Ce-i răutatea

de Aurelia OANCĂ

Am întrebat un om cândva, odată,
Ce-i răutatea și de ce sunt răi?
El mi-a răspuns privindu-mă în suflet,
Nu știu să-ți spun dar buni sunt ochii tăi.

Am întrebat în treacăt trandafirul
Ce-i răutatea și el a răspuns:
Nu știu să-ți spun dar am cu mine spinul
Care se-arată când sunt eu răpus.

Pe-un pom golaș ce sta la drumul mare
L-am întrebat apoi cu glasul frânt,
Ce-i răutatea și de ce mă doare?
El a scăpat o frunză la pământ.

Am întrebat pământul care tace
De ce sunt răi, și aprigi, și haini?
Tăcerea lui parcă șoptea cu lacrimi
Ce otrăveau grădinile cu crini.

Am întrebat copilul care plânge
Ce este răutatea pentru el?
Cu ochiul trist și cu obrazu-n lacrimi
Mi-a spus că poate este un cățel.

Dar întrebând tot ce-mi ieși în cale
Ce-i răutatea și de ce sunt răi?
Poate-am aflat răspunsul la-ntrebare,
Cum am fi buni de nu ar fi și răi?

27 ianuarie 2023

Zi de sărbătoare

de Anca CĂLĂRAȘU

Te schimbi la față
Zi de sărbătoare
Pui anii toți pe ață
Oare când te faci mare?

Mărgele roșii, gri
Atârnă lâng-un zid
Și când ai să revii
S-a dus întregul vid.

Și un cercel sclipește
Atunci, în ziua vieții
Nimic nu îți lipsește
Rămâne-n ridul feții.

DORINȚĂ

de Mircea Dorin ISTRATE

Pe ulița-nierbată, de-acum doar vântul bate
Că duși îs toți de-o SAMĂ pe Coastă la HODINĂ, 
Pe-aici, de multă vreme nu se mai face TINĂ,
Că nu mai umblă nimeni și porțile-s legate.

Un câine nu mai latră din câți or fost odată
La fiecare casă de om mai VREDNICIT,
De vremea cea prelungă, ȘOPRONUL s-o HÂIT,
Iar cumpăna fântânii, în parte mi-i lăsată.

Femeia fluture

de Daciana LAZĂR

Aș vrea să fiu azi femeia fluture, să pot să zbor,
Chiar dacă secundele vieții îmi vor fi numărate,
Căci oricum încet, încet, mă sting de-al tău dor,
Iar sufletul meu își plânge lacrimile reci și sărate!

Dar zburând pe-o pală de vânt ce-i primăvăratic,
Aș ajunge până la tine, privindu-te iar, cu patimă,
Și bătând din aripile ce-s fierbinți cum îi un jăratic,
Mi-aș usca din suflet chiar și ultima mea lacrimă!

Am o inimă albastră!

de Maria TOMIȚA CORINI
Antonești, Cantemir, Basarabia

Am o inimă albastră, sora norului din cer,
Care iată-i, ambii plouă…
Și suflarea mi-e sihastră, rătăcindă în mister,
Se transformă-n chip de rouă.
Am o inimă albastră, strânsă ghem, stă ca un pui
Nu răsuflă, nici nu bate
În grădina părăsită, plânge mama dorului
Glasu-i muntele străbate!

Doar în inima albastră, mii tăceri se tot ascund
Fără să mai dea o veste.

Scrisoare despre-o duminică și nici-o sărbătoare

de Ioan Romeo ROȘIIANU

Iubito, pentru că sufletul îmi era greu astăzi m-am dus la Dumnezeu
dar El nu era acasă
am strigat la poartă am intrat în curte și am bătut la ușă
era deschisă, Iubito, dar n-am trecut pragul
pentru că de afară mă lătrau toți câinii realității trăite
atunci mi-am dat seama că sunt un om simplu
și că-n drumul meu neondulat către singura moarte avută
nu am pe nimeni lângă mine printre mizeriile lumii durute
numai în dreapta-mi stă binele făcut într-o viață întreagă
în stânga-mi stă răul făcut greșelile multe mă dor
de atâta tristețe acum nici nu știu cum să mor!

 

(Mai știi când ți-am spus că mintea se vindecă prin râs, corpul prin joacă și spiritul prin bucurie?)

 

Așa a fost, Iubito, însă eu nu mai pot nici să mor de atâta tristețe
s-a cuibărit în inima mea golul și de atâtea amăgiri
am tras cortina speranței 

Rămân un OM supus

de Nastasica POPA

În dans de lună plin’-adun în palme
Un roi de fluturi din albele livezi,
Din gândurile mele fac risipă
De o privire ce vrei s-o eschivezi
În rostuiri a două inimi calme.

Se-adună-n fluviu, se scurge râu-n dor,
Se-n volbură și marea spre vărsare,
În trup se-ascunde eternul răsărit
Și-mi lasă rana îndulcită-n sare,
Sub adierea din timpul inodor.

MAMEI

de Melania RUSU CARAGIOIU

Tot ce e mai albastru din cerul blând de vară,
Mai alb ca neaua iernii cernută peste câmp,
Mai plin de nectar dulce – potirul mic de floare,
Ție-ți închin, măicuță, cu gingașul meu gând. 

Te-aștept lângă geam astăzi, să fiu cu toate gata: 
Am pus și flori în glastră, le-am cumpărat cu tata, 
Un cântec pentru tine-n ascuns am învățat! 
Nu am uitat cum seara-mi cântai când m-ai culcat. 

Nu cred că am prea multe de spus

de Daniela BOBOCEA

Atunci când trudeam în grădină
A venit cineva pe la spate 
Și mi-a făcut nod la aripi.
De fapt, doar la aripa stângă
Dar aripile fiind la spate
N-am văzut, nu mi-am dat seama
Nici cine a fost, nici ce a făcut.

Poetul nu are viață personală

De Ziua Poeziei

de Al. Florin ŢENE

Poetul viaţă personală nu are
El sprijină cerul să nu cadă peste noi
Se face nor şi-n tăcere cărare
Spre turnul potopit de ploi.

Poetul nu are viaţă personală
Întâmpină zorii alergând prin fum
Salvează marinarii surprinşi în cală
S-au fecioarele urmărite pe drum.

Poetul viaţă personală nu are
Fântânilor spre seară li se-nchină
Şi cumpenelor le pune în vârf un soare
Salvând amurgul de rugină.