Umbre şi generaţii

12/07/2021

de Gelu DRAGOȘ

– „Umbra ta îmi acoperă soarele meu”,
îmi spune copilul cu o sinceritate dezarmantă.
I-am răspuns contrariat, cu voce înceată, tristă:
       – „Greşeşti, umbra mea e călăuza ta,
este, dacă vrei să ştii, ocrotirea ta divină!”
Umbra mea şi umbra ta va deveni umbra noastră. Citește restul acestei intrări »


Am învățat

16/06/2021

de Irina Vera TEREBEȘI

Am învățat să privim spre cer de la cei care nu pot vedea dincolo de nori…
am învățat să admirăm păsările în zbor de la cei care nu cred în aripile lor…
am învățat să ne înălțăm cu încredere asemeni picăturii de rouă, de la ploile ce se absorb în pământuri…
am învățat să iubim de la cei care nu știu să iubească…
am învățat că faptele vorbesc și nu doar vorbele…
am învățat să apreciem gesturile oamenilor binevoitori pentru că am simțit indiferența…  Citește restul acestei intrări »


O picătură de viață

19/11/2020

de Vera TEREBEȘI

O picătură de viață din ale noastre grădini
se prelinge în pământuri, în inimi,
dorind să dea suflare a tot ce stă mocnit
și așteaptă să fie descoperit.
O picătură de speranță din norii visurilor
se lasă condusă de aripile vânturilor ademenitoare,
vine să ude soluri aride
de ale lor doruri de liniște, încrezătoare.
O picătură de lumină al cerului înstelat
așteaptă să fie culeasă.
O picătură de sinceritate,
o picătură de adevăr al gândului neșters
se sufocă în mii de picături
de incertitudini, îndoieli, închipuiri.

Citește restul acestei intrări »


POEM

24/09/2020

de Melania RUSU CARAGIOIU/ Canada/ Toronto

Motto: „Greu crește floarea-n iernile cumplite…”

Din caierul mare al vremii
Istoria strânge-un fuior
Scriind cu fir alb pe milenii
Hrisov cu hrisov, din izvor…
Din file de vechi manuscrise
Sigilii vorbesc cu viu grai,
În inimi stau visele scrise
Și țara, cu mândrul ei plai…
Eroi dăruind a lor sânge
Istoria-n fapte împletesc;
Sub cer cu medalii de stele
Scriu paloșe… Cronici doinesc…
Apele curg-rostogol șerpuind
Cu aur și solzi lucitori,
Cascade de spumă, din plete vuind
Pe stânci dau vârtejuri de nori…
Vinul cel dulce se coace în vii,
În boabe de roș’ chihlimbar
Și spumegă-n oale în stropi aurii…

. . . . . . . . . . . . . . . Citește restul acestei intrări »


Iubesc…

16/09/2020

de Vera TEREBEȘI

Iubesc tot ce ne leagă… cer, stele, pământ… mireasma florilor … adierea dulce de vânt… amurgul… razele de soare care ne luminează sufletele…
Iubesc visele care ne călăuzesc în viață și zburdă cu dorința de a se împlini…
Iubesc oamenii care cred în ele… care nu se lasă dărâmați de vânturile reci și nepăsătoare ale gândurilor sumbre, aduse de suflările unor anotimpuri…
Am cunoscut oameni care știu ce este suferința, înfrângerea, despărțirea… care știu aprecia fiecare picătură de ploaie dătătoare de viață, care au sufletul rupt în mii de bucăți pe care nu încetează să le adune pentru a construi un nou timp… care au înțeles că bucățile trebuie să se piardă pentru a putea să se regăsească și a iubi cu mai mare ardoare… care au înțeles că e nevoie să ne transformăm pentru a putea iubi și anotimpurile reci și sure ale trăirilor noastre, pentru a putea ierta… și a ne ierta… pentru că merităm asta…
… oameni care nici nu știu cât de speciali sunt… câte valori conțin… valori care fac persoana să fie nu numai o ființă vie, ci îl fac om… 

Citește restul acestei intrări »


Latinitate

31/08/2020

poem dedicat Zilei Limbii Române

de Gelu DRAGOȘ

Gelu Dragos_foto_Stefan Selek

În zgomotul şi nepăsarea noastră
tac cioburi de cuvinte traco-gete
din inima Cetăţii Sarmisegetuza
doar uneori, într-un târziu
răzbeşte
câte un ecou sfâşietor:
Dromihete, Deceneu
Decebal şi Burebista

Eu n-am trăit războiul cel mare
dar ştiu
că de pe atunci
Istoria României
stătea cu sufletul la gură

Citește restul acestei intrări »


Îmi place să cred

18/08/2020

de Vera TEREBEȘI

Îmi place să cred că, noi, oamenii, suntem fire de iarbă în adierea vântului…
Îmi place să mă pierd printre frunze… să cred că am răsărit dintr-un mugur și cresc…
Mă leagăn în ritmul cântecului șoptit de anotimpuri…
Gândurile îmi sunt purtate de păsări peste munți, dealuri…
Îmi place să mă cufund în razele de soare și să cred, pentru o clipă, că sunt și eu una dintre ele…
Îmi place să îmi desenez simțirile… să îmi pictez gândurile… frunzelor… anotimpurilor… în culori calde… de iubire…
Îmi place să îmbrățișez florile… care mă ademenesc să mă întind, asemeni lor, spre ceruri…
Îmi place să visez… și să caut… uneori să alerg după ceea ce nu este… să inventez iubirea acolo unde ea, poate, încă nu există…

Citește restul acestei intrări »


Cântă un cântec

05/08/2020

de Vera TEREBEȘI

Când culorile gândurilor care au format odată un curcubeu pălesc pe cerul sentimentelor tale… cântă un cântec…
Când adierea ușoară de vânt venită la chemarea tulpinii cu dorința de a se undui în ritmul muzicii sale și de a se ridica grațios și plin de încredere spre cer nu o mai înconjoară cu șoapte de dor și parfumul dragostei… cântă un cântec…
Când norii nu îți mai oferă picături de ploaie să crești… Când aștepți la fereastră razele steluței să îți intre în odaie și să se așeze pe jumătatea pernei tale… să se odihnească pe umărul tău și să te mângâie cu o atingere caldă care să acopere cu aripa nopții adierea răcoroasă a sufletului tău… de noapte bună… cântă un cântec…
Când asculți un pian… dar de fapt asculți gândurile sufletului tău… dorințe, vise, nesiguranță, nemulțumiri, temeri… sentimente confuze… cântă un cântec…
Când crezi că ți-e dor să te întinzi lângă frumusețea macului și să adormi liniștit vegheat de parfumul lui… Când vrei să săruți șoaptele dragi și să le adăpostești la pieptul tău… Când vrei să te lași dus pe aripile gândurilor tale… de dor… Cântă un cântec…

Citește restul acestei intrări »


Dacă ar fi o adiere de vânt

15/07/2020

de Vera TEREBEȘI

Dacă ar fi o adiere de vânt să-mi spună că drumul e neted și e fără ocolișuri, iar eu pot păși cu încredere… un licăr de lumină, o poveste pe care o știu, o enigmă dornică să fie descoperită în priviri, în culori, în cărări… tuneluri adânci, albastre-argintii, umbroase… nu aș crede.
Dacă ar fi să pășesc în liniștea dimineților sperate… la freamătul sufletului… de dor… cum pământul crede în picăturile de ploaie, cum cerul așteaptă ivirea stelelor, iar norii aripile încărcate de vise, emoții, convingeri… nu aș mai fi eu.
Dacă ar fi o rază care dorește să îmi lumineze văzduhul pe care îl străbat… în șoapte, gânduri… câte în lună și în stele… să mă țină de mână… cum soarele o să prindă luna… nu-mi trebuie.
    pentru că am toate razele de soare care mă iubesc, mă încălzesc, mă veghează, mă îmbrățișează… și mă țin de mână… mereu… până la sfârșitul sfârșiturilor…

Citește restul acestei intrări »


Ploaie de vară (varianta 1)

15/07/2020

de Mihai EPLI

Natura plânge
Lacrimi cristaline cad pe pământ:
Supărată, soarele strălucește,
Apare dintre norii ce acoperă cerul
Așteptând
Trecerea ploii ca o femeie ce nu mai zâmbește
Acceptându-și în taină destinul…  Citește restul acestei intrări »