Postul cel Mare şi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

01/04/2016

de pr. conf. dr. Adrian Gh. PAUL
Domeniul Teologie Ortodoxă
Baia Mare, ROMÂNIA

Sf. Efrem SirulNe aflăm pe calea binecuvântată a Postului celui Mare, închinat cinstitelor şi de viaţă mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos şi al slăvitei Sale Învieri din morţi. O perioadă deosebită din cursul anului liturgic bisericesc, unde Biserica ne face invitaţia ca prin intermediul slujbelor religioase din viaţa ei cultică să ne apropiem de înţelegerea tainei dumnezeieşti, „celei din veac ascunse”, descoperite deplin de Mântuitorul Iisus Hristos prin Jertfa Sa supremă pe Crucea Golgotei în vederea mântuirii oamenilor. Iar dacă înţelegem că postul sau perioada postului bisericesc este o cale cu sens, o călătorie ce ne conduce nestingherit şi sigur spre un obiectiv cert, atunci privind la capătul drumului spre care ne orientează Postul cel Mare vom înţelegere chemarea noastră, care e datoria noastră deplină şi orientarea noastră sigură în această viaţă: ne îndreptăm pe calea bătătorită a Bisericii spre mântuitoarele Patimi ale Domnului pentru noi spre a dobândi noi şi bucuria împărtăşită a Învierii Sale. Citește restul acestei intrări »