Moment de suflet la Sohodol!

17/10/2022

Ioan Nicoară
(n. 28.11.1937 – d. 24.10.2017)

Biblioteca Comunală Sohodol a fost ieri, 16 octombrie 2022, gazda unui eveniment de animație culturală, un moment de suflet dedicat in memoriam Ioan Nicoară, fiu al comunei Sohodol. Pictor și reprezentant al literaturii de călătorie, Ioan Nicoară și-a scris cărțile cu „penița” sufletului, iar picturile le-a colorat într-un mod admirabil, exprimând trăiri, gânduri, în special sentimentul de dragoste nemărginită față de ceea ce însemna „acasă”. Dorința continuă de a călători a declanșat inspirația de a scrie, făcând-o de fiecare dată cu aceeași pasiune și sinceritate.

Cu această ocazie a fost lansat și volumul-jurnal „De la Sohodolul moților la șamanii peruani”, Citește restul acestei intrări »


S-a deschis Casa-muzeu Ion GEORGESCU MUSCEL

20/06/2022

de Gelu DRAGOŞ

Sâmbătă, 18 iunie, într-o autentică zi de vară, între prieteni, pictorul, poetul şi profesorul Ion Georgescu Muscel a inaugurat, oficial, Casa-muzeu care-i poartă numele. Casa, care se găseşte în satul Lucăceşti, comuna Mireşu Mare, beneficiază de o sală de expoziţie unde sunt expuse aproximativ 30 de lucrări, dar o parte însemnată din picturile autorului se găsesc pe holurile şi în camerele vilei cu etaj.

În aproximativ patru ore, pictorul Ion Georgescu Muscel, într-o vervă deosebită, când copleşit de amintiri, când bucuros, când trist, când mulţumit de realizările Domniei sale, ne-a povestit istoria fiecărui tablou, ne-a relatat semnificaţia fiecărei picturi (ce a dorit să sugereze, tematica gândită, care sunt simbolurile şi cheia acestuia), începând cu cea realizată la doar 17 ani şi terminând cu cea mai recentă pictură la care lucrează (neterminată încă), o reproducere a unui pictor francez.

Fiind un nostalgic, fiind un familist convins, fiind un creştin practicant, multe dintre picturi se referă la portrete, peisaje rurale, natură moartă, Citește restul acestei intrări »


Expoziţie de pictură la Lucăceşti

18/06/2022
Autoportret_Ion Georgescu-Muscel

„Autoportret” (Ion Georgescu-Muscel)

Sâmbătă, 18 iunie 2022 la Casa pictorului-poet Ion Georgescu Muscel din Lucăceşti, comuna Mireşu Mare, va avea loc vernisajul Expoziţiei personale (permanente) „Tablouri de suflet pentru familie şi lucăceni” la care sunt invitaţi rudenii, prieteni, intelectuali ai satului, foşti elevi sau colegi de catedră.

Pe lângă expoziţia propriu-zisă, participanţii vor mai putea admira tablouri de suflet ale pictorului româno-canadian, realizate de-a lungul timpului, unul dintre ele la vârsta de doar 18 ani.

Efortul domnului Ioan Georgescu Muscel a fost mare numai dacă ne gândim că a adus din Canada un număr de peste 10 lucrări, că a înrămat toate tablourile şi a pregătit sala de expoziţie. Sunt convins că cei care vor vedea expoziţia vor fi plăcut surprinşi de temele abordate, de tehnica de lucru Citește restul acestei intrări »


Un artist autentic și un om de omenie – NICOLAE POP

06/12/2021

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Nicolae Pop
(18 aprilie 1938 – 12 octombrie 2021)

Scriu cu regretul că ne-a părăsit mult prea devreme. Unii vor zice că întotdeauna este „prea devreme”, dar în cazul meu lucrurile chiar așa stau.

Deși l-am cunoscut în urmă cu 30 de ani la Cicârlău, la o manifestare înnobilată plastic cu lucrările sale deosebit de atractive pentru ochiul orientat spre frumos, i-am descoperit cu adevărat esențele sufletești abia în ultimii ani, în primul rând la activitățile de la Bibliotecă și (mai ales) în taberele de pictură pe care ing. Daniel Pop le organizează la Pensiunea Limpedea din Baia Sprie. În felul acesta am ajuns să povestim mai mult, să ne confesăm sapiențial, să ne dăruim reciproc unele dintre cărțile noastre, iar El, prietenul de la Apa, să-mi ornamenteze cu câteva tablouri de ale sale unele colțuri mai puțin strălucitoare din spațiul meu biblio de acasă. Dar și mai greu îmi e să mă gândesc „de ce oare” a trebuit să treacă Styxul acum, căci chiar cu câteva zile înainte de „plecare” plănuisem să ne vedem la Apa, la casa sa, programată de multișor să-mi fie „argument întru cunoaștere”.

Acolo ar fi trebuit să înțeleg cum a reușit Omul acesta să fie Bun în tot timpul și-n tot locul, în tot ce face și-n tot ce drege, dar mai ales atunci când tace, căci pictatul e produsul acestei stări în care Profundul dinlăuntru Citește restul acestei intrări »


Nicolae Grigorescu – pictorul sufletului românesc

15/05/2021

Nicolae Grigorescu
(15 mai 1838 – 21 iulie 1907)

Nicolae Grigorescu s-a născut pe 15 mai 1838. Este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian.

A devenit un simbol pentru tinerele generaţii de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile spiritualităţii româneşti.

A văzut lumina zilei în satul Pitaru (Dâmboviţa), fiind al şaselea copil al lui Ion şi al Mariei Grigorescu. În 1843, când îi moare tatăl, familia se mută la Bucureşti, în mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătuși. Citește restul acestei intrări »