La început a fost femeia Sau Eliberarea femeii de sub blestemul lui Moise

23/03/2022

de Traian OROS

„Femeie, ce mare porţi în inimă şi cine eşti?”- Lucian Blaga, Dorul

Această carte a apărut cu sprijinul copiilor mei: ADRIAN, CORINA ŞI ONDIN-CLAUDIU OROS.

Publicăm în format PDF romanul scriitorului clujean Traian Oros „La început a fost femeia Sau Eliberarea femeii de sub blestemul lui Moise”, apărut la Editura Studia, Cluj Napoca, în anul 2011.

[Descarcă – varianta PDF].

„În eseul de faţă ne propunem evidenţierea mai multor aspecte generale şi particulare – practice şi speculative până la un punct – legate de locul şi rolul femeii în familie şi societate, de locul şi rolul ei în istorie şi în mod implicit de prezenţa şi importanţa ei în viaţa noastră cea de toate zilele. Adică acele aspecte care definesc statusul ei particular de izvor şi scânteie a vieţii şi dragostei pe pământ, de personificare şi ilustrare a graţiei şi frumuseţii naturale, sub multiplele ipostaze de mamă şi soră, soţie şi iubită, de pereche a bărbatului; pentru că femeia este nu numai personajul principal în scenariul existenţei noastre cotidiene, ci şi singurul personaj important; Citește restul acestei intrări »


Revista „ALTERNANȚE” nr. 1 (26) ianuarie 2020

28/12/2019

COMUNICAT DE PRESĂ

Dragi prieteni,

Vă trimitem revista „ALTERNANȚE” nr. 1 (26) ianuarie 2020, în format pdf. dimpreună cu urările noastre pentru SĂRBĂTORILE CRĂCIUNULUI, care ne stau dinainte! Ne-ar onora dacă ați informa cititorii, colegii și prietenii despre apariția revistei.

Materialele din acest număr sunt semnate de:

Wallace Stevens, Dante Alighieri, Cesare Pavese, William Blake, Liviu Antonesei, Dan Lotoțchi, Rodica Grigore, Magda Ursache, Nicoleta Dabija, Mircea Petean, Dan Dănilă, Radu Ciobanu, Bedros Horasangian, Nicolae Silade, Mihaela Albu, K. V. Twain, Giacomo Leopardi, Horia Dulvac, Vasile Gogea, Dorian Obreja, Adrian Tion, Clelia Ifrim, Emily Dickinson, Alexandru Cristian, Mirela Brăilean, Dan Pagis, Stephen Gill, Grid Modorcea, Marian M. Buciu, Dan Anghelescu, Markó Belá, Kocsis Francisko, Ioana Heidel, Francis James, Virgil Diaconu, Petru Iliesu, Iulian Chivu, Stefanie Golisch, Herbert Werner Mühlroth, Werner Göbl, Mihaela M. Stroe, Radu Popa, Eugen D. Popin, Victor Ravini, Bernhard Setzwein, Ruxandra Niculescu, Maximilian Dengg.  Citește restul acestei intrări »


„Epigrame pe alese. Epigrame de tot felul” de Constantin Mîndruţă (PDF)

18/08/2017

Epigrame_Constantin Mindruta_coperta

„Epigrame pe alese. Epigrame de tot felul” de Constantin Mîndruţă [Descarcă – varianta PDF]

Militar de carieră, Constantin Mîndruţă aparţine unui judeţ şi, implicit, unui centru epigramatic ale cărui efective se văd sporite de la o vreme până la dimensiunea unui cenaclu, inclusiv prin înrolarea sa în oastea epigramiştilor autohtoni. A debutat cu succes în poezie şi epigramă, punându-şi semnătura, în ultimii 16 ani, pe 15 plachete şi volume, editând în acelaşi timp o revistă de umor, „AG pe rime” inspirată anagramă de la „Epigrame” şi, totodată, discret omagiu adus judeţului Argeş – publicaţie care se poate lăuda cu doisprezece ani de apariţie neîntreruptă şi ajunsă la nr. 30. Citește restul acestei intrări »


Mircea Diudea – In memoriam MARIA MARIȘ DĂRĂBAN (PDF)

15/08/2017

Maria Maris Daraban

Mircea Diudea – In memoriam Maria Mariș Dărăban
[Descarcă – versiunea PDF]

Maria… Maica Domnului… al cărei nume îl poartă cu cinste multe femei… mai prezentă pe lume după Înălțarea la Cer!… și prin ruga noastră… de două mii de ani… Citește restul acestei intrări »


„Cele mai frumoase” de Mircea Diudea (PDF)

14/08/2017

Cele mai frumoase_Mircea Diudea_2017_pag. de titlu

„Cele mai frumoase” de MIRCEA DIUDEA [Descarcă – versiunea PDF]

Pânza subțire
Ce desparte lumina
De întuneric

Lacrima scursă
Pe marginea durerii
Întru răbdare
Citește restul acestei intrări »


Constelaţia Finteuşu Mare (PDF)

07/08/2017

Corul Barbatesc din Finteusu Mare la lucru_foto_Delia Florea_22 sept.2013

de Angela-Monica JUCAN

O prezentare a Corului Bărbătesc din Finteuşu Mare, în componenţa din anul 2012.

Secretul succesului îl deţine Dumnezeu. Noi putem doar constata că datorită naturii artiştilor lui (uniţi prin vocaţie), în care se găseşte emoţia cu toate forţele de legătură posibile, corul din Finteuş are întregul potenţial de a reda cântecul pios, cântecul de stea, colinda, priceasna, oraţia, cântecul somptuos, cântecul liric, cântecul jovial, marşul iusiv, marşul hortativ, arii de operă etc. Coriştii din Finteuş, majoritatea agricultori (mulţi, pe lângă altă ocupaţie, mai lucrativă, că agricultura nu întotdeauna le aduce un venit sigur şi o fac unii doar pentru nevoile casei), au în fiinţa lor conştiinţa datoriei de a lucra cu orice preţ pământul Patriei Citește restul acestei intrări »


„Cântece de iubire” / „Songs of love” de Mircea Diudea (PDF)

05/08/2017

coperta_Mircea Diudea_Cantece de iubire

[Descarcă – versiunea PDF]

Notă la ediția bilingvă română-poloneză:

Profesor de chimie matematică și nanoștiință la Departamentul de chimie organică, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj, România, Mircea Vasile Diudea este la al optulea volum de poezie (Marea şi celălalt timp [1993], Solstiţii [2005], Sipetele verii [2007], Aurul toamnei [2007], Annais [2009], Evanghelii [2010], Pann [2010]). Citește restul acestei intrări »


„Cassiopeia” de Mircea Diudea (PDF)

04/08/2017

coperta_Mircea Diudea_Cassiopeia

[Descarcă – versiunea PDF]

Mândra regină
Azvârlită pe boltă
De vrăjmașii zei

Cassiopeia
Mai mândră decât toate
Nereidele
Citește restul acestei intrări »


„Annais” de Mircea V. Diudea

03/08/2017

coperta_mircea-diudea_annais

[Descarcă – varianta PDF]

Annais (sau în horă cu îngerii)

Este o carte despre metamorfoza îngerilor în oameni (îndrăgostiţi), o pledoarie pentru Planeta verde, pentru iubirea aproapelui… devenirea prin iubire, uitarea galacticelor zodii şi pierderea lor prin raiul luncilor, prin faptele zilei… până jumătăţile orei se vor fi căutat… şi aflându-se, vor fi dorit să refacă întregul – Unul, în multipla lui repetare – să renunţe la veşnicie în favoarea „clipei veşnice”… într-o uitare de sine, în sfinţenia unei îmbrăţişări!… Citește restul acestei intrări »


Mircea Diudea, „Psalmi” (2017)

26/07/2017

Mircea Diudea – Psalmi [Descarcă – varianta PDF]

Publicăm în format PDF volumul Psalmi al Domnului profesor universitar doctor Mircea Diudea.

Psalmi aduși „din largul gândurilor” pacifice.

Cititorul va găsi aici rugă-icoană de un sentimentalism spiritual sobru, fixat în comunicare esențială, în linie pură, dreaptă, și toate elementele în prim-plan – culoare de Bizanț. Imnuri deschizând o cale de liniște și de putere, încărcate cu răbdarea și curajul mineralului, iar nu tulburate în furtună. „Era o sete / În pietrele ce crapă / De soare şi vânt / Era credinţă / În lutul ce înalţă / Psalm cu glas smerit / […]”. „În gând Cuvântul / Rostit din începuturi / Iubirii prinos / În lut povara / Simţirii fără seamăn / Pe drumul pietros / Ce suie-n ceruri / Pe Golgota de patimi / Singurul Cristos”. Până la nimb. „Piatra drumului / Se şlefuia de paşii / Ce-L urmau venind”. Citește restul acestei intrări »