Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVII (2017), nr. 362 (15-30 noiembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei!

1 Decembrie – coroana unui ideal.
Ziua de 1 Decembrie 1918 o socotim ziua realizării României Mari, Ziua Națională a României. Este adevărat, dar nu e de ajuns. Ziua aceasta a fost ștampila care s-a pus pe un document scris de-a lungul a două mii de ani de poporul român. Este coroana unui ideal pentru care s-au jertfit mii de strămoși de-a lungul veacurilor. Ea s-a zămislit pe-ncetul din conștiința noastră de neam cu aceleași origini, cu aceeași limbă, cu aceeași religie, cu aceleași doine, cu aceleași veșminte de sărbătoare, cu aceleași hore, cu aceleași aspirații, cu aceleași datini, cu aceleași lacrimi, cu același sânge.
În ciuda faptului că puteri colosale din jurul nostru ne-au împărțit în țări și țărișoare, granițele politice au fost artificiale. Ele nu au putut niciodată să împartă cu adevărat poporul român.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVI (2017), nr. 359 (1-15 octombrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Popor bogat, popor sărac.
Auzim adesea confrați de-ai noștri spunând despre occidentali, că sunt „cu cel puțin o sută de ani înaintea noastră” în ceea ce privește gradul de civilizație. Îi auzim, de asemenea, criticându-și țara că e săracă, sau că salariile de aici nu se pot compara cu cele din Vest. Nu-i contrazic. Sunt sigur că oamenii știu ce spun, mai ales că sunt oameni în vârstă, oameni serioși, oameni care au circulat mult și-au văzut multe. Personal, nu am fost în țările vestice, așa că nu am avut prilejul să cunosc lucrurile „la fața locului”.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVI (2017), nr. 358 (16-30 septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Povara identității românești.
Scriu aceste rânduri cu durere în suflet, în urma unei călătorii în Serbia și Bulgaria.
Acolo sunt mii de români care-și pierd identitatea cu fiecare zi ce trece. Poartă în suflet povara unei cruci lăsate din moși-strămoși, aceea de a se numi vlahi. O poartă cu mândrie, o afirmă ori de câte ori este nevoie, iar autoritățile de acolo chiar se bucură de aceasta. Limba curată românească pe care o vorbesc și portul popular sunt cartea lor de identitate, care spune lumii întregi că fac parte dintr-un popor mare, poporul românesc, trăitor în spațiul carpato-dunărean de mii de ani. În toată Europa de Sud-Est, dar mai ales în Peninsula Balcanică, sunt risipiți românii, dar, din păcate se definesc sub alte denumiri: vlahi, vlași, aromâni etc.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVI (2017), nr. 357 (1-15 septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Timpul lui Dumnezeu.
Cei care au citit Biblia și au frecventat biserica își amintesc, fără îndoială, de noaptea în care Mântuitorul îl primește pe Nicodim și au o lungă discuție pe teme spirituale, până după miezul nopții (Ioan, III, 13-17). Pentru unii, fragmentul acesta poate a trecut neobservat, dar el ar trebui să constituie pentru mulți dintre noi un prilej de meditație.
Nicodim era un arhiereu, membru al sinedriului evreiesc, om cu funcție înaltă, cu mare responsabilitate, cu poziție socială de vârf. Era ocupat, fără îndoială, toată ziua cu treburile ce-i reveneau. Trebuia să împărtășească poziția și opiniile majorității membrilor sinedriului. Iar sinedriul, în majoritatea lui, nu-l vedea cu ochi buni pe Iisus. Era de-al lor, și nu era. Crescuse în umbra templului, dar învățătura Lui cuprindea și altceva decât era în cărțile Vechiului Testament. Majoritatea membrilor sinedriului erau de părere că Iisus trebuie dat pierzării cu orice chip. Iată că, printre acei arhierei ostili Fiului lui Dumnezeu, se găsește și unul care gândește altfel, care, nu numai că nu-L urăște pe Hristos, dar Îl caută, Îi cere sfatul, părerea, Îl roagă să-i lămurească neînțelegerile, îndoielile, să-i lumineze umbrele și întunericul.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVI (2017), nr. 356 (16-31 august)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Secetă și pârjol. De la jumătatea lunii mai, în zona noastră nu a plouat. Porumbii s-au uscat când aveau 10-15 centimetri. La fel iarba, urmată de vii, de mulți-mulți pomi, de copaci în pădure. Pe câmp s-au deschis crăpături uriașe, în care poate intra tot piciorul vacii și mai rămâne loc. O arșiță toridă s-a abătut asupra noastră. Temperaturile au trecut în unele zile de 40 de grade. Pâraiele au secat, la fel și multe fântâni. Apa la robinet a fost dată cu porția, câteva ore la două zile.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVI (2017), nr. 355 (1-15 august)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Fântâna înfundată.
Până nu demult, aveam în satele noastre fântâni și bunare de unde luam apă pentru oameni, pentru vite. Ce-i drept, unii mergeau mai mult, alții mai puțin până la sursa de apă, în funcție de locul unde își aveau casa. S-a întâmplat minunea și în aproape toate satele comunei noastre s-a introdus rețea de apă. Fiecare familie s-a trezit că are robinet în curte, în casă, unde a fost nevoie și că apa abia așteaptă să curgă. Apă la șurub, ce-i drept, dar apă potabilă, adusă cu greu și cu multă cheltuială tocmai de la Valea Morilor, de la izvoarele Pleșuvei din Colibași. Eram mândri că beneficiem și noi de avantajele civilizației. De ce ne mai trebuiau nouă – tocmai nouă! – fântâni și bunare? Pe unele le-am înfundat. Azi, spre exemplu, doar cei mai vârstnici mai știu unde au fost vechile bunare din care s-au alimentat cu apă bătrânii noștri sute de ani. Mai sunt doar vreo cinci bunare în sat, dacă socotesc eu bine, și acelea mai mult de decor.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVI (2017), nr. 354 (16-31 iulie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Adevăr și minciună. Pentru creștini, adevărul nu este o idee, ci el este Însuși Dumnezeu, conform cuvântului Mântuitorului: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Filosofii slujesc ideea de adevăr, juriștii (judecători, procurori, avocați etc.) slujesc ideea de dreptate, dar aceasta nu este întrupată într-o persoană anume. Din punct de vedere creștin, cel care spune adevărul Îl slujește pe Dumnezeu, Îl mărturisește pe Dumnezeu. Cel care minte slujește diavolului, care-i domnul minciunii. Avem și una din poruncile dumnezeiești, a noua, privitoare la acest aspect: „Să nu fii martor mincinos!” Desigur, să nu fii martor mincinos nu numai la tribunal, la judecată, ci și în relațiile cu oamenii, cu Dumnezeu, cu tine însuți. Nu este ușor să fii partizanul adevărului.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVI (2017), nr. 353 (1-15 iulie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Paraliticul vremii noastre.
Multe minuni a săvârșit Mântuitorul în timpul activității Sale pe pământ: unele asupra oamenilor, altele asupra naturii, altele asupra Lui Însuși. Printre minunile săvârșite asupra oamenilor întâlnim mai multe vindecări de paralizați sau slăbănogi. Le-am auzit în duminicile din timpul anului. Și, totuși, oprindu-ne puțin asupra vindecării paraliticului din Capernaum (Ioan, XVII, 1-13), care tocmai a fost rânduită să fie citită în această perioadă, putem trage câteva concluzii, care să ne fie de folos. Paraliticul acesta, asemenea aceluia adus de patru oameni și introdus prin acoperișul casei în fața lui Iisus (Ioan, X, 9-16), asemenea fiicei cananeencii, asemenea slugii sutașului, asemenea fiicei lui Iair, asemenea atâtor copii demonizați și a multora sunt oameni vindecați sau înviați în urma rugăciunilor săvârșite de alții pentru ei, fie că aceia erau în relație de rudenie, fie în relație de prietenie.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVI (2017), nr. 352 (16-30 iunie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Scrisoare lui Alexei Mateevici.

pr. Petru Buburuz

Părintele protopop Petru Buburuz de la Chișinău ne-a trimis o emoționantă „scrisoare” dedicată unui mare poet din Basarabia, preotul Alexei Mateevici (1888-1917). Poetul vă este cunoscut multora dintre Dvs., mai ales că ați învățat poezia lui Limba noastră, în școală, ori ați citit-o în diferite publicații. Această poezie este, din 1994, imnul de stat al Republicii Moldova. Mateevici se înscrie în rândul intelectualilor progresiști ai Moldovei, care au militat pentru realizarea României Mari, deși moartea l-a răpit prea de timpuriu. Părintele Petru Buburuz este el însuși o conștiință a intelectualității de dincolo de Prut, un simbol al românismului.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVI (2017), nr. 351 (1-15 iunie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Scrisoare către Eminescu (XI).
Bădie Mihai! De ziua ta îți scriu, căci sunt trist și gânduri grele mă apasă. Erai trist și tu când scriai Scrisoarea III și aveai de ce! Priveai în jurul tău și îți plângea inima văzând decăderea morală a mai-marilor zilei, corupția, banditismul de stat, nepotismul, jefuirea bunurilor țării, lipsa de perspectivă pentru individ și pentru nație. Aveai curaj, Bădie, și le ziceai de la obraz, că-ți ardea sufletul de obidă: „Când vedem că toţi aceia, care vorbe mari aruncă / Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă, / Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela, / Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa? / Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară, / Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară, / Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei, / Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei! / Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire; / Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.”