DIN VECHI ANOTIMPURI

26/07/2021

de Irina Vera TEREBEȘI

Din vechi anotimpuri demult apuse
Cu ale lor frunze suflate-n depărtări de vânt,
Cules-am doruri ce nu le puteam răsfrânge,
Deși, din răsputeri, le-aș înfige-ntr-un mormânt.

Adunat-am frunze risipite-n valuri
Și la piept cu drag le strângeam,
Dar timpul le usca pe toate,
Iar eu, cu nimic nu rămâneam.

Citește restul acestei intrări »


Mi-e frig…

19/01/2021

de Vera TEREBEȘI

Mi-e frig, îi spusei toamnei… și ea mă învălui cu ale ei frunze gingașe, cu blândețe și îngrijorare, gândindu-se ce mă voi face la iarnă… mi-e frig, dar nu pentru că e rece afară, ci pentru că am sufletul rănit…de dor, de iubire… dezamăgire, neîncredere… Timpul le rezolvă pe toate… mi se spune adesea… eu zic că nu se rezolvă nimic… amintirile rămân, neîncrederea crește, dezgustul rămâne… Ce este iubirea? Un castel clădit pe iluzii… un fir fragil al existenței ei pe care dacă nu o știm îngriji, moare… și ne ucide și pe noi… gânduri purtate pe aripile visurilor spre inexistență sau necunoscut… o adiere trecătoare a sentimentelor, un surâs într-un moment de tristețe, hrană pentru sufletul înfometat, izvor de energie, un stadiu al conștiinței noastre… Citește restul acestei intrări »


Anotimpurilor…

06/01/2021

de Vera TEREBEȘI

Anotimpurilor ale căror sentimente se schimbă la prima viscolire de vânt, la primul fulg de nea… care își părăsesc frunzele fără regrete… le spun că sunt multe anotimpuri frumoase cu adieri venite de sub bolta nemărginită a visurilor noastre care străbat cerul gândurilor neîncetat… cu dragoste, încredere… care au traversat munți, dealuri ca să ne ajungă… ne susțin și zboară cu noi neîncetat deasupra tuturor timpurilor… adieri blânde, curajoase, nerăbdătoare să ne întâlnească… sufluri nesofisticate, dar valoroase… care oferă daruri sufletești… iubire, cadouri de care avem atâta nevoie pentru a supraviețui… care ne fac fericiți, bogați… care ne transformă… în adieri… apoi plecăm și noi pe alte meleaguri să răspândim ce am primit… cu drag și bucurie…

Tu, anotimp trecător al gândurilor, fir de fum ce s-a risipit într-o secundă… Citește restul acestei intrări »


Amintiri

15/10/2020

de Vera TEREBEȘI

Am răsfoit frunzele din mormanul de amintiri… le-am admirat… parcă pentru întâia oară de când a pus toamna stăpânire pe ele…, m-am mirat că le-am putut privi cu drag… fără resentimente… am primit adierea vântului rece fără să mă împotrivesc… frunze veștejite de dorul vremurilor care au oferit aripi viselor… atât de fragile… cu urmele simțirilor, convingerilor… ambițiilor, dorințelor, extenuărilor… căderilor…, dar eu știu că dincolo de aceste slăbiciuni se află puterea… și mai am convingerea că îți permiți să fii slabă… tu, frunză căzătoare… pentru că știi că o adiere de vânt, mai puternică decât tine, te va prinde și nu îți va fi teamă să cazi… Citește restul acestei intrări »


Iubesc…

16/09/2020

de Vera TEREBEȘI

Iubesc tot ce ne leagă… cer, stele, pământ… mireasma florilor … adierea dulce de vânt… amurgul… razele de soare care ne luminează sufletele…
Iubesc visele care ne călăuzesc în viață și zburdă cu dorința de a se împlini…
Iubesc oamenii care cred în ele… care nu se lasă dărâmați de vânturile reci și nepăsătoare ale gândurilor sumbre, aduse de suflările unor anotimpuri…
Am cunoscut oameni care știu ce este suferința, înfrângerea, despărțirea… care știu aprecia fiecare picătură de ploaie dătătoare de viață, care au sufletul rupt în mii de bucăți pe care nu încetează să le adune pentru a construi un nou timp… care au înțeles că bucățile trebuie să se piardă pentru a putea să se regăsească și a iubi cu mai mare ardoare… care au înțeles că e nevoie să ne transformăm pentru a putea iubi și anotimpurile reci și sure ale trăirilor noastre, pentru a putea ierta… și a ne ierta… pentru că merităm asta…
… oameni care nici nu știu cât de speciali sunt… câte valori conțin… valori care fac persoana să fie nu numai o ființă vie, ci îl fac om… 

Citește restul acestei intrări »


Cântă un cântec

05/08/2020

de Vera TEREBEȘI

Când culorile gândurilor care au format odată un curcubeu pălesc pe cerul sentimentelor tale… cântă un cântec…
Când adierea ușoară de vânt venită la chemarea tulpinii cu dorința de a se undui în ritmul muzicii sale și de a se ridica grațios și plin de încredere spre cer nu o mai înconjoară cu șoapte de dor și parfumul dragostei… cântă un cântec…
Când norii nu îți mai oferă picături de ploaie să crești… Când aștepți la fereastră razele steluței să îți intre în odaie și să se așeze pe jumătatea pernei tale… să se odihnească pe umărul tău și să te mângâie cu o atingere caldă care să acopere cu aripa nopții adierea răcoroasă a sufletului tău… de noapte bună… cântă un cântec…
Când asculți un pian… dar de fapt asculți gândurile sufletului tău… dorințe, vise, nesiguranță, nemulțumiri, temeri… sentimente confuze… cântă un cântec…
Când crezi că ți-e dor să te întinzi lângă frumusețea macului și să adormi liniștit vegheat de parfumul lui… Când vrei să săruți șoaptele dragi și să le adăpostești la pieptul tău… Când vrei să te lași dus pe aripile gândurilor tale… de dor… Cântă un cântec…

Citește restul acestei intrări »


Dacă ți-aş spune

31/07/2020

de Vera TEREBEȘI

Dacă ți-aş spune că te iubesc, m-ai crede?
într-un anotimp al dragostei,
eliberator parcă,
din mreaja temerilor
care ne-au cuprins din toate părțile,
încătușându-ne libertatea.

Dacă mi-ai șopti că mă iubești,
am putea fi convinși
că este simțământul unui gând sincer,
rostit în adieri de vară,
care sărută fiecare floare
ce se unduiește în ritmul său,
așa cum este,
fără să i se ceară să fie altcumva?

Citește restul acestei intrări »


Tu

28/07/2020

de Vera TEREBEȘI

Tu…
care dormeai la tulpina mea
și te-am învăluit în petalele mele
și în parfumul meu,
mi-ai dăruit răsuflarea,
o bătaie de inimă
și un anotimp.

Tu…
care mi-ai dat culoare
iar eu m-am ridicat fără teamă
să ating cerul
cu speranța împlinirii sufletului,

                                     

Citește restul acestei intrări »


Dacă ar fi o adiere de vânt

15/07/2020

de Vera TEREBEȘI

Dacă ar fi o adiere de vânt să-mi spună că drumul e neted și e fără ocolișuri, iar eu pot păși cu încredere… un licăr de lumină, o poveste pe care o știu, o enigmă dornică să fie descoperită în priviri, în culori, în cărări… tuneluri adânci, albastre-argintii, umbroase… nu aș crede.
Dacă ar fi să pășesc în liniștea dimineților sperate… la freamătul sufletului… de dor… cum pământul crede în picăturile de ploaie, cum cerul așteaptă ivirea stelelor, iar norii aripile încărcate de vise, emoții, convingeri… nu aș mai fi eu.
Dacă ar fi o rază care dorește să îmi lumineze văzduhul pe care îl străbat… în șoapte, gânduri… câte în lună și în stele… să mă țină de mână… cum soarele o să prindă luna… nu-mi trebuie.
    pentru că am toate razele de soare care mă iubesc, mă încălzesc, mă veghează, mă îmbrățișează… și mă țin de mână… mereu… până la sfârșitul sfârșiturilor…

Citește restul acestei intrări »


Într-un moment

30/06/2020

de Vera TEREBEȘI

Într-un moment de liniște am privit păsările… le-am ascultat ciripitul, am admirat zborul lor vesel dintr-un pom în altul, de pe o creangă pe alta, în jocul lor de iubire… atât de naturale și dornice să descopere tot ce le stârnește curiozitatea… fără să fie stânjenite de ceva… libere să cutreiere pământul… libere să își aleagă noi destinații… libere să se bucure de tot ce le înconjoară… Și atunci mă întreb, pentru noi, oamenii, ce înseamnă a fi liber? Unii spun că ești liber dacă ai curajul să spui ceea ce gândești fără a te gândi la consecințe… alții consideră că libertatea le dă dreptul de a nu oferi explicații privind unele situații din viață… dar am întâlnit și persoane care confundă libertatea cu singurătatea… Eu cred că mulți dintre noi suntem robii propriilor temeri, îndatoriri sau obligații… robii unor promisiuni… robii unor sentimente false de iubire… avem griji sau convingeri care ne îngrădesc și nu ne permit să luăm decizii pe placul sufletului nostru… Cineva spunea că viața este un ansamblu de dorințe, iar cu cât mai multe dintre ele îndeplinim, cu atât mai liberi suntem… și mai presus de toate este Dragostea… care ne eliberează de sub presiunea tuturor emoțiilor negative dobândite în decursul anilor trecuți… acea dragoste pe care o știm din copilărie… de care abia ne aducem aminte… când iertam atât de ușor… acea dragoste în care te topești, de care nu ți-e frică… pentru că știi că îți vrea binele, nu te îndoiești de ea, o trăiești ca și cum ai trăi-o pentru ultima dată… în fiecare zi…

Citește restul acestei intrări »