Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 320 (16-29 februarie)

18/03/2016

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Europa, Europa!

Dunarea la Cazanele Mici_foto_Amza JucanZeci de ani, românii au privit cu jind peste gard la frații lor vest-europeni. Mulți au încercat să facă imposibilul ca să ajungă acolo. Au recurs la tot felul de soluții riscante, și-au asumat pericole mari, sperând că, poate-poate, norocul le va surâde vreodată și vor ajunge și ei în „raiul” european. Mulți au fost înghițiți de apele Dunării, mulți au fost împușcați, ori li s-a pierdut urma prin cine știe ce pușcării. Speranța nu i-a părăsit însă niciodată.
A venit 1989 și a renăscut credința că s-a îndurat Dumnezeu și de noi. S-au dărâmat ziduri, s-au demolat garduri, s-au deschis granițe, și românii s-au împrăștiat în lume cu o bucurie greu de înțeles pentru cel care n-a trăit o jumătate de veac lipsit de libertate. Din păcate, dezamăgirile au venit repede. Am fost confundați mereu cu țiganii și cu cerșetorii, am fost considerați mereu rudele sărace, am rămas mereu cu mâinile întinse pe la porțile „fraților” europeni. Un tânăr îmi povestea că a umblat trei luni în zece țări europene și doar într-o zi a găsit de lucru. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi anul XIII (2014), nr. 279 (1-15 iunie)

01/07/2014

B

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Sfinţenia tăcerii. Am ajuns la Mânăstirea Prislop din judeţul Haţeg. Era într-o zi de miercuri, dar şoseaua care ducea acolo de la Haţeg era aglomerată de tot felul de mijloace de transport pasageri: autocare, autobuze, microbuze, autoturisme de tot felul. Cei aproximativ optsprezece kilometri i-am parcurs destul de greu. Cineva, care fusese şi în noiembrie, când se comemorează ziua decesului Părintelui Arsenie Boca, a spus că în zilele acelea circulaţia maşinilor a fost oprită între Haţeg şi Prislop, pentru a nu se bloca drumul. Peste 40.000 de oameni din toate colţurile ţării au parcurs drumul de 18 kilometri, dus-întors. Era un adevărat furnicar revărsat între cele două localităţi. Am ajuns în parcarea mânăstirii. Câteva terase special amenajate formau parcarea, plus alte spaţii destul de mari. Toate erau aproape pline cu maşini. O scurtă uitătură în parcul de maşini şi am putut număra cel puţin cincisprezece judeţe din care erau autovehicule prezente acolo, fără a le mai socoti pe cele cu numere străine.

Mânăstirea Prislop este una din cele trei ctitorii ale Sfântului Nicodim de la Tismana, fiind construită între anii 1399-1405. Se ştie că Sfântul Nicodim a construit Mânăstirile Vodiţa, Tismana şi Prislopul. Actuala biserică a mânăstirii este renovată, dar neterminată. Este de o simplitate dezarmantă. Câteva clădiri în apropiere te fac să crezi că sunt şi vieţuitori pe acolo. Nu am văzut decât două-trei maici la chioşcurile unde se vindeau iconiţe, cărticele, tot felul de suveniruri religioase. În schimb, toată incinta mânăstirii şi biserica erau ticsite de lume, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni. După ce-şi trăgeau sufletul spunând o rugăciune la biserică sau dând un pomelnic, şirul de pelerini lua în piept suişul muntelui către o destinaţie de toţi ştiută: mormântul Părintelui Arsenie Boca.

Într-un luminiş străjuit de brazi şi fagi se adăposteşte un cimitir de 20-30 de morminte ale vieţuitorilor mânăstirii. Majoritatea sunt morminte de maici. Câte un mormânt bine îngrijit, însemnat cu câte o cruce de lemn, pe care sunt sculptate numele şi anii naşterii şi ai morţii. În partea cea mai înaltă a cimitirului se află un alt mormânt, al Părintelui Arsenie. Nu se deosebeşte prea mult de celelalte. Crucea este tot de lemn, parcă sculptată de aceeaşi mână, numai că este şlefuită de nenumăratele sărutări, atingeri şi mângâieri de fiecare zi ale pelerinilor. Se mai deosebeşte de celelalte morminte prin miile de flori de crin alb, aşezate de jur-împrejur ca un zid protector, prin grămezile de flori aduse de pelerini, pe care două maici se tot chinuie să le aşeze mai departe, ca să nu încurce locul. Deşi era zi de miercuri, adică la jumătatea săptămânii, într-un sezon în care ploile nu mai contenesc de câteva săptămâni, grupul nostru a trebuit să aştepte mai bine de o oră şi jumătate până a ajuns la mormântul Părintelui Arsenie. Era o linişte de mormânt, deşi era mulţime de lume. Fiecare îşi frământa gândurile, îşi rostea rugăciunile, îşi însăila speranţele, îşi ştergea lacrimile. Mulţi, foarte mulţi, plângeau şi udau cu lacrimi crucea mormântului. Poate nici la mormintele celor din familiile lor nu făceau aşa. Acolo era durerea iubirii, dincoace era durerea speranţei. Unii erau veniţi acolo pentru prima dată, alţii mai veniseră de multe ori. Toţi povesteau că ceva s-a schimbat în viaţa lor după un asemenea pelerinaj, că au simţit că le-a fost de folos „întâlnirea” cu „sfântul”.

Aşteptând la rând, alături de ceilalţi pelerini, mă gândeam câte monumente funerare sunt prin cimitirele noastre! Numai în Belu dacă te duci, vei vedea că sunt cavouri şi sculpturi care costă o avere. Se duce lume şi acolo, dar să admire operele de artă, să vorbească despre unul, despre altul dintre cei îngropaţi acolo, fie că e vorba de un scriitor, poet, artist, om politic sau de stat. Poate cineva din familiile acestora mai plânge lângă câte un mormânt, fiindcă-i leagă legături de sânge, ani din viaţă petrecuţi alături. Nimeni nu se duce la acele morminte să se roage, să-şi pună vreo speranţă în ajutorul celor de sub criptă! Părintele Arsenie a trăit în perioada 1910-1989. Pe vremea lui au fost patriarhi mari, precum Miron Cristea (patriarh, prim-ministru, locţiitor regal), Nicodim Munteanu, Justinian Marina, Justin Moisescu, Teoctist Arăpaş; au fost regi, preşedinţi, miniştri; au fost mari mitropoliţi, profesori universitari la facultăţile de teologie, înalţi funcţionari eparhiali, oameni politici şi demnitari de stat. La mormântul nici unuia dintre aceştia nu se face pelerinaj şi poporul nu se roagă lui Dumnezeu, aşa cum se roagă la mormântul Părintelui Arsenie Boca! Citește restul acestei intrări »