Victoria Furcoiu – Învățăm să măsurăm timpul

18/05/2022

Victoria Furcoiu

(semnal editorial)

de Vasile BELE

„Acum, mergem mai departe,
Să măsurăm, după carte,
Timpul scurs în ani, vreo zece,
Știți? Deceniu se numește!
Decenii, zece la rând,
Fac un secol, spun în gând!
Căci un secol e mai mare,
Ani în el, o sută are!”

(Victoria Furcoiu, Învățăm să măsurăm timpul)

Zilele acestea (29.04 – 01.05.2022), am avut bucuria (la Brașov, în cadrul manifestărilor organizate pentru Festivitatea de Premiere – Campionatul Mondial de Poezie, dar și pentru Campionatul European de Poezie, ediția a VII-a, de către editorul Trandafir Sîmpetru și poeta Florentina Danu), să revedem prieteni din toate colțurile țării, adunați pentru a ne bucura. Despre un astfel de prieten vreau să vă vorbesc.

Este vorba despre o distinsă doamnă – Victoria Furcoiu, cea care, prin talentul desăvârșit, scrie literatură pentru copii. Citește restul acestei intrări »


PRIMĂVARA / ARICIUL RICI-NICI

29/03/2021

de Melania RUSU CARAGIOIU

Rici-Nici pleacă la plimbare;
Poartă-o pălărie mare,
Cu moţ aspru de mistreţ;
Se crede foarte isteţ !
Are şi treabă-n pădure,
Lângă tufele de mure,
Să pândească din cotlon
Vipera neagră, cu corn.
Stă la pândă plin de ace,
Înarmat. N-are ce face!
Vipera din colac sare,
Face-un salt până-n cărare
Unde Nicu tocmai vine,
Cărând coşniţa de-albine,
La prisaca din poiană… Citește restul acestei intrări »


CURĂȚENIE ÎN PARC

03/06/2019

de Gabriela Genţiana GROZA

În pom o ciocănitoare
Ciocănește des și tare:
– Gândăcei drăguți și mici,
Viermișori, sunteți aici?
Tare dor îmi e de voi!…

Citește restul acestei intrări »


DE VORBĂ CU PISICUȚELE

03/06/2019

Gabriela Gentiana Groza

de Gabriela Genţiana GROZA

– Spuneți voi, dragi pisicuțe,
Când vă spălați pe lăbuțe?
– Totdeauna ne spălăm
Și numai apoi mâncăm.
Avem mare grijă, toate,
Ca să fim cât mai curate.  Citește restul acestei intrări »


COPILUL PICTOR

03/06/2019

de Gabriela Genţiana GROZA

Prin mâna ta, din basm apar
Prințese, zâne, ursuleți,
Feciori de împărat. Răsar
Voinici cu buzdugan, isteți. Citește restul acestei intrări »