muzicii din istoria noastră a avut loc în epoca interbelică pe care ați parcurs-o la pas?

Cosma Viorel: Ca să ai cultură trebuie să ai, mai întâi, bunăstare. După unirea din 1918, românii o duceau bine și țara întreagă era cuprinsă de un mare avânt patriotic, de o dorință puternică de-a face ceva concret pentru această Românie Mare. Atunci au apărut instituții importante, care ne lipseau și care au creat, prin prezența lor de mai târziu, un cadru favorabil. În 1920 Filarmonica se modernizează sub conducerea marelui dirijor George Georgescu (12 sept. 1887 – 1 sept. 1964. P.A.), care s-a întors de la Berlin și a strâns în preajma lui crema absolvenților de la Conservatorul de Muzică. Citește restul acestei intrări »