Acad. Ionel Valentin Vlad (22 sept. 1943 – 24 dec. 2017)

27/12/2017

acad. Ionel Valentin Vlad

de prof. univ. dr. Nicolae IUGA

Acad. Valentin Ionel Vlad, cu ascendenți în Săliștea de Sus și în Borșa (Maramureș), a fost un inginer și fizician român, membru al Academiei Române, fiind ales la 8 aprilie 2014 președinte al Academiei Române.

A urmat Facultatea de Electronică a Institutului Politehnic din București și Facultatea de Fizică a Universității din București între anii 1961-1966. Și-a continuat studiile în domeniul lasere și holografie la Universitatea din Paris VI cu prof. M. Françon și la CGE, Franța, între 1969-1970. În 1972 a susținut teza de doctorat „Metode de prelucrare a informației în holografia convențională și în timp real” și a obținut titlul de doctor inginer. Citește restul acestei intrări »


Academicianul Răzvan Theodorescu i-a admirat lui Ion Georgescu-Muscel tablourile

14/11/2017

de Gelu DRAGOŞ

Chipul din lalele_Ion Georgescu-Muscel

„Chipul din lalele” (Ion Georgescu-Muscel)

Şcoala Gimnazială Lucăceşti, Maramureş este o şcoală specială nu numai prin generaţiile de elevi strălucitori şcoliţi aici de-a lungul timpului (n-am să dau nume ca să nu supăr uitând pe cineva), ci şi prin personalitatea ei, a școlii, dobândită pe când la conducere s-a aflat profesorul Ion Georgescu-Muscel. De dragul instituţiei în care și-a petrecut, cred, jumătate din viaţă, a realizat picturi, le-a şi înrămat pe bani proprii şi le-a dăruit şcolii. Aşa că, dacă intri în sala profesorală, în biroul directorului, sau străbați lungul coridor din clădirea nouă a școlii, vei vedea şi îţi vor încânta ochii picturi semnate de Ion Georgescu-Muscel: de la peisaje, la portrete de oameni, sau vaze cu flori.

Şi ce constat acum, deşi am întrezărit mai demult asta, picturile acestea devin din ce în ce mai valoroase şi atrag irezistibil privirile celor care trec pe lângă ele. Citește restul acestei intrări »


Un mod de viaţă

10/11/2017
Elementary school_Ion Georgescu-Muscel

„Şcoala elementară” (Ion Georgescu-Muscel)

de Gelu DRAGOŞ

Cred că eram în clasa a V-a când am văzut de aproape un meci de tenis de câmp „live” între directorul şcolii de atunci, profesorul de limba română Andrei Buciuman şi frumoasa lui soţie, profesoara de biologie Iuliana Buciuman. Noi, elevii clasei a V-a, eram „copii de mingi”. Era un sport care ne fascina şi ne făcea să visăm că peste ani vom deveni şi noi Ilie Năstase sau Ion Ţiriac. Tenisul de câmp era practicat cu succes şi de profesorul de matematică Viorel Mureşan dar şi de dirigintele meu Ion Georgescu (astăzi, ca pictor și poet, Ion Georgescu-Muscel). După ce familia profesorilor Buciuman s-a transferat în Baia Mare, a rămas la conducerea Şcolii cu clasele I-VIII Lucăceşti profesorul Ion Georgescu. Citește restul acestei intrări »


[O arhitectură plastică a reflecțiilor]

05/11/2017
Peisaj din Canada_Ion Georgescu-Muscel

„Peisaj din Canada” (Ion Georgescu-Muscel)

Fragmente din prefața la volumul „Atelierul de reparat fluturi” de Ion Georgescu-Muscel

de Dumitru FÂNĂȚEANU

Pentru poetul și pictorul Ion Georgescu, poezia înseamnă o performanță a viețuirii și-a modalității de a depăși suferințele de ordin sufletesc. Sensibilitatea pe care o are poetul asigură poeziei și picturii acea înțelegere a realității din preajmă și acceptarea unor stări și distincții ale rostului vieții, care întregesc expresivitatea lirică și totodată transformă suferința în frumusețe. […] Citește restul acestei intrări »


Mille neuf cents soixante-dix…

27/10/2017
Varsator_VARSA-DOR_compozitie_Ion Georgescu-Muscel

„Vărsător (VARSĂ-DOR) – compoziție” (Ion Georgescu-Muscel)

de Gelu DRAGOŞ

Profesorul Ion Georgescu (cel cunoscut astăzi, ca poet și ca pictor, sub numele Ion Georgescu-Muscel) a ajuns în învăţământul maramureşean din dragoste pentru Anca, o tânără şi frumoasă educatoare din Hideaga, Maramureş. Au pornit în viaţă împreună, de la lingură şi furculiţă, stând în gazdă la Ştefanu Luizii, într-o casă cu prispă din Lucăceşti, comuna Mireşu Mare, şi, dacă mă gândesc acum bine, semăna pe undeva cu casele din zona Muscel, de unde venea dânsul. Atunci nu am ştiut, în clasa a V-a, când mi-a devenit diriginte, ce noroc a dat peste noi, elevii dumnealui. Acum eu fiind la catedră, recurg de multe ori la modelul de dascăl al Domniei sale. Citește restul acestei intrări »


GELU DRAGOŞ – premiu la Concursul Literar Internaţional „Sfântul grai românesc” (Onești)

06/09/2017

Diploma Gelu Dragos_2017

COMUNICAT DE PRESĂ

Oneşti. La Concursul Literar Internaţional „Sfântul grai românesc”, dedicat sărbătoririi Zilei Limbii Române, organizat de Asociaţia „Clubul Expresia Ideii”, scriitorul și publicistul maramureşean prof. Gelu Dragoş a obţinut premiul al II-lea, pentru textul „Nicuţă Ioan Lungu omagiază Voievodul Stelar”.

Competiția literară de la Onești a avut loc în perioada iulie-august 2017. Citește restul acestei intrări »


Dragă prietenă Maria Mariș Dărăban,

15/08/2017
pr. Gheorghe Pop de Seini_Maria Maris Daraban

pr. Gheorghe Pop și Maria Mariș Dărăban

de pr. Gheorghe POP

am să vin ca altădată, de ziua ta onomastică în Apa, pe terasă, la casa și în grădina ta cu flori, unde ai ctitorit „Biserica Sufletului Tău” (atelierul de pictură, atât de drag ție).

Numai că de această dată, ziua de Sfânta Mărie Mare (Mutarea la cer a Maicii Domnului), din acest an, tu ne vei privi din nemărginirea albastră, unde împreună cu Heruvimii și Serafimii o veți slăvi pe Împărăteasa Cerului. Citește restul acestei intrări »


GELU DRAGOŞ. Mapă biobibliografică

22/02/2017

Gelu Dragos_foto_Stefan Selek

„bunicul meu dinspre mamă a fost morar / […] / eu macin
numai cuvinte” (GELU DRAGOŞ)

de Angela-Monica JUCAN

O atmosferă de nobleţe şi un spirit eroic vibrează încă în vatra de din vale de Codru şi din aşezarea Chioarului. Cândva, cu vreo 4-500 de ani în urmă, Lucăceştiul din lunca Someşului era reşedinţă a voievodatului Lucăceşti. Pe acest meleag mândru, înaintat în vârstă şi proaspăt, aflat astăzi în componenţa comunei Mireşu Mare, s-a născut acum 50 de ani (22 februarie 1967), într-o familie de „bocotani”, iubitorul de vechime şi tradiţii, colaboratorul publicaţiei noastre GELU DRAGOŞ, al doilea fiu al lui Aurel (brigadier de câmp) şi al Anei. În Biserica Ortodoxă cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, biserică datând din 1925, a primit Sfânta Taină a Botezului. Citește restul acestei intrări »


Prozatorul Vasile Dragomir la 60 de ani!

08/09/2014

de Gelu DRAGOŞ

Vasile Dragomir

Vasile Dragomir

Nici nu mai ştiu de când îl cunosc pe maestrul Vasile Dragomir. În orice caz, de dinainte de 1989. Ce m-a frapat dintotdeauna la dânsul este eleganţa cu care se îmbracă şi faptul că spune lucrurilor pe nume, cu umor acid, dar astfel încât nu poţi să te superi pe Domnia Sa chiar dacă tu eşti subiectul.

Sâmbătă, 6 septembrie, în Căminul cultural din Copalnic Mănăştur s-a lansat cel de-al optulea număr al revistei de cultură „Vatra chioreană”, al cărei director fondator este Vasile Dragomir. Ce coincidenţă plăcută şi meritată pentru acest talentat şi valoros prozator! Să-ţi serbezi cei 60 de ani cu un nou număr de revistă!

Îmi amintesc că, prin anii 1998-2000, când era unul dintre redactorii importanţi ai săptămânalului „Jurnalul de vineri”, într-o discuţie avută în boema băimăreană, alături de regretatul ziarist Gheorghe Peter, m-a invitat să scriu şi eu la Jurnal – citez: „Dacă ai ceva important de spus. Citește restul acestei intrări »