[De Buna Vestire]

de Eli GÎLCESCU

E duminica aceea când vrei să evadezi, şi alegi între aici şi dincolo, între uitare şi amintire, între iubire şi ură, între dor şi pustiire, între sfârşit şi un fără sfârșit… Iar gândurile se amestecă, scapă de sub control, te poartă, te pierd, între 1 și 5 am, predispuse la confesiuni sau în căutarea unui drum, altfel, în regăsire și milă creștinească, de Buna Vestire, cea relevată în puritate, bună conviețuire și armonie.

Iarna veni, nu trecu

de Eli GÎLCESCU

O iarnă grea ne-au ursit meteorologii. O iarnă grea. Prea greu și gerul. O iarnă în care nu poți nici să mori. Până pământul se mai înmoaie puțin, rămâi îngropat în zăpadă. Doar gândurile mai calde, înstăpânind liniști, repetând la nesfârşit banalităţi, încât nimeni nu mai crede în ele, dar atunci când intră în case ne bucurăm.

Cu drag năprasnic de călduros

de Eli GÎLCESCU

Și iarna oricând vine, vine
Ger, ger năprasnic! RealFeel –37°

Și când vine, aruncă o privire pe jumătatea mea tristă, la lumina din ce în ce mai slabă dinlăuntru, la tot ce mă înconjoară a fi aici sau a fi departe… totuna. Iar când vine, vine și cu ziua mea, mereu o revelație și urări multe, multe. Știu, veți spune „o frumoasă trăire măruntă” ca în Jocul cu mărgele de sticlă (Hermann Hesse). Eu le-am trăit pe toate. Fiecare mi-a amintit de alte vremuri. Pe fiecare l-am simțit aproape. Am stat până noaptea târziu să las un semn de mulțumire fiecăruia.

Armonii autumnale

de prof. Livia MĂRCAN,
Satu Mare

Frânturi de propoziţii despre vreme. Frânturi de propoziţii despre bani. Paşii calcă iarba udă de ultimă oră. Miros de gutui, miros de nuci, miros de prune, miros de benzină arsă.

Undeva, în depărtare, un lac albastru; luciu al apei; linişte, iar deasupra tot luciul apei. Linişte. Fum străveziu, fum diafan.

Univers nemărginit, uniformitate acaparatoare în arămiu; unduire spre o uşă fixată spre altundeva, neant: nişă de păstrat amintiri neutre; nedesluşite numere, numere de la zero la minus infinit.

Acum totul este acum, nu există nici ieri, nici mâine; aşteptare, aşteptarea apariţiei unei cărţi despre miracolul toamnei; arbore cu infinite ramificaţii, armonie a naturii, armonie inimitabilă.

Elogii – XCVII

de Vasile SAV

Era în amurg. Sosiră tusnouă. Fără preabuna lor mamă. Mă surprinseră cu o sticlă abia începută. Nu am avut loc pentru toate. Se aşezară pe canapea, în fotoliu, pe jos. Erau drăgălaşe.

Îşi deşertară paneraşele cu de toate. Tăifăsuiau şi chicoteau. Mă îmbiară cu sucuri de fructe. Le refuzai, invocând slăbiciunea stomacului. Mă crezură.

Îşi strânseră resturile. Aruncară firimiturile. Se şterseră pe mâini şi pe gură. Se aranjară. Mă iscodeau cu priviri pătimaşe. Erau drăgălaşe.

Îşi scoaseră sulurile şi-mi citiră, pe rând, cele nouă capete de acuzare:

Prin propriile forţe

de Vasile Dan MARCHIȘ

O pasăre era prea mândră de aripile şi penajul ei, fapt care l-a determinat pe Dumnezeu să i le ia şi să-i dea în schimb o pereche de mâini şi o altă înfăţişare. Creatura, văzând că în prelungirea membrelor sale nu mai are pene, ci degete, glăsui:
„Doamne, astfel nu pot să zbor, concret, nu pot să migrez alături de cei dragi, ce mă fac?”
„Pune-ţi mintea la contribuţie, analizându-ţi fiinţa”, a sfătuit-o Tatăl Ceresc!

Fotografia din tinereţe în adăpostul de hârtie

de Ioan DRAGOŞ

Ioan Dragoş

eu nu sunt
decât o pată de sânge
care vorbeşte
recită prefectul în curtea casei părinteşti
a lui gheorghe pârja
mama doca se îngrijeşte ca ana blandiana
să nu răcească
spaima se amestecă plăcut cu taina
aburiţi / nu mai ştiu cine suntem
şi cum
scrie ana în nord
pe frunte părul ne tremură uşor
în vântul produs de trecerea timpului
adăpostul de hârtie
fărâma de viaţă fierbinte
biserica din deseşti
şi coborârea printre flori
liniile palmelor deschise
aroma îţi arde cerul gurii
parabolele tot mai greu de dus până la capăt
înţelegi în curtea lui gheorghe pârja din deseşti
că vorbele n-au nici un fel de putinţă
de a schimba ceva
ori schimbă totul
te pierzi printre zile
locuieşti în hăţiş
câştigi ziua de vineri douăzecişişase septembrie douămiipatrusprezece
peste faţă îţi coboară o fotografie din tinereţe
încărunţit între legi
vorbele te apără mai bine ca zidurile
singurătatea ia forma aglomerărilor
pe frunte părul ne tremură uşor
spaima se amestecă plăcut cu taina

Marama ce-mi înfăşoară cărarea

de Daniela Cecilia BOGDAN

Pornesc din Ţara Mureşului, călător cu paşi uşor timizi şi-mi iau din marama de nord a ţării, prima rostire, ca să pot trece în Ţara Maramureşului.

După ce îmi potrivesc paşii cu ritmul prăvălirii dinspre iarnă, îmi iau picioarele la spinare şi pornesc spre oameni şi locuri, spre ape de început curgătoare şi spre pământurile care, cândva, se vor desface-n amintiri. Doar aşa îmi voi putea umple desaga de călător cu drumuri şi lumi tainice.

La subţioară duc mirări şi neastâmpăr. În braţe port o cruce vegheată de porumbei călăuzitori pentru că ştiu că acolo unde voi merge este un alt tărâm, o altă zare şi o altă legănare.

În Ţara Maramureşului nu se poate ajunge oricum. Trebuie să înveţi tăcerea pământului, glasul ploilor, poveştile din ascunzişul pădurii, neliniştea pietrelor ajunse în râuri, freamătul busuiocului din grădini, drumul melcilor spre veşnicie, clipele din rugăciunile nopţii şi liniştea albastră a cerului.

Doar aşa poţi înţelege vatra locurilor, cântărind în balanţa bunătăţii şi a sfinţeniei, viaţa, care face rotocolul vremii, într-o mărturisire de pătrundere a gândului curat şi a basmului care trece din „a fost odată ca niciodată”, în este… aici, ca niciodată… sau ca întotdeauna.

Peisaj dobrogean

de Mirel GIURGIU

Acolo unde simţi lumina ca fiind rostul cel dintâi şi cel din urmă al existenţei tale pământeşti, acolo unde limpidităţile ating praguri suitoare între pământ şi Mare – ce cauţi tu, drumeţule…? În ce case vrei să intri…? Ce trepte vrei să urci…? Prin ce curţi ai vrea să dănţuieşti?

Nu-ţi rămâne decât să dai colbul amintirilor la o parte, să încerci să descoperi parfumul lumilor demult apuse, s-atingi cu pietate catifeaua lumilor moarte…

Mai apoi să încerci să stai de vorbă cu duhul amintirii şi să dialoghezi cu feţele albe ale statuilor de la Histria, care te vor îndemna, poate, să uiţi că timpul a existat pe aceste locuri vreodată…

Acolo unde Dunărea îşi varsă, odată cu apele, toate orgoliile şi înverşunările în Mare, casele uitate, cu storurile trase de veacuri, dorm cu visele la depărtări marine printre ierburi mai înalte decât ele…

Au plecat demult oamenii, au înnebunit neîmpăcate atâtea destine, s-au îmbătat toţi zeii, apoi s-au războit cu oamenii şi-au lăsat prin curţi morminte…

Malul celălalt

poem în proză

de Mirel GIURGIU

Trec pe malul celălalt al conştiinţei de sine… Iau cu mine un sac de gânduri temătoare de timp, temătoare de căutare şi negăsire a rostului existenţei… a propriei existenţe… Mă confrunt zilnic cu monotonia cotidianului, care bate pasul mereu în aceeaşi cadenţă… Prea mulţi semeni care nu-mi seamănă sunt zgomotoşi, nevoie mare, se îmbarcă toţi în maşini cu care înroşesc zi şi noapte asfaltul pe care rulează arogant, adesea din supercomoditate, lene, dispreţ pentru mersul pe jos…