Portret literar: NELU DANCI

16/07/2020

MEMBRU în LIGA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA – filiala Cluj-Napoca;

– născut la data de 21 iulie 1952, Plopiș – Maramureș

ACTIVITATE LITERARĂ:

2019

– POEZII DIN FISCULAȘ, Editura Contraste Culturale, Giurgiu, în cooperare cu alți doi autori;
– POEZII POPULARE, Editura Armonii Culturale, Adjud-Vrancea, (volum personal);
– TIMP ȘI ROUĂ. DIALOGURI LITERARE. (poezie populară, catrene, urări), Editura Armonii Culturale, Adjud;
– PAS DE FEMEIE PRIN ROUĂ ȘI LACRIMĂ, (versuri), Editura Armonii Culturale, Adjud;

ÎN CURS DE APARIȚIE:
– SUNT TRECĂTOR PRIN MINE, (versuri populare, dialoguri lirice);

2020

coordonează ANTOLOGIA DE POEZIE ȘI PROZĂ OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!, împreună cu prof. GELU DRAGOȘ și VASILE BELE.

APARIȚII ÎN ANTOLOGII COLECTIVE:

Citește restul acestei intrări »


METAMORFOZĂ – antologie lirică

15/07/2020

de Vasile BELE

„Din capitală, până în Maramureș, înspre tine și sufletul tău, cititorule drag”, parcă ar vrea să ne spună vestitul poet popular NELU DANCI (Plopiș, Maramureș), drept bucurie și mândrie literară valoroasă, pentru că, o parte din creațiile sale, sunt cuprinse într-un nou volum antologic METAMORFOZĂ. ANTOLOGIE LIRICĂ, vol. 12, Editura ANAMAROL, București, 2020, ISBN 978-606-640-360-3, pag. 200, singurul maramureșean de-al nostru. Felicitări, fârtat bun! Succes în toate cele ce gândești! Sunt mândru de reușitele tale literare, care văd că vin, că vin, și iar vin… asta spune multe și, deopotrivă, te obligă și te onorează! TRĂIASCĂ! TRĂIASCĂ! TRĂIASCĂ! Sau, latinește vorbind, zic VIVAT! CRESCAT! FLOREAT! (în traducere – Trăiască! Crească! Înflorească!).

Cum o veste bună nu vine niciodată singură, iată încă o veste bună. NELU DANCI – harnic, destoinic, iscusit și prețios poet popular apare în volumul 12, ANTOLOGIE LIRICĂ. METAMORFOZĂ, cu un grupaj de poeme populare, adevărate salbe literare, (și-mi asum aceste vorbe, gândindu-mă la faptul că poezia populară este nemuritoare, dar prea puțini sunt poeții care simt și slujesc, cu adevărat, acest filon al literaturii. Aici, în aceste nestemate populare întâlnim ritm, rimă, muzicalitate. Și mai știu un lucru – am citit destule poeme ale altor poeți, dar m-am chinuit să le înțeleg mesajul, tâlcul. Uneori am reușit! Alteori… ba!

Nu este cazul poetului popular Nelu Danci, unde poezia curge lin, frumos, are sentimente, există mesaj, încărcat cu substanța și de un lirism aparte, sensibil. Valoarea acestor scrieri este mereu una sentimentală, apoi morală și moralizatoare (atunci când poezia populară are tentă umoristică, ironică!). Citește restul acestei intrări »


GRIGORAȘ CIOCAN. Câteva date biografice

24/03/2020

(Târgul Lăpuș – Maramureș)

M-am născut într-un sat din județul Maramureș, Sălnița, comuna Vima Mică. După absolvirea claselor primare, în Sălnița și Vima Mică, am mers la Școala de Construcții Dej, iar după absolvire am lucrat pe șantiere în țară și în alte țări. În anul 1974 m-am căsătorit cu Tămaș Maria. În anul 1976 s-a născut fiul nostru Florin, iar în anul 1982 s-a născut fiica noastră Anamaria.

Din copilărie mi-a plăcut să îmi așez gândurile în poezii, iar dacă pașii m-au purtat în viață Citește restul acestei intrări »