Poveste

07/02/2017
Valtoarea

„Vâltoarea” (Ion Georgescu-Muscel)

de Ion GEORGESCU-MUSCEL

Trece Lina prin arini,
Ca o umbră trece Lina…
Rochia-i cu flori îngână trupul tânăr, săltăreţ…
Şi-n umedul zăvoi un piţigoi face cât doi –
Căci e atâta tihnă, şi-aşa singurătate
De-ţi pare că şi omul cu mult îi mai de preţ.
Aşa o vede Gheorghe, venind de la vreo treabă,
Întocmai ca o pradă picată din senin…
Trece Lina ca o pradă –
Gheorghe tinde s-o oprească şi-o-ntreabă ceva cu „Fă!”
Ea se scutură s-o lase şi-i răspunde lui cu „Mă!” Citește restul acestei intrări »


Iza şi Mara

11/06/2016

de Aurelia OANCĂ

Aurelia Oanca_2A fost odată ca niciodată… A fost un om harnic şi drept, cum sunt mulţi oameni care trăiesc în frumoasele ţinuturi ale Maramureşului. Acest om, pe nume Bogdan, avea o soţie frumoasă, numită Maria, şi două fete la fel de frumoase: Iza şi Mara. Ei şi-au construit o căsuţă din piatră adusă din munte şi din lemn tăiat din pădure. Cei doi munceau din zori şi până-n noapte, ca să-şi poată creşte frumoasele lor fete. Iza, fiind mai mare, o ajuta pe mama ei, dar se juca şi cu surioara ei mai mică, Mara.

Într-o zi, cele două fete au ieşit în curte să se joace. Au cules flori, au alergat după fluturi, s-au ascuns după bolovanii cel mari, căzuţi ca nişte dinţi uriaşi din muntele de piatră aflat în apropierea casei lor. Tot zburdând, n-au băgat de seamă cât se depărtaseră de casă. Deodată, s-a deschis o privelişte minunată în faţa lor. Iza, puţin speriată, o prinde pe Mara de mânuţa ei mică şi se uită ca vrăjită la cascada minunată, ce-şi rostogolea apele peste coastele de piatră ale muntelui. Citește restul acestei intrări »


Iarna

10/02/2016

de Aurelia OANCĂ

Iarna_desen de Aurelia Oanca_001În ţinutul îndepărtat al gheţurilor, totul era străveziu, rece şi acoperit cu cristale de gheaţă şi zăpadă. În castelul cu coloane ca de sticlă şi ţurţuri de gheaţă strălucind în lumina palidă a soarelui, locuia o crăiasă foarte frumoasă, numită Crăiasa Zăpezii. Dar ea avea un suflet rece şi îngheţat. Unde punea ea piciorul, totul se transforma în gheaţă sticloasă şi rece. Având inima de gheaţă, era invidioasă pe cele trei zâne: Primăvara, Vara şi Toamna, pentru că aveau obrajii ca piersicile coapte şi flori minunate pe rochiile lor vaporoase.
Într-o zi, se plimba cu sania ei de gheaţă, trasă de trei cai albi, superbi. Gândindu-se la cele trei zâne, nu a observat cum a ajuns în ţinuturile Toamnei. Văzând totul colorat, se înfurie foarte tare şi zise:
– Până când îşi mai fac de cap aceste prinţese ale culorilor? Soarele le iubeşte mai mult pe surorile mele, decât pe mine! Citește restul acestei intrări »