12 afirmaţii care nu te ajută să ai succes

26/05/2016

Alexandru Pleseade Alexandru PLEŞEA

Din păcate, afirmaţiile de mai jos le regăsesc în multe tipare de oameni.
Vorbele se materializează în oameni, atâta timp cât sunt repetate. Creierul va primi informaţia, iar subconştientul, neavând simţ critic, o primeşte aşa cum e spusă.

Să-i dăm drumul:

1. „Nu sunt îndeajuns de bun”
Prea mulţi oameni supraevaluează ceea ce nu sunt şi subestimează ceea ce sunt. Ceea ce experimentezi în viaţă începe cu propria percepţie. În aproape fiecare caz, nimic nu te opreşte… nimic nu te reţine, decât propriile gânduri despre tine şi „cum este viaţa”. Percepţiile tale îţi creează convingerile. Convingerile îţi creează comportamentul. Iar comportamentul îţi determină experienţa. Formula propusă de Eugen Popa: Stimul -> Reacţie = Emoţie -> Comportament -> Experienţă

2. „Mi-am ratat şansa”
Adevărul este că fiecare moment îţi oferă un nou început şi un nou sfârşit. Primeşti câte o a doua şansă în fiecare secundă. Ai viitoarea ta şansă: se întâmplă chiar ACUM. Aşadar, este o alegere… Să fii pozitiv şi liber sau să fii încătuşat de propria ta negativitate. Să trăieşti în trecut sau să fii plin de speranţe în privinţa prezentului. Citește restul acestei intrări »


ESEU. Invazia imbecililor

28/10/2015

pledoarie pentru necesitatea lecturii

de Nicolae IUGA

Nicolae IugaO găselniţă de dată recentă, cu un fals aer de înţelepciune profundă, ne spune că „o imagine poate să spună mai mult decât o mie de cuvinte”. Există, desigur, foarte mulţi autori care împărtăşesc această părere. Alegaţia poate fi adevărată, dar numai la modul pervers.

Dar să revenim la cea mai veche şi mai acceptată reprezentare a sufletului omenesc. La Platon (în Phaidros, dar mai cu seamă în Republica)[1], psihicul are trei componente: gândirea (phrenos), afectivitatea (thymos) şi voinţa (epithymia). La aproape două mii cinci sute de ani după Platon, în ştiinţa psihologică a secolului XX domină această concepere a sufletului ca fiind structurat pe trei vectori: cognitiv, afectiv şi volitiv. Congnitivul este la rândul lui o structură supraetajată pe verticală, de la senzaţie şi percepţie, niveluri de cunoaştere pe care le avem în comun cu animalele, până la reprezentare şi gândirea abstractă, gândirea fiind o formă superioară de cunoaştere, specifică omului şi exclusiv umană.

Imaginea, chiar şi atunci când este intens semnificativă, se adresează de fapt nivelului percepţiei şi reprezentării individului, nu intelectului şi raţiunii, deci se adresează unor etaje subintelectuale. Registrul imaginii se cuplează cu percepţie şi reprezentarea, nu cu intelectul şi raţiunea. Sigur, o imagine şocantă poate să spună mai mult decât – probabil – o mie de cuvinte, dar cuvinte din acelea care nu vehiculează neapărat un conţinut al gândirii. În schimb, pentru oamenii care gândesc, afirmaţia este valabilă pe dos. Un singur cuvânt poate să spună mai mult decât o mie de imagini, ba mai mult chiar decât un milion de imagini, practic cât o infinitate potenţială de imagini, deoarece imaginile obiectelor care se pot subsuma unui concept – ca să folosim o expresie kantiană – nu sunt nici numărabile şi nici limitate cantitativ. Totul depinde, repetăm, de faptul dacă omul gândeşte sau nu. Dacă da, atunci nu; atunci imaginile nu pot şi nici nu au cum să spună mai mult decât cuvintele. Dacă nu, atunci da, atunci imaginile pot să spună mai mult decât cuvintele. Citește restul acestei intrări »


FRUMOSUL NATURAL ŞI FRUMOSUL SPIRITUAL

03/12/2014

Octavian_Lupude Octavian LUPU

Orice lucru frumos ne trezeşte involuntar încântarea simţurilor de fiecare dată când îl zărim. Cu atingerea diafană a impresiilor ce răsar prin contemplare, spiritul ni se trezeşte astfel la viaţă, iar întrebările primordiale apar iarăşi în faţa conştiinţei mirate de miracolul existenţei. Prin această atracţie irezistibilă, adevărata artă, naturală sau creată de om, tinde să ne înnobileze şi să ne ofere şansa renaşterii şi a unui nou început. Oare nu încercăm acest gen de trăiri de fiecare dată când privim desfăşurarea semeaţă a munţilor peste albastrul orizont al cerului sau când simţim adierea blândă a vântului ce ne înfioară în prag de seară când stăm pe malul mării?

Cu toate acestea, frumuseţea universului este doar o reflectare parţială a trăsăturilor de un farmec insondabil ale Marelui Creator. De fapt, nu există vreo pată de culoare, vreo frântură de armonie sau vreun cuvânt de inspiraţie care să nu îşi aibă originea în veşnicia Sa. Şi chiar dacă această legătură nu ni se pare evidentă de la Frumosul_natural_si_frumosul_spiritualînceput, printr-o contemplare atentă ea ne devine vizibilă asemenea unei intuiţii călăuzitoare prin noianul de idei şi impresii ce ne ascund adevărata natură a lucrurilor.

Printr-un joc cosmic în care se împletesc cele mai surprinzătoare forme, întreaga realitate ni se înfăţişează ca o singură Operă ce are un singur Autor, în mare parte nevăzut personajelor pe care le-a plăsmuit în nesfârşita Sa imaginaţie. Cu toate acestea, El rămâne mereu prezent în derularea firului epic şi prin întocmirea atentă a scenelor trecerii istoriei acestei lumi. Cu o fină intuiţie, orice chip vorbitor, din care facem şi noi parte, poate totuşi percepe existenţa Autorului şi să o identifice uneori ca o fină mişcare din spatele decorurilor ce se schimbă mereu sau alteori ca o morală a evenimentelor ce tocmai au trecut. Şi astfel, orice personaj al Poveştii Lumii poate lua parte la scrierea dramei în care se află înglobat în fascinantul joc al cunoaşterii şi ignoranţei sub spectrul aparenţei şi ascunderii. Citește restul acestei intrări »


Din nou în prăvălia negustorului de iluzii

03/11/2014

de Octavian LUPU

M-am întors la Negustorul de iluzii şi l-am rugat să-mi îngăduie să vizitez Tărâmul Iluziei, locul său de baştină, să înţeleg câte ceva despre puterea de Din Nou +«n Pravalia Negustorului de Iluziiatracţie a dorinţelor ce îţi seduc voinţa şi te transformă în sclavul închipuirilor deşarte. Intrând din nou în prăvălia sa, am remarcat schimbări masive de decor, mobilierul fiind acum dispus sub o formulă inedită, de factură postmodernistă. Chiar şi el, în locul veşmintelor de secol al XIX-lea, purta jeansi albaştri şi un tricou strident, cu un NY mare pe el, de la numele oraşului New York. Se vedea că mersese şi pe la sală, fiindcă bicepşii săi rivalizau cu ai unui culturist profesionist, în timp ce un imens tatuaj pe antebraţul drept dezvăluia o ancoră imensă cu tot felul de inscripţii într-o limbă necunoscută. Citește restul acestei intrări »


URME DE PAŞI SCRÂŞNITE PE ZGURĂ ROŞIE

20/10/2014
Octavian_Lupu

Octavian Lupu

de Octavian LUPU

Pista de alergare se întindea dreaptă înaintea mea. Aerul zăcea nemişcat şi înăbuşit pe suprafaţa roşiatică a zgurii de pe pistă. Totul se afla în aşteptare. Clipele se dilatau grăbite în aşteptarea semnalului de start în istovitoarea cursă de 2000 de metri ce se întindea înaintea privirii mele. Cerul se desfăşura albastru deasupra mea în timp ce nori albi şi pufoşi se odihneau nemişcaţi pe suprafaţa sa. Când deodată se auzi vocea antrenorului, în tonuri clare şi distincte: „Pe locuri… Fiţi gata… Start!”

Ca un fulger a ţâşnit colegul din dreapta mea pe lângă mine, cu paşi uriaşi ce ridicau praful în urma sa. Cel din stânga nu se lăsa mai prejos şi căuta să nu scadă ritmul impus de cei care alergau deja în fruntea grupului. Şi undeva, în a doua jumătate a plutonului, mă aflam şi eu, cumva inconştient de paşii care urmau un ritm exterior stabilit de cei care se aflau în jurul meu. Mânat de dorinţa de a nu rămâne ultimul, smulgeam şi cea mai de pe urmă fărâmă de energie de care eram capabil, în timp ce respiraţia mi se accelera tot mai mult. Citește restul acestei intrări »