POEZIA, ca o misiune

de Cristian SANDACHE

Conștiința umanistă a lui Petőfi Sándor (1 ianuarie 1823 – 31 iulie 1849) era o evidență, ilustrată frecvent în lirica sa. În anul 1846 (prin intermediul poeziei intitulată „Visez însângerate zile”) el își exprima încrederea într-o transformare radicală a lumii în care trăia, grație unui adevărat cataclism universal. Ar fi fost însă vorba despre o regenerare și o eliminare a tot ceea ce fusese nedrept, ostil naturii umane. Violența necesară (înțeleasă de către adepții iacobinismului de atitudine, ca fiind un echivalent al violenței pure) trebuie însă interpretată mai curând ca o aspirație a unui suflet funciarmente onest, care ar fi dorit ca tot Răul din lume să fi fost extirpat, iar semenii săi să se poată în sfârșit bucura, de seninătatea pe care o meritau din plin. Adevărat ostaș al adevărului și al setei de absolut, Petőfi nu ezita niciun moment în privința crezului său, fiind convins că indiferent de ostilitățile pe care ar fi urmat să le înfrunte, se va găsi mereu câte un suflet omenesc mângâiat de lumina divină a înțelegerii, capabil