Într-o lume

27/05/2020

de Vera TEREBEȘI

Într-o lume atât de perfidă și ignorantă… ce poate fi mai frumos decât un mac roșu aprins ce se ridică fără teamă să atingă cerul?… un mac ce se lasă învăluit în șoapte de dragoste suflate de adieri blânde de vânt, înconjurat de aerul înmiresmat de primăvară târzie… plouat cu picături să crească… Tu, adiere dulce a primăverii, care ne aduci cuvinte dulci prinse în buchete de versuri și cânți, fără întrerupere, în ritmul bătăii inimilor noastre… ne îndemni să ne oprim din zbuciumul trăirilor de zi cu zi, pentru a ne regăsi părți pierdute ale sufletului, pentru a ne căuta compasiunea și frumusețea interioară în mormane de idei răspândite în societate conform cărora trebuie să gândim cum am fost învățați, pentru a putea supraviețui și pentru a nu părea că suntem oameni cu slăbiciuni… Cât de pregătiți suntem să înțelegem că bunătatea și sensibilitatea sunt de fapt putere, darul de a ne accepta este supremație, iar iubirea este darul cel mai de preț ce ne-a fost dat?… De multe ori am trecut fără să observ macii în unduirea lor după raze de soare, istoviți în a lor rezistență în bătaia vânturilor, mult prea sensibili, dar triumfători în competiția cu timpurile necruțătoare… Pe atunci, nu știam că știu să iubească atât de frumos… Citește restul acestei intrări »


Picături

21/01/2020

de Vera TEREBEȘI

Picături… de ploaie, de lacrimi… de iubire… căzute din norii visurilor, purtate pe aripile gândurilor… peste pământuri aride în speranța că va răsări un mugur de floare… cândva… picături ce se aud pe la streșini… în ritmul muzicii sufletului… care ușor se transformă în fulgi de nea… la atingerea suflului rece al iernii, al gândurilor de nepăsare, al intereselor, al gândurilor noastre de egoism în momente tulburătoare de confuzie, din dorința de supraviețuire al eului… picături… de lumină, de dor, de șoapte, de frumos, de bine… de suflet… care pot răcori inimile înfierbântate și fac să nu mai ardă… Aștept să vii, iarnă… cu fulgii tăi de zăpadă… Citește restul acestei intrări »


Nu ai vrut…

16/01/2020

de Vera TEREBEȘI

Nu ai vrut să devii toamna mea… te-ai lăsat purtată de vânturi reci și ninsori viscolite în nopți târzii ale gândurilor sumbre care te-au istovit cu ale lor neliniști… Nu ai știut că ale tale frunze scuturate, din prea multă iubire, trebuie să fie distruse în mii de bucăți, ca apoi să fie adunate și din cenușa lor să se nască un alt timp al sentimentelor, un anotimp mai frumos al gândurilor, o nouă etapă în evoluția simțirilor?… Nu ai înțeles că frunzele tale trebuie să se piardă pentru a înțelege că a sosit timpul să se regăsească?… Nu ai observat că e nevoie să ne transformăm în ceva mai bun și mai frumos pentru a putea iubi acest timp cu toate culorile ei sure și ruginii? Toamnă, te-ai răcit uimitor de repede, te-ai îndepărtat în ce a contat pentru tine… nu ai vrut să riști, Citește restul acestei intrări »


Mi-e dor…

08/01/2020

de Vera TEREBEȘI

Mi-e dor de vechile anotimpuri, de adierile dulci de vânturi, să privesc sclipirea orbitoare a razelor de soare ce trec printre ramuri când mă uit spre cer… de liniștea asurzitoare de gânduri… aștept șoapte de sub aripile adâncurilor aduse de valuri… de ce stă totul?… nu se mișcă… mă gândesc…

Îmi iau gândurile în brațe… și tot aștept… gânduri multe… frumoase, dulci, altele confuze, tulburi… rog un stol de păsări să le ducă departe… rog cerul să mă înalțe… rog adierile să mă îmbrățișeze cu parfumul lor… rog copacii să își legene ramurile în ritmul cântecului sufletului meu… rog florile să își dea frumusețea și gingășia adierii vântului s-o răspândească… Citește restul acestei intrări »


Un fulg de nea

06/01/2020

de Vera TEREBEȘI

Un fulg de nea născut dintr-o picătură de ploaie și o suflare rece a vântului iernii a pornit în josul pământului pentru a căuta un fulg drag sufletului său, cu care ar putea zbura, juca și l-ar face să zâmbească o viață… Steluța de zăpadă era plină de vise, speranță și fericire că a fost aleasă să ofere zâmbete văzduhului și liniște vânturilor. Plutea liberă și nestânjenită urcând sau coborând pe aripile suflărilor nostalgice de dor de frumos, era plină de încredere că își va găsi fericirea… Știa că trebuie să se țină departe de căldură… de adieri ademenitoare pline de promisiuni care ar putea să o omoare… În drumul ei a cunoscut mii de alte steluțe, cu unele chiar se împrietenise, le asculta poveștile de viață… râdea și se juca în timpul căderii sale, era plină de încredere în tot ce o înconjura… a cunoscut copaci, adieri, frunze… ale toamnei vremuri rămase… a văzut fericirea în ochii copiilor, a auzit colinde din casele oamenilor, a simțit mirosul de pâine proaspăt scoasă din cuptor, s-a bucurat de sunetele zurgălăilor adunate într-un cântec vesel al anotimpului, a privit prin ferestrele oamenilor cerșind liniște sufletească și surâsuri, a dansat în ritmul cântecului inimii sale… și dintr-o dată timpul parcă s-a oprit, Citește restul acestei intrări »


E liniște

31/12/2019

de Vera TEREBEȘI

E liniște și plutesc fulgii de nea din ale lor doruri de iubire, parcă dorind să aline dureri, să răcorească inimi suferinde. E mult prea multă liniște în casele oamenilor, în suflete… multe doruri, încrederi deșarte, condiționări, tăceri ignorante, lipsă de interes față de sentimentele celor dragi… Spirite, unde ți-e culoarea? Unde îți este parfumul de altă dată? Mulți fulgi de nea plutesc veseli și încrezători în al lor anotimp… un început de zbor împreună, urmat de un timp trist … în care se topesc, trec de la o stare la alta, în tot sau în nimic… Mulți oameni așteaptă persoanele dragi acasă de sărbători… E mult prea multă liniște, iar prin tăcere sufletul se pierde și fulgii care cern peste gândurile de iubire se topesc…

Fie ca fulgii de zăpadă ale împlinirii sufletești să se așeze în inimile noastre și să ne dăruiască Sărbători de poveste împreună cu cei dragi ❤ Citește restul acestei intrări »


Am adormit…

30/12/2019

de Vera TEREBEȘI

Am adormit… cu gândul la tine, Fericire, te-am așteptat… ți-am luat toate gândurile în brațe… și din nou am așteptat… o adiere, un surâs… Am refuzat să pun gândurile deoparte… de parcă ar fi putut prinde viață… M-am trezit… te simt… și mai simt o adiere de vânt ce mă înconjoară… mi-a aranjat șuvița… Pentru că nu am mai văzut norii din cauza amurgului, am urmărit stelele nopții… de acolo m-ai urmărit cu mii de ochi… Nicio clipă nu m-ai lăsat singură… De dincolo de marea de vise… te pregătești să vii…, dar călătoria dintre noi este atât de lungă…, iar cartea vieții noastre a fost scrisă deja… Citește restul acestei intrări »


O adiere… 

29/12/2019

de Vera TEREBEȘI

O adiere ușoară de vânt venită de la marginea pământului, a zburat deasupra tuturor timpurilor… a traversat munții, cerul… a străbătut întunericul și lumina… o adiere blândă, curajoasă, și nerăbdătoare să întâlnească floarea mult dorită… cea mai frumoasă floare dintre toate florile de câmp… un mac roșu…

Ajunsă lângă el, începu să se învârtă în jurul lui învăluindu-l în culorile ei, farmecul ei… în cercuri care ascund parfumul dulce al macului… oferindu-i picături de ploaie să crească, o bătaie de inimă, o boare de primăvară, o răsuflare… dând culoare cerului, căldură și viață sentimentelor demult uitate… primind permisiunea să își odihnească gândurile pe cerul sentimentelor lui… Citește restul acestei intrări »


Acel zâmbet…

24/12/2019

de Vera TEREBEȘI

Acel zâmbet…
de care ai atâta nevoie
și de care nu vrei să te saturi niciodată… zâmbet venit din inocență, puritate…
Acel zâmbet incontrolabil al fericirii,
pe care nu îl poți reține…
asemeni razelor de soare care dau culoare cerului…
asemeni curcubeului din culorile sufletelor adunate…
apărut după vremuri răcoroase și cenușii,
cu picături în suflete aburinde
de dorul adierilor care uscă lacrimi de tristeți…
Zâmbetul…
de care ne este atât de dor…
zâmbetul primăverii,
zâmbetul dimineților,
zâmbetul tuturor începuturilor…
al sentimentelor de încredere deplină…
Să fie pe chipul nostru mereu!…
Pentru că ne prinde visele căzute din înălțimi
ca într-o albie cu gânduri bune,
ce curg fără întrerupere spre alte meleaguri, alte suflete…
Pentru că nu are capăt…
Nu se sfârșește niciodată…
Pentru că are mereu un motiv să existe…

Citește restul acestei intrări »


Dimineți într-o ceașcă de cafea

30/11/2019

de Vera TEREBEȘI

Dimineți într-o ceașcă de cafea,
gânduri bune,
raze de speranță,
răsărituri calde cu parfum de flori
și de… iubire,
ciripit de păsări în tril melodios,
frumusețea lumii adunată într-un zâmbet…

Citește restul acestei intrări »