Despre post*

selecție text de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

„Dumnezeu a pus omul la post, chiar și în Rai”

Dragii mei,

M-au rugat, câțiva dintre voi, să vă scriu despre post. Am ezitat foarte mult, pentru că sunt destule cuvântări pe această temă, mult mai bune decât aș putea să scriu eu. Însă, pentru că au existat cereri și socotesc că e nevoie, o să mă supun.

Sfinții Părinți spun că postul curățește mintea, înmoaie inima și îndreptează logica. Deci, reconstruiește și menține personalitatea umană. Din cauza aceasta, Dumnezeu a pus omul la post chiar și în Rai. Dacă în paradis, când personalitatea/ființa umană nu se dezintegrase/pervertise încă de păcat, postul era necesar, cu atât mai mult acum după cădere el este necesar.

Acestea spun Sfinții Părinți și cred că este destul. Aș putea înceta mesajul aici, însă cred că este nevoie să explicăm anumite lucruri, care să ne ajute puțintel să înțelegem mai bine importanța postului. În discuția noastră, foarte important este faptul că omul este zidit pentru îndumnezeire. Omul este făcut pentru a deveni dumnezeu după har, pentru a dobândi adevărata

Părintele Arhimandrit Neonil Ștefan

Arhim. Neonil Ștefan
(21 octombrie 1922 – 13 martie 2016)

100 de ani de la nașterea Părintelui Arhimandrit Neonil Ștefan, starețul Sfintei Mănăstiri Frăsinei din județul Vâlcea

Selecție text de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

L-am întâlnit de două ori în viață: în 1982 și în 1999. Aveam biserica în lucru. Amploarea și valoarea consolidărilor, finisărilor, picturii, depășeau cu mult posibilitățile economice ale enoriașilor din Malovăț. Am făcut atunci apel la eparhii, mânăstiri, instituții de tot felul, persoane publice, pe unde am știut și pe unde n-am știut, dar am reușit să încropesc sumele necesare și să termin lucrările respective, fără ca enoriașii noștri să simtă povara. M-am adresat și Mânăstirii Frăsinei. De fiecare dată mi s-a returnat cererea, cu mențiunea că trebuie să aibă avizul ierarhului locului și să merg personal la mânăstire, cu chitanțierul. M-am conformat întocmai.

Prima dată am avut emoții serioase. Auzisem multe despre

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 477 (1 – 15 Septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Septembrie. De câte ori vine septembrie auzim mai bine gălăgia de copii, râsul, ţipătul şi paşii lor. De câte ori vine septembrie se varsă o picătură de copilărie şi de nostalgie în sufletul fiecăruia dintre noi. Ne amintim c-am fost şi noi cândva pui de oameni, că am avut aceleaşi gânduri, aceleaşi speranţe, aceleaşi idealuri şi aceleaşi poticniri.

Trec pruncii iar la şcoală şi înfloreşte primăvara în râsul lor. E atât de sincer, atât de spontan, atât de curat. Într-o lume crispată, alergândă, orbită de setea de bani, de putere, de înavuţire, o lume în care rânjetul a luat demult locul zâmbetului de copil, septembrie produce un adevărat impact în mulţi dintre noi. Redescoperim râsul şi bucuria de copii, minunile acelea ale lumii, pe care aproape le uitasem. Pentru o clipă măcar, dacă uităm ura, intrigile, procesele, afacerile, temerile, războaiele, catastrofele şi toate celelalte griji ce ne apasă zi de zi ca o povară şi ca un blestem, e bine, e foarte bine.

O clipă măcar de s-ar simţi iarăşi fiecare dintre noi copil, cu suflet curat şi înfloritor,

Cenzura

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

În fiecare an, când vine 15 Septembrie, gândul mă poartă peste ani, la prima mea zi de școală. Parcă mă văd pe drumul satului, dus de mână de tăticu. Ghiozdanul de carton, nou, maroniu, îmi atârna greu în spinare. Era ticsit cu tot felul de caiete. Se dusese mămica la o librărie și ceruse caiete pentru un copil de clasa întâia. Îi dăduseră din tot ce aveau acolo, ca să-și facă vânzare! Tata era mândru nevoie mare. Eu mergeam spre școală cu bucurie, dar și cu teamă. Vorbeam ba despre una, ba despre alta.

Am ajuns la școală. Curtea era plină de copii. Veniseră și câțiva părinți, mai ales ai celor de clasa întâia. În așteptarea sunetului de clopoțel, Doamna Învățătoare umbla printre noi, schimba câte o vorbă cu elevii mai mari, cu părinții lor. A ajuns și la noi.

„- Ia să văd ce are așa greu în ghiozdan?”

Tăticu mi-a luat ghiozdanul din spate, l-a desfăcut și doamna a început să scoată tot felul de caiete.

„- Acesta nu-i trebuie, acesta nu, acesta nu!”

Din toate câte aveam, au rămas bune doar trei, unul de caligrafie, unul de aritmetică și unul de desen. Pe celelalte i le-a pus

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 476 (16 – 31 August)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Blestemul de a fi cobai.

Cobaiul este o viețuitoare pe care se fac tot felul de experiențe cu scop medical, științific, militar etc. De obicei sunt folosiți șoarecii, când se testează anumite medicamente. Li se provoacă, spre exemplu, o boală, și apoi sunt injectați cu tot felul de substanțe, ca să se vadă ce efect au acelea asupra bolii. Rar supraviețuiesc asemenea viețuitoare experiențelor la care sunt supuse!

Până la 1877, noi, românii, am fost câteva veacuri sub suzeranitate turcească. Le plăteam turcilor un tribut anual în bani, cereale, vite, copii, diverse bunuri. Le mai dădeam câteodată și armată, când aveau vreo campanie. Turcii se obligau să ne asigure protecție, dar nu aveau dreptul să se amestece în treburile noastre interne. Nu aveau voie să construiască moschei pe pământ românesc, nu aveau voie să-și impună limba, religia și obiceiurile în spațiul românesc. Ei ne recunoșteau domnul, iar pentru asta știau să-l jupoaie bine de parale. În Principate însă domnul trebuia să conlucreze cu divanul, care era format din boierii țării. Și aceștia erau grupați în partide cu orientări politice diferite: pro-otomană, pro-austriacă, pro-rusă. Exista un echilibru de forțe politice și așa am reușit să supraviețuim între marile imperii sute de ani.

După 1848, suflul de libertate ce venea dinspre Europa s-a abătut și asupra noastră. Mulți dintre luptătorii pașoptiști și-au găsit sfârșitul în temnițe, dar spiritul, ideile, proiectele lor nu au putut fi sugrumate.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 475 (1 – 15 August)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Puroi social. Navighez zilnic pe internet. Din motive obiective și profesionale străbat diverse platforme de socializare, vizionez diferite posturi de televiziune. Găsesc acolo lucruri pozitive, extraordinare, dar și postări și emisiuni negative, de-a dreptul scârboase. Totul e amestecat, bun și rău, alb și negru, grâu și neghină. Parcă sunt puse cu furca. Fenomenul e întâmplător? Cred că nu! Lucrurile sunt intenționat amestecate, pentru a nu te lăsa ca să scapi fără să vezi ceea ce vor ei să vezi. Cauți una și dai de alta, iar aceea este o imagine pornografică, o vorbire fără control, niște gesturi și activități obscene. Sunt scenete care se vor comice, sunt concursuri de umor în care tema principală este sexul și diferitele lui deviații, până și desene animate în care se promovează schimbarea sexului, homosexualitatea etc. Ai impresia că sexul a devenit un fel de zeitate, un fel de vițel de aur, căruia trebuie, vrând-nevrând, să-i aducem drept ofrandă timpul nostru, puritatea sufletească, bruma de bun-simț și bună-cuviință.

Platformele de socializare și programele de la televizor la care se adaugă multe-multe alte postări pe internet, în afara acestora,

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 474 (16 – 31 Iulie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Felicitări, Domnule Victor Orban!

Zilele trecute am aflat că Uniunea Europeană a dat Ungaria în judecată și i-a tăiat o bună parte din subvenții, fiindcă n-a permis ca-n școlile din Ungaria să fie introdusă educația sexuală. Același lucru a pățit și Polonia.

Două state europene, care au avut tăria să pună mai presus de foloasele materiale educația sănătoasă a copiilor, protejarea unor suflete nevinovate de tot felul de scârnăvii și aberații, respectul față de morala creștină, față de tradițiile milenare ale popoarelor lor. Cinste unor asemenea popoare, cinste conducătorilor lor!

Sunt multe lucruri pe care le-a făcut sau le-a zis Domnul Orban, prim-ministrul ungar, acest „copil teribil” al Europei, cu care nu suntem mulți de acord, dar pentru această poziție fermă merită toată stima și toată lauda.

Am înțeles că și pentru o altă măsură asemănătoare au fost pedepsite cele două state: aceea de a nu permite pe teritoriul lor manifestațiile

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 471 (1 – 15 Iunie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Neam ales. Din istoria omenirii cunoaștem un singur neam ales de Dumnezeu în vederea împlinirii unui plan divin: neamul lui Israel. L-a ales pe bătrânul Avraam să-i fie strămoș, ca om credincios, plin de omenie, îndelung rugător, ospitalier, ascultător de Dumnezeu. Din omul acela, care nu-și dorea altceva decât un copil și pentru asta se ruga stăruitor împreună cu soția, Sara, Dumnezeu a făcut întâiul pământean, care a găzduit și a ospătat persoanele Sfintei Treimi deghizate în călători. I-a împlinit rugăciunea și, când credea că fericirea a poposit în casa lui, iar copilul creștea frumos și înțelept, de ți-era mai mare dragul să te uiți la el, a venit marea încercare a ascultării. Copilul trebuia adus jertfă, adică trebuia ucis și trupul lui ars pe grămada de lemne. Ce-o fi fost în sufletul omului aceluia, când mergea cu copilul spre altarul de jertfă; ce-o fi fost în sufletul lui, când a ridicat cuțitul ca să-l împlânte în trupșorul copilului? Totuși, porunca lui Dumnezeu era poruncă și ea trebuia împlinită cu orice preț! M-am întrebat mereu, de câte ori mi-am amintit de această scenă, câți dintre noi cei de azi am avea puterea să facem același lucru cu propriul nostru copil?!

Dumnezeu nu l-a lăsat pe Avraam să ducă până la capăt

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 467 (1 – 15 Aprilie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu prilejul sărbătorilor pascale, vă adresez Dvs. cele mai sincere felicitări, dorindu-Vă aceeași bucurie pe care au avut-o femeile mironosițe, când L-au văzut pe Domnul Înviat și pacea pe care El a dat-o Sfinților Apostoli, venind în mijlocul lor.

Aflându-ne în aceste momente de sfântă prăznuire a Învierii din morți a Mântuitorului, să alegem viața, ci nu moartea. Să alungăm din noi întunericul păcatelor, înviind la o viață pătrunsă de duhul sfințeniei, bunătății, credincioșiei și al dragostei față de semenii noștri.

Fie ca lumina Învierii Domnului să Vă lumineze sufletele, iar biruința Mântuitorului asupra morții să Vă încurajeze în nevoința duhovnicească și în mărturisirea lui Hristos Cel Înviat.

Fie ca această zi din an să ne aducă fiecăruia dintre noi puterea jertfei în credință, înțelegere și mărturisire, dragoste frățească și mai ales fie ca această zi să ne deschidă fiecăruia dintre noi ușa cea mică a căii spre mântuire. Hristos Cel Înviat să ne aducă pacea între oameni și între popoare! 

Coșulețul cu flori

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

În căsuța aproape dărâmată, pe un pat improvizat, acoperit cu o pătură uzată, maica Lena își trăiește ultimele ceasuri. E un schelet abia acoperit, doar ochii și gura mai dau semne de viață. Cu pauze lungi, în care abia își trage sufletul, îmi spune:

„- Am fost cea mai frumoasă în viața mea, părinte! Am rămas acum, la bătrânețe, singură și săracă. N-am pe nimeni. Am trăit din ce-a dat Dumnezeu! De pe o zi pe alta abia mi-am dus viața. Pensie n-am! De multe ori am cerșit. Dar Dumnezeu nu m-a lăsat să mor de foame. Mă duceam la biserică doar ca să stau la ușă să cerșesc. Nu eram o femeie credincioasă.

Era într-o zi de iarnă anul trecut. Viscolea, era ger. Nămeții erau mari pe stradă. Fiecare alerga care-ncotro. A trebuit să ies și eu în oraș, după mâncare. Mi-era frig, dar mi-era foame. Mergând așa, am ajuns lângă locul unde se face biserica cea nouă. Acolo e o cruce.