Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 479 (1 – 15 Octombrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Politica fricii. Îmi dau seama astăzi, că din primii ani ai vieții mi-a fost inoculată, ușor-ușor, de către părinți, frica. Nu aveam voie să fac una sau alta, fiindcă mă „papă bau-bau”; nu aveam voie să ies în drum, fiindcă mă mușcă câinii sau mă bat copiii; nu aveam voie să fac prostii, fiindcă se supără Doamne-Doamne pe mine. Mi-era frică de tata și de mama, deși nu m-au bătut niciodată. În școală mi-era frică de învățătoare, că mă bate; mi-era frică să nu iau note rele; mi-era frică să nu fac vreo prostie, că-mi scădeau nota la purtare; mi-era frică să mă duc la biserică, fiindcă directorul școlii îmi spusese că va sta el însuși în podul bisericii și mă va urmări; mi-era frică de exmatriculare, fiindcă scrisesem  o amărâtă de scrisoare pentru „Vocea Americii”; mi-era frică de cei care furau copii și le scoteau organele pentru spitale și de aceea mă duceam la școală și întorceam de acolo strecurându-mă cu atenție pe Valea Bârzii și pe Ogașul Voicanilor, departe de șosea; mi-era frică de cei ce făceau recensământul, că mă vor găsi ascuns cu oaia în streaz și mi-o vor lua…

Mai târziu, frica a devenit un „modus vivendi”, un fel de a trăi. Mi-era frică să nu încalc legile, ca să nu fiu amendat, condamnat.

Îmi era frică să nu fac accidente și, la rândul meu, să nu fiu accidentat; mi-era frică de tot felul de boli și de pericole, de oameni răi, de bandiți și de criminali; mi-era frică să nu scriu sau să vorbesc ceva, cu care să fiu incriminat de autorități și priponit; mi-era frică de omul cu care vorbeam, fiindcă putea să fie un turnător; mi-era frică de cutremure; mi-era frică de cei ce spuneau că vor desființa Biserica și voi rămâne pe drumuri; mi-era frică de ziua de azi, de ziua de mâine, de cartela de pâine, de gamela ce se auzea zdrăngănind tot mai aproape. Mi-era frică de frig, de întuneric, de foamete, de război și de multe altele.

A venit Revoluția și credeam că, odată cu ea, a venit și fericirea. Aiurea! Frica i-a luat locul.

Părintele Arhimandrit Neonil Ștefan

Arhim. Neonil Ștefan
(21 octombrie 1922 – 13 martie 2016)

100 de ani de la nașterea Părintelui Arhimandrit Neonil Ștefan, starețul Sfintei Mănăstiri Frăsinei din județul Vâlcea

Selecție text de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

L-am întâlnit de două ori în viață: în 1982 și în 1999. Aveam biserica în lucru. Amploarea și valoarea consolidărilor, finisărilor, picturii, depășeau cu mult posibilitățile economice ale enoriașilor din Malovăț. Am făcut atunci apel la eparhii, mânăstiri, instituții de tot felul, persoane publice, pe unde am știut și pe unde n-am știut, dar am reușit să încropesc sumele necesare și să termin lucrările respective, fără ca enoriașii noștri să simtă povara. M-am adresat și Mânăstirii Frăsinei. De fiecare dată mi s-a returnat cererea, cu mențiunea că trebuie să aibă avizul ierarhului locului și să merg personal la mânăstire, cu chitanțierul. M-am conformat întocmai.

Prima dată am avut emoții serioase. Auzisem multe despre

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 477 (1 – 15 Septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Septembrie. De câte ori vine septembrie auzim mai bine gălăgia de copii, râsul, ţipătul şi paşii lor. De câte ori vine septembrie se varsă o picătură de copilărie şi de nostalgie în sufletul fiecăruia dintre noi. Ne amintim c-am fost şi noi cândva pui de oameni, că am avut aceleaşi gânduri, aceleaşi speranţe, aceleaşi idealuri şi aceleaşi poticniri.

Trec pruncii iar la şcoală şi înfloreşte primăvara în râsul lor. E atât de sincer, atât de spontan, atât de curat. Într-o lume crispată, alergândă, orbită de setea de bani, de putere, de înavuţire, o lume în care rânjetul a luat demult locul zâmbetului de copil, septembrie produce un adevărat impact în mulţi dintre noi. Redescoperim râsul şi bucuria de copii, minunile acelea ale lumii, pe care aproape le uitasem. Pentru o clipă măcar, dacă uităm ura, intrigile, procesele, afacerile, temerile, războaiele, catastrofele şi toate celelalte griji ce ne apasă zi de zi ca o povară şi ca un blestem, e bine, e foarte bine.

O clipă măcar de s-ar simţi iarăşi fiecare dintre noi copil, cu suflet curat şi înfloritor,

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 476 (16 – 31 August)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Blestemul de a fi cobai.

Cobaiul este o viețuitoare pe care se fac tot felul de experiențe cu scop medical, științific, militar etc. De obicei sunt folosiți șoarecii, când se testează anumite medicamente. Li se provoacă, spre exemplu, o boală, și apoi sunt injectați cu tot felul de substanțe, ca să se vadă ce efect au acelea asupra bolii. Rar supraviețuiesc asemenea viețuitoare experiențelor la care sunt supuse!

Până la 1877, noi, românii, am fost câteva veacuri sub suzeranitate turcească. Le plăteam turcilor un tribut anual în bani, cereale, vite, copii, diverse bunuri. Le mai dădeam câteodată și armată, când aveau vreo campanie. Turcii se obligau să ne asigure protecție, dar nu aveau dreptul să se amestece în treburile noastre interne. Nu aveau voie să construiască moschei pe pământ românesc, nu aveau voie să-și impună limba, religia și obiceiurile în spațiul românesc. Ei ne recunoșteau domnul, iar pentru asta știau să-l jupoaie bine de parale. În Principate însă domnul trebuia să conlucreze cu divanul, care era format din boierii țării. Și aceștia erau grupați în partide cu orientări politice diferite: pro-otomană, pro-austriacă, pro-rusă. Exista un echilibru de forțe politice și așa am reușit să supraviețuim între marile imperii sute de ani.

După 1848, suflul de libertate ce venea dinspre Europa s-a abătut și asupra noastră. Mulți dintre luptătorii pașoptiști și-au găsit sfârșitul în temnițe, dar spiritul, ideile, proiectele lor nu au putut fi sugrumate.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 474 (16 – 31 Iulie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Felicitări, Domnule Victor Orban!

Zilele trecute am aflat că Uniunea Europeană a dat Ungaria în judecată și i-a tăiat o bună parte din subvenții, fiindcă n-a permis ca-n școlile din Ungaria să fie introdusă educația sexuală. Același lucru a pățit și Polonia.

Două state europene, care au avut tăria să pună mai presus de foloasele materiale educația sănătoasă a copiilor, protejarea unor suflete nevinovate de tot felul de scârnăvii și aberații, respectul față de morala creștină, față de tradițiile milenare ale popoarelor lor. Cinste unor asemenea popoare, cinste conducătorilor lor!

Sunt multe lucruri pe care le-a făcut sau le-a zis Domnul Orban, prim-ministrul ungar, acest „copil teribil” al Europei, cu care nu suntem mulți de acord, dar pentru această poziție fermă merită toată stima și toată lauda.

Am înțeles că și pentru o altă măsură asemănătoare au fost pedepsite cele două state: aceea de a nu permite pe teritoriul lor manifestațiile

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 473 (1 – 15 Iulie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Te-ai sclerozat, cucoană!

Ți-am scris, bătrână doamnă, de mai multe ori, dar nu te-ai sinchisit. Ori n-ai văzut, ori n-ai auzit, ori ai uitat, ori nu ți-a păsat! Ți-am scris, sintetizând în acele rânduri multe din nemulțumirile oamenilor de aici, de azi. Credeam că îți sunt de folos pentru a-ți croi planuri de viitor, pentru a ști cum te percepe lumea, ,,talpa țării”. Se pare că te simți prea sigură pe tine însăți, prea puternică și bogată, prea deșteaptă, ca să-ți pleci urechea la suspinele supușilor de aproape și de departe.

Veacuri la rând ai fost pentru înaintașii generațiilor de azi speranță, reazim, model de viață și de organizare. Veacuri de-a rândul am fost străjeri la porțile tale și am adăpat pământul cu sângele nostru, ca să te apărăm, să-ți fie ție bine, să poți să-ți bei liniștită cafeaua, să poată petrece în voie tinerii tăi în saloanele galante, să poată învăța studenții în marile tale universități. De câte ori ți-am cerut sprijinul militar, economic, sau de altă natură, ne-ai aruncat mai mult praf în ochi, amăgindu-ne speranțele și așteptările. Noi, totuși, te-am iubit și am crezut în tine și-n viitorul tău. Mii de confrați de-ai noștri și-au riscat viața în deceniile trecute ca să ajungă la tine, înfruntând pericole imense.

A venit 1989 și a renăscut credința că s-a îndurat Dumnezeu și de noi. S-au dărâmat ziduri, s-au demolat garduri, s-au deschis granițe și românii s-au împrăștiat în lume cu o bucurie greu de înțeles pentru cel

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 472 (16 – 30 Iunie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Mănăstirea Albotina – Bulgaria (I).

În Duminica Sfinților Români din anul mântuirii 2022 mi-a apărut, în mod involuntar, o idee care m-a obsedat câteva zile în șir. Nu cred că această idee a fost de la mine, ci eu am fost doar un instrument prin care ea a răsărit, a crescut și a cerut să o fac cunoscută și, mai mult, s-o ajut să se materializeze. E vorba de ideea construirii unei mănăstiri ortodoxe românești dedicată Sfintei Cuvioasa Teofana Basarab în codrii de la Albotina din nordul municipiului Vidin din Bulgaria. Ideea este foarte curajoasă și mulți dintre cei care au aflat de ea și-au arătat îndoiala. Eu cred, totuși, că realizarea acestui obiectiv este posibilă și de aceea am început demersurile pe care le-am socotit potrivite. În primul rând, am conceput, am redactat și am înaintat pe filiera oficială Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române memoriul următor. Vom vedea care vor fi ceilalți pași. Prin „Scrisoarea pastorală” vă vom ține la curent

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 470 (16 – 31 Mai)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Hristos S-a-nălțat!

Gura și cuvântul. Mulți dintre cei pe care i-am spovedit mi-au spus: „- N-am păcate, părinte! Doar așa, cu gura!” Prin aceasta au vrut să spună că păcatele săvârșite „cu gura” sunt mici, nesemnificative, că nici nu mai este nevoie să le menționeze.

Unul dintre darurile pe care i le-a făcut Dumnezeu omului este și cuvântul. Dintre toate viețuitoarele lumii, numai omul folosește acest instrument. Celelalte scot sunete nearticulate, specifice fiecărei specii, prin care-și exprimă nevoile și trăirile elementare: foamea, setea, groaza, reproducerea, afecțiunea etc. Fiecare specie are câteva astfel de sunete cu care comunică. Acestea se moștenesc prin instinct din generație în generație. Altfel spus, și acum un milion de ani boul tot așa mugea, câinele tot așa lătra, privighetoarea tot așa cânta și exemplele pot continua. Numai omul a fost  mereu capabil de creație și progres. Pentru a comunica între ei, oamenii au inventat sute de limbi,

Răsplata dezertorului

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Părintele Stelică Zoican a relatat o întâmplare cutremurătoare, trăită de Ion Răducan, locuitor al satului Izverna, în vremea celui de-al doilea Război Mondial. O repovestim mai jos.

Toată floarea satelor românești fusese recrutată. Tineri între 18 și 40 de ani luaseră drumul frontului, lăsând în urma lor plâns și jale. Aproape din fiecare casă lipsea câte unul. Copii, femei, bătrâni erau cu lacrimile în ochi și priveau cu teamă viitorul. Așteptau cu toții, cu răsuflarea tăiată, momentul când trecea poștașul. Doar-doar le-o aduce vreo scrisoare. Voiau să știe dacă cei plecați mai sunt în viață. La două-trei zile se auzeau țipete la câte o casă, fiindcă poștașul adusese vestea că moartea le răpise pe cel drag. Plângeau, se rugau,

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 468 (16 – 30 Aprilie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași! HRISTOS A ÎNVIAT!

Sfintele Paști cu sănătate, pace și bucurii în casa și în viața Dumneavoastră!

*

Generali din opoziție. Se vorbește mult în ultima vreme despre rolul unor generali din preajma unor dictatori, care ar avea posibilitatea să-i lichideze pe aceștia și astfel să pună capăt unui lung șir de suferințe, de morți și atrocități de tot felul. Astfel de situații au fost întotdeauna. Mereu au existat oameni care au gândit și altfel decât cei din vârful piramidei, care nu le-au aprobat acestora toate hotărârile, toate pornirile și toate prostiile. În principiu, opoziția acestor ofițeri superiori privea puterea, averea, gloria lumească, răzbunarea etc. Am în față o listă a împăraților Imperiului Roman și sunt uimit să constat că rar găsesc pe câte unul, care să fi murit de moarte naturală. Majoritatea au fost asasinați de proprii lor ofițeri și apropiați, care, de cele mai multe ori, le-au luat locul.

Erau însă în armata Imperiului Roman și ofițeri, care aveau o altă concepție despre lume și viață față de împărații lor, dar această concepție privea valori superioare, spirituale, religioase. Ei se situau în opoziție, dar nu făceau parte din categoria celor dintâi. Ne gândim la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, general din garda împăratului Dioclețian (284-305), la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, general al împăratului Maximian (286-305), Sfântul Teodor Tiron, ofițer al împăratului Maximin (235-238), Sfântul Teodor Stratilat, general în garda împăratului Liciniu (307-324) și lista ar putea continua. Ofițerii aceștia