Dragostea

30/12/2020

de Vera TEREBEȘI

Dragostea adevărată nu cunoaște distanță, dragostea străbate ape adânci, munți, dealuri, timp… dragostea e o taină de dincolo de aceste tărâmuri abrupte ale unei vieți trecătoare… fără temeri sau condiționări… nu ține cont de principii… e albă, pură, sinceră… e adevărul spus încet si clar… nu duce la confuzii… dragostea nu rănește, nu umilește… dragostea nu o poți controla… o simți și o oferi, fără să te aștepți să primești ceva în schimb… dragostea nu are hotare… ei nu i te poți împotrivi… dragostea adevărată nu se grăbește, nu se răzgândește… e o liniște profundă care vrei să te cuprindă… dragostea trezește la viață cea mai frumoasă versiune a sufletului…

Tu… prizonier între vis și realitate… Citește restul acestei intrări »


Dacă…

22/12/2020

de Vera TEREBEȘI

Dacă se va sprijini de un colț de cer și te va privi cu drag de printre mii de stele, vei ști unde să o cauți… dacă îți va lumina vise și încălzi adieri cu razele ei, o vei vedea… dacă îți va trimite o aripă de noapte cu care să te învelești, o vei simți… dacă își va revărsa licăririle de lumină peste umărul tău, vei primi alinare… dacă se va așeza pe pervazul ferestrei tale în miez de noapte, te vei odihni… dacă își va odihni razele pe o margine de pernă a tristeții tale, vei suspina… dacă va veni un puf de nor în adierea vântului să îți așezi visele, vei zâmbi… dacă vei auzi muzica pâlpâirilor existenței sale de zgomotul pașilor tăi, vei asculta… dacă vei simți căldura razelor ei, întinse peste adierea răcoroasă a gândurilor, te vei încălzi… dacă… Citește restul acestei intrări »


O picătură de viață

19/11/2020

de Vera TEREBEȘI

O picătură de viață din ale noastre grădini
se prelinge în pământuri, în inimi,
dorind să dea suflare a tot ce stă mocnit
și așteaptă să fie descoperit.
O picătură de speranță din norii visurilor
se lasă condusă de aripile vânturilor ademenitoare,
vine să ude soluri aride
de ale lor doruri de liniște, încrezătoare.
O picătură de lumină al cerului înstelat
așteaptă să fie culeasă.
O picătură de sinceritate,
o picătură de adevăr al gândului neșters
se sufocă în mii de picături
de incertitudini, îndoieli, închipuiri.

Citește restul acestei intrări »


Călător în viață

11/09/2020

de Vera TEREBEȘI

Călător în viață… suflu trecător al unui anotimp… cât de bine e să înțelegi vorbele unei adieri… să te scuturi de griji și temeri… să te predai vântului, toamnei, universului… momentului… când arzi întunericul și mergi spre lumină… când nu ai nevoie de aprecieri, imagine în lume, control, pentru că știi că ai iubirea în sufletul tău și accepți totul așa cum este… Eu mă predau… pentru că iubesc… și nu îmi mai este teamă de vânturile reci care fac sa dispară norii pe care mi-am așezat visele… Din pământul udat cu lacrimile durerii mele au răsărit flori, speranțe… Nu am așteptări, am încredere că toamna își pierde frunzele acum, dar rădăcinile rămân și își vor relua viața, iar și iar, cu mai frumoasă candoare… Nu urăsc… Mă predau… toamnei, tainelor, necunoscutului, iubirii… divinității… Citește restul acestei intrări »


Un anotimp

04/09/2020

de Vera TEREBEȘI

Un anotimp al dragostei,
într-o armonie de culori și sunete.
Un anotimp căutat atât de mult în visele mele.
Un anotimp care cuprinde totul,
zâmbetul, liniștea, pe noi…
și adierile care vuiesc,
legând lucruri, ființe, vietăți,
în unduiri pe cât de armonioase,
pe atât de încrezătoare în bunăvoința lor…

Cine ești tu? Cine sunt eu?
Două fire de iarbă
care nu s-au întâlnit niciodată,
nu s-au văzut, nu s-au auzit,
doar s-au lăsat legănate de valuri,
în șoapte de amor,

                                   Citește restul acestei intrări »


Îmi place să cred

18/08/2020

de Vera TEREBEȘI

Îmi place să cred că, noi, oamenii, suntem fire de iarbă în adierea vântului…
Îmi place să mă pierd printre frunze… să cred că am răsărit dintr-un mugur și cresc…
Mă leagăn în ritmul cântecului șoptit de anotimpuri…
Gândurile îmi sunt purtate de păsări peste munți, dealuri…
Îmi place să mă cufund în razele de soare și să cred, pentru o clipă, că sunt și eu una dintre ele…
Îmi place să îmi desenez simțirile… să îmi pictez gândurile… frunzelor… anotimpurilor… în culori calde… de iubire…
Îmi place să îmbrățișez florile… care mă ademenesc să mă întind, asemeni lor, spre ceruri…
Îmi place să visez… și să caut… uneori să alerg după ceea ce nu este… să inventez iubirea acolo unde ea, poate, încă nu există…

Citește restul acestei intrări »


Iubesc…

11/08/2020

de Vera TEREBEȘI

Iubesc adierea care îmi răscolește șuvițele de păr
pentru că așa o voi aprecia pe cea care mi-o va aranja cu tandrețe.
Iubesc frunza ce cade din al ei copac
suflată de vânturile răcoroase ale toamnei
aruncând-o departe de trunchiul ei
pentru că îmi voi da seama când îmi va spune șoapte dulci
și îmi va lăsa urma unui sărut dulce pe frunte
în timpul căderii sale într-o adiere ușoară, protectoare, de vânt.
Iubesc răcoarea ploilor mohorâte de dimineață
pentru a putea admira culorile unui răsărit.
Iubesc picătura de cafea
ce se prelinge pe marginea ceștii mele
și ștergând-o mă pot bucura de alte picături,
de noi dimineți.  Citește restul acestei intrări »


Te las, Toamnă

04/12/2019

de Vera TEREBEȘI

Te las, Toamnă, să pleci… nu am dreptul să te rețin… mi-ai trezit gânduri demult apuse… mi-ai dat răspunsuri la multe întrebări, mi-ai oferit culori, căldură… m-ai îndemnat să privesc în jurul meu să observ ce frumos este, m-ai ajutat… să cred în mine și să mă descopăr… Te îndemn să pleci… cu un suflu binevoitor din partea mea… m-am bucurat de îmbrățișările adierilor tale, de șoaptele dulci ale frunzelor tale până acum neîntâlnite, nerecunoscute… spuse cu dragoste și emoții puternice… dacă rămâi, iubirea se stinge… așa că, pleacă… pentru ca gândurile frumoase să îmi rămână… cu ele dragostea, emoțiile, visele, dorințele…

Citește restul acestei intrări »