PODUL SE SPRIJINĂ ŞI PE MALURI

26/01/2013

de Octavian LUPU

PODUL SE AFLA ÎN FAŢA MEA

Octavian LUPU - PODUL SE SPRIJINA SI PE MALURIPodul se afla în faţa mea unind cele două maluri ale râului de munte ce se revărsa cu mândrie la vale având vuietul pătrunzător al torentului ce nu admite obstacole în faţa sa. Culoarea sa tulbure, de mâl proaspăt adus de undeva de dincolo de cuprinsul privirii, mă fascina prin nenumăratele sale nuanţe de gri mai mult sau mai puţin întunecate. Era ca un tablou ce se desena continuu de un artist nevăzut interesat de formele neobişnuite ce se conturau pe suprafaţa apei cu şerpuiri line urmate de vârtejuri neaşteptate ce îmi creau un sentiment de permanentă surpriză.

Primordialitatea forţelor naturii ce mereu se transformă, îşi schimbă chipul, de fiecare dată purtând o altă înfăţişare, se împletea cu tumultul curgerii generând un spectacol unic având un singur mare protagonist în acele clipe: Râul. În opoziţie cu el, parcă desprins dintr-o poveste, un pod, construit peste măreţia adâncului de ape, încerca să unească ceea ce natura fie a ignorat, fie nu a dorit să o facă, mai precis cele două maluri.

CU UN EFORT PROMETEIC

Cu un efort prometeic, podul se străduia să realizeze o corespondenţă spaţială între cele două tărâmuri delimitate de curgerea apelor, un gest făcut cumva împotriva aşezării iniţiale a lucrurilor. Pentru aceasta, mai mulţi piloni erau plasaţi chiar în mijlocul şuvoiului nemulţumit de aceste obstacole străine aflate chiar pe domeniul stăpânirii sale. Aceşti piloni, greu încercaţi de-a lungul timpului, îşi înălţau talia lor zveltă către cer, susţinând, ca nişte coloane de templu, planşeul de beton armat al podului, care astfel întărit, putea să realizeze imposibilul comunicării dintre cele două maluri. Citește restul acestei intrări »