Sever Suciu – feţele timpului

06/03/2015

de Daniela Cecilia BOGDAN

Dacă pe plan naţional l-am ales pe Brâncuşi ca să ne reprezinte lumii în domeniul sculpturii, pe plan local i-am delegat lui Sever Suciu sarcina de a ne reprezenta în faţa aceleiaşi lumi.

Sever Suciu? Este omul, sculptorul, filosoful pietrei şi al lemnului, care a prelucrat natura folosind datele pe care i le-a transmis forţa lui interioară, transformându-le într-o materie spirituală, formându-le.

Sever Suciu s-a născut la 17 februarie 1924 în satul Gâmbuţ, comuna Biriş, din judeţul Mureş şi a plecat dintre noi la 2 august 1997. Şcoala absolvită s-a redus la şapte clase primare, urmate în comuna natală, restul vieţii acumulând serioase cunoştinţe, mai ales de filosofie, istoria şi estetica artelor. Din 1949 şi până în 1974 (când s-a pensionat) a lucrat ca muncitor, la Combinatul Chimic Târnăveni. Cel mai activ în domeniul artistic a fost între 1971-1985, lucrând pe strada Narciselor nr. 18 din Târnăveni, locul atelierului, deopotrivă cu cel al domiciliului.

piatraUn număr de 30-40 de sculpturi şi tot atâtea lucrări de pictură naivă conţine opera sa. Sculpturile în piatră, ce ţin loc de pavăză a casei au titluri deosebite: «Familia psihologului», «Echilibrul antic», «Iubirea de Unire», «Suferinţele Atenei», iar cele din lemn sunt, parcă, corespondente ale statuilor megalitice din Insula Paştelui şi poartă numele de «Arborele vieţii», «Iov», «Împăratul Carpaţilor», «Apostolul sărac», «Alegorie dacică» şi pot fi admirate în foaierul Casei de Cultură «Mihai Eminescu» din Târnăveni. Citește restul acestei intrări »