Dragoste de Cernăuți

26/06/2019

de Prof. dr. Cornelia PĂUN HEINZEL

„Uneori soarta te poate proiecta pe meleaguri, pe care nici nu visai să le cunoşti vreodată”.

Nicolae absolvise „Filozofia”, dar exact în anul terminării studiilor, începu criza, o criză financiară şi economică care afecta întreg mapamondul, prin şomaj, falimente, datorii şi tulburări sociale. Războiul mondial sărăcise mult populaţia. Titraţii, spuma intelectualităţii era cea mai puternic marcată. Dar situaţia cea mai tragică o aveau proaspeţii absolvenţi de universităţi, care  la terminarea studiilor îşi vedeau toate visurile şi aspiraţiile spulberate. Pentru un post de portar se prezentau la concurs un absolvent de medicină, unul de litere, un inginer şi un licenţiat în drept. Dacă l-ar fi ascultat pe tatăl său, preot în sat, Nicolae ar fi avut mai multe şanse. Dar atunci când a mers să se înscrie la facultate, şi-a luat dosarul de la teologie, unde-l înscrisese părintele său şi l-a depus la filozofie. Acesta era domeniul pe care dorea să-l studieze şi pe acesta l-a urmat.

*

Pe stradă Nicolae se întâlni cu un cunoscut.

– Mai avem o şansă! Am auzit că se fac angajări în armată. Hai să încercăm şi noi! O ofertă mai bună nu avem! îi spuse tânărul.

– Şi unde trebuie să mergem? întrebă Nicolae.

– Ne întâlnim mâine la zece, în faţă la Universitate. Să fii pregătit! îi spuse tânărul.  Citește restul acestei intrări »


Lilica-Buburuzica și Dodi-Licurici

01/06/2017

de Aurelia OANCĂ

Aurelia OancaÎn Codrul Verde de pe Dealul Florilor, într-o scorbură mică a unui stejar, îşi avea căsuţa o familie de buburuze: mama, tata şi cinci buburuze mici. Patru buburuzici semănau perfect cu mama şi cu tatăl lor. A cincea şi cea mai mică dintre ele era oarecum diferită. Avea aripioarele fine, ascunse sub elitrele cu buline, mai lungi decât ale surioarelor ei. Din această cauză, zborul ei era mai greoi, rămânând mereu ultima când ieşeau la joacă sau la culesul polenului dulce din flori. Surioarele ei mai mari o tot necăjeau din această pricină sau râdeau de ea spunându-i codaşa familiei.

Într-una din zile, Lilica-Buburuzica s-a supărat foarte tare pe surioarele ei şi nu a mai vrut să iasă la joacă împreună cu ele. S-a retras într-un colţişor mai întunecat al căsuţei lor şi a început să plângă amarnic. Citește restul acestei intrări »


O cu totul altă poveste despre Moș Nicolae

06/12/2016

de Corina Diamanta LUPU

mos-nicolaeL-ai zărit cumva, azi-noapte, pe Moș Nicolae? Poate chiar ți-ai făcut o poză cu el? Întreb și eu așa, într-o doară. Căci dacă în preajma Crăciunului lumea e plină de Moș Crăciuni, ba și de Crăciunițe, pe Moș Nicolae nu l-a văzut încă nimeni până acum în carne și oase. Nu numai „moș”, dar și sfânt, Nicolae este un personaj discret și manierat, care, spre deosebire de Moș Crăciun, nu dă buzna în casa omului, făcându-și vânt pe horn, în loc să bată politicos la ușă, nu este movie star, nu apare în reclame și nici nu îi place ca văzduhul să răsune de clinchetul zurgălăilor de la sania lui. Cu toate că nimeni nu îi dă așa mare importanță ca lui Moș Crăciun, Moș Nicolae nu ia seama și nu ține supărare. Parolist, el vine an de an pe 5 decembrie la miezul nopții, cu o desagă la fel de plină ca a lui Moș Crăciun, aducând daruri atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Citește restul acestei intrări »


Fluturele şi floarea

20/04/2016

de Aurelia OANCĂ

Aurelia OancaÎntr-o dimineaţă, Margareta albă şi suavă şi-a deschis petalele spre soare. S-a uitat în jurul ei şi a observat că petalele ei albe, erau atât de proaspete şi de fragede, încât îi era teamă să nu i se rupă atunci când va adia vântul. „Nu mai sunt bobocel”, îşi spuse ea. „Sunt floare adevărată, ce fericită sunt!”. După ce-şi admiră fustiţa, ridică ochii şi văzu venind spre ea o albinuţă.

– Bună ziua, Margareto!
– Bună ziua, albinuţă, îi răspunse ea.
– Ce frumoasă te-ai făcut! Citește restul acestei intrări »


Panseluţa

12/04/2016

de Aurelia OANCĂ

Soarele abia îşi arăta primele raze, când se trezi şi Panseluţa. Îşi scutură petalele de roua dimineţii, apoi se privi în oglinda lacului din grădină.

Aurelia Oanca_2

Aurelia Oancă

– Îmi place rochiţa mea de catifea.
– Este foarte frumoasă, îi răspunse un licurici somnoros.

Panseluţa privi spre el sfioasă, apoi îl întrebă:

– De ce eşti aşa de somnoros, Licuriciule?
– Am muncit toată noaptea. A fost bal în pădure.
– Ce bal? Eu nu am fost invitată!
– Balul clopoţeilor din pădure. Ei sărbătoresc cu multă veselie sosirea Verii. Citește restul acestei intrări »


Miracolul

05/03/2016

de Aurelia OANCĂ

Miracolul_desen de Aurelia Oanca_1Într-un oraș mare, cu multe case frumoase și cu blocuri până la nori, locuiau foarte mulți copii. Mai buni, mai răi, albi, negri, asiatici, toți aveau loc în acel oraș. Unii erau bogați, alții săraci, iar alții erau copiii nimănui. Nu aveau casă, nu aveau părinți, nu aveau haine și nici ce mânca.

Un astfel de copil era și Marius. Era frumușel, dar era așa de murdar, că parcă nici nu se vedea acest lucru. Toți îl izgoneau când îl vedeau și nu îl iubea nimeni. El nu era rău ca ceilalți copii ai străzii, de aceea nu era iubit nici măcar de ei. Îl băteau și-l izgoneau de lângă foc sau îi luau mâncarea când primea ceva de la cineva. Marius s-a ascuns într-un colț întunecat, unde nu-l putea vedea nimeni. Îi era fig și foame și se gândea la copilașii care locuiau în casele cu geamuri luminate. Orașul era împodobit cu mii de beculețe, cu brăduți de Crăciun și cu tot felul de ornamente colorate. Bietul copil, neavând nimic din ce aveau copiii din casele cu geamuri luminate, stătea și se gândea: „Acum va veni Moș Crăciun cu daruri pentru ei. Ce mult mi-aș dori și eu o casă, cu un pătuț, cu o masă plină cu mâncare și cu o sobă unde să-mi încălzesc mâinile înghețate de gerul de afară”. A închis ochii, și o lacrimă grea și fierbinte a căzut pe zăpada albă. Citește restul acestei intrări »


Drumul apelor

04/02/2016

de Aurelia OANCĂ

Mara_la_Desesti_sursa internetCele două fete-râuri îşi luară rămas-bun de la Zâna Apelor, apoi o porniră lin la vale. Au trecut peste câmpii, peste dealuri, s-au ascuns după stâncile uriaşe ce le-au ieşit în cale, apoi iar au udat malurile câmpiilor.

– Ce frumos este totul, zise Mara.

– Ai dreptate, surioară, dar acum, hai să vedem şi alte meleaguri.

Aşa că, fiecare râu a curs în altă direcţie. Au zburdat cu apele lor limpezi, au stropit pomi şi flori, s-au jucat cu razele soarelui în zilele calde, sau şi-au învolburat apele când era furtună. Zilele treceau, iar cele două râuri curgeau mai departe, spre alte şi alte ţinuturi. Deodată, Mara întâlneşte un munte uriaş, întunecat şi stâncos. Citește restul acestei intrări »


Spre noaptea Învierii

05/04/2015

de Nicoară MIHALI

Nicoara Mihali

Nicoară Mihali

Pe Victor Buta îl muşcase un şarpe. O viperă de culoare maronie căreia îi sclipea pielea în soare. Două semne i-au rămas de atunci la încheietura mâinii drepte în urma celor doi colţi ieşiţi din gura viperei. Ca să nu moară în urma muşcăturii şi corpul firav de copil să nu i se umple de venin, Victor a avut curajul să prindă şarpele de cap, iar acesta s-a încolăcit pe lângă braţul lui, protejându-l să nu se verse veninul în întregul trup. Aşa a venit el la sanatoriu, care se afla la vechile cazărmi militare, adunând în jurul lui ciopor de lume curioasă care se mira de şarpele încolăcit pe lângă braţul muşcat şi plin de venin. Era într-o miercuri, în zi de târg, când mulţimea se strângea pe podul Ţâşlei şi se uita la Victor ca la urs. A traversat cu greutate aşezarea întrebat de zeci de curioşi ce i s-a întâmplat şi, după aproape doi kilometri de mers, a ajuns la sanatoriu. Aici, un doctor bătrân l-a lăudat pentru ispravă, i-a scos veninul cu o seringă, a tăiat şarpele în bucăţi, i-a dat un vaccin antiviperin şi, în aceeaşi zi, spre seară a ajuns acasă.

După această întâmplare, parcă nu mai era cel de dinainte. În fiecare primăvară când trecea prin zăvoi, la Roman, aprindea cuibul păsărilor, le spărgea ouăle. Prezenţa lui în zăvoi era întâmpinată de zeci de glasuri de păsări care strigau disperate, fiecare în felul ei: graurii, sărcile, ciorile. Era un adevărat vacarm, parcă se apropia o pasăre răpitoare. Nici câinii pe care-i avea Odotia lui Cujbă nu scăpau de loviturile de piatră pe care le aplica Victor Buta zilnic. Citește restul acestei intrări »


Un nou început

14/03/2012
Dedicată d-nei Elena R.

de Milian OROS

Frunze-amintiri_II_foto_Delia FloreaAvionul a decolat de pe aeroportul Otopeni, aflat în marginea Bucureştiului, şi a străpuns repede plafonul norilor, întins precum o câmpie acoperită de zăpadă. În nava societăţii române Tarom era o atmosferă plăcută. Aerul condiţionat bătea uşor peste frunţile pasagerilor, răcorindu-le, făcându-i să uite repede căldura cu care, în urmă cu puţine minute, îi ameninţase acel început de zi din luna lui cuptor. Majoritatea pasagerilor erau români, tineri, cam toţi sub 40 de ani. Atmosfera era degajată şi, după felul cum se purtau discuţiile, îţi dădeai uşor seama că mulţi se cunoşteau. Chiar şi tânăra cu atitudinea retrasă, ce părea absorbită de priveliştea ce i-o oferea geamul din dreapta ei, din când în când răspundea laconic ori printr-un zâmbet şters, unuia sau altuia. Apoi îşi lăsa privirea în jos, părul castaniu acoperindu-i obrajii. Era şi nu era prezentă. Părea că preferă să fie singură, cu gândurile ei. Privirea i se opri la cartea pe care până atunci o ţinuse într-o mână, folosind arătătorul ca semn de carte, şi se hotărî să-şi continue lectura. Citește restul acestei intrări »