Octavian Şireagu, un poet sătmărean născut la Potău și absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Șincai”

Octavian Şireagu
(1901-1986)

de dr. Viorel CÂMPEAN și dr. Marta CORDEA

S-au împlinit recent 120 de ani de la nașterea omului de cultură Octavian Șireagu. Poet și eseist, remarcat însă îndeosebi ca traducător, fiu al învățătorului Petru Șireagu și al Aureliei Manu, s-a născut la 21 martie 1901 în Potău, jud. Satu Mare, având prenumele la naștere Iosif Octavian.

A început studiile gimnaziale la Liceul călugărilor minoriți din Șimleu Silvaniei, iar după aceea la Liceul român de stat „Gheorghe Șincai” din Baia Mare (1912-1920), în prezent, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”.

Cât a studiat la Baia Mare, s-a remarcat printre elevii care au activat în Societatea de lectură „Gheorghe Șincai”. A fost student la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj, obținând diploma de licență în ianuarie 1928, o dată cu Iustin Ilieșiu. A debutat publicistic în paginile revistelor „Sălajul” (Zalău), „Gazeta de Duminică” (Șimleu Silvaniei) și „Renașterea” (Baia Mare). Încă din anii studenției a colaborat la prestigioase publicații: „Societatea de mâine”, „Gazeta ilustrată”, „Patria”, „Tribuna”, „Steaua”, „Viața ilustrată” (Cluj), „Familia” (Oradea), „Observatorul” (Beiuș), „Progres şi cultură” (Târgu Mureș), „Adevărul literar și artistic”, „Viața literară”, „Vremea”, „Floarea de foc”, „Rampa”, „Epoca”, „Cuvântul”, „Curentul” (București).

Poem sărutând mâna poetului

de Răzvan DUCAN

Poemul sărută mâna binefăcătorului său
şi apoi îşi ia zborul într-un spaţiu metafizic
pe care şi-l construieste singur.
Ca o batistă ce păstrează în fluturare
lacrima despărţirii pe un peron de gară,
poetul păstrează pe hârtie
sau în folderul calculatorului, caligrafia poemului,
placentă din care apa devenirii i-a început curgerea.

Pe suflete, aproape-departe, rămân amprente,
semn că poemul a fost pe acolo
şi că poetul nu şi-a pus mănusi ipocrite.
Spre deosebire de pasăre, poemul nu depune ouă, ci
dimensiuni.
Spre deosebire de puii păsării, puii poemului
sunt o formă profilactică a regăsirii de sine.
Nu ajung ochii să vezi şi nici urechile să auzi.

POET TERRIAN

de  George FILIP

ştiu nişte oameni care mă iubesc
când trec prin târguri se ţin scai de mine
parc-aş cădea din carul îngeresc
să le stropesc polenuri pe destine

dar ştiu şi semeni ce privesc pieziş
îşi mângâie jungherul  –  de mai taie
acelora  şi eu le pun – furiş
boabe de somn – la cina din tigaie

ştiu nişte lume care se închină
cu două mâini, spre mândrul lumii soare
şi-i văd şi pe-alţii-n balta lor meschină;
atunci îmi frâng condeiul şi mă doare

dar ştiu imense fluvii de credinţă
care ridică-n slăvi eterne cânturi
acestea-s peste lume o sentinţă:
veni-Va un Poet – din patru vânturi

închideţi poarta – lumea n-are poartă
deschideţi poarta, nimeni nu-i afară
mânaţi convoiul către altă soartă
fugiţi de-această viaţă niagară

aici… aici e dincolo de peste
şaradele ce v-au venit cu sfinţii
luaţi aminte voi la toate-aceste
porunci ce le-au adus din cer – părinţii