Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 441 (1 – 15 Martie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Judecata lui Dumnezeu. În Sf. Evanghelie după Matei (cap. XXV, vers. 31 – 46), care se citește într-una din duminicile premergătoare Postului Sf. Paști, numită Duminica Înfricoșatei Judecăți, Mântuitorul vorbește de judecata universală, care va avea loc la sfârșitul lumii. Atunci, spune Mântuitorul, va reveni El în lume „pe norii cerului, înconjurat de sfinții îngeri”, se va așeza pe scaunul de judecată și va judeca lumea Pentru aceasta va împărți oamenii din toate timpurile și toate locurile „cum împarte păstorul oile de capre”. Oile vor fi de-a dreapta, iar caprele de-a stânga Judecătorului. Va zice atunci celor de-a dreapta: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu în împărăția ce v-a pregătit-o Tatăl Meu de la întemeierea lumii, căci flămând am fost și  Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau, gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine!”. Cei din dreapta vor fi nedumeriți, fiindcă nu-și vor aminti când L-au hrănit, adăpat, îmbrăcat, când l-au vizitat, bolnav sau în temniță fiind. Mântuitorul le răspunde: „Întrucât ați făcut unora dintre aceștia mai mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut!”. Va zice apoi celor de-a stânga Sa: „Duceți-vă, blestemaților, în focul cel veșnic pregătit vouă, căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost …..!”. Apoi vine precizarea: „Întrucât nu ați făcut unora dintre aceștia mai mici ai Mei, Mie nu Mi-ați făcut!”.

De-a lungul timpului am citit multe predici, exegeze și comentarii la acest text. În toate se pune accent pe identificarea Mântuitorului cu oricare dintre semenii noștri, pe milostenia trupească (hrănirea, adăparea….) și sufletească (mângâierea, încurajarea… etc.) celui aflat în nevoie și în suferință.

În rândurile de mai jos

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVI (2017), nr. 349 (1-15 mai)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași! Hristos a înviat!

„Nu am om!”
Bolnavul de la scăldătoarea Siloamului aștepta de 38 de ani pe cineva să-l ajute să intre cel dintâi în apă. Nu mai avea părinți, frații – dacă-i avusese, erau căsătoriți, la casele lor, cu grijile și cu problemele lor, prietenii dispăruseră. Cu mai multe duminici în urmă întâlnisem un alt om paralizat, care a fost adus pe targă de patru oameni, fie că erau rude, fie că prieteni. Aceia se zbat pentru cel bolnav, trec peste toate considerentele, urcă pe acoperișul casei cu bolnavul pe targă, desfac acoperișul și coboară targa în fața Mântuitorului, care se afla la masă. Osteneala și curajul lor au fost răsplătite prin împlinirea cererii, respectiv vindecarea slăbănogului. În cazul de față, avem o altă situație. Bolnavul e singur, nu are pe nimeni apropiat. Zăcea culcat pe păturica lui, era călcat de picioarele celor ce se înghesuiau în jurul scăldătorii.

Scrisoare pastorală, foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 285 (1-15 septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Idolii vremii noastre. Sentimentul religios a fost înnăscut în om. A venit cu el pe lume. Oriunde a existat o comunitate omenească, a existat şi o manifestare religioasă, indiferent ce forme a îmbrăcat ea. Descoperirile arheologice dovedesc cu prisosinţă acest lucru. Sunt scoase la lumină obiecte de cult, sunt identificate tot felul de practici rituale de înmormântare care spun că acea populaţie a avut o credinţă religioasă. Omul dintotdeauna a fost conştient că trebuie să existe o forţă supranaturală creatoare şi conducătoare a universului şi a încercat să cunoască această forţă. A socotit că este un element al naturii: soarele, luna, stelele, munţii, apele, copacii, pietrele; a socotit că este sub forma unei fiinţe omeneşti nevăzute, extraordinar de puternice; a crezut că este o idee mai presus de lume. A socotit că fiecare element al naturii are deasupra o asemenea forţă protectoare: marea îl avea pe Poseidon, focul pe Hefaistos; timpul pe Cronos; fiecare activitate umană, bună sau rea, avea un zeu, un idol: comerţul pe Mercur, războiul pe Jupiter, vânătoarea pe Diana; fiecare însuşire sau trăsătură spirituală umană deosebită îşi avea zeul ei: frumuseţea pe Afrodita, înţelepciunea pe Sofia, beţia pe Bachus. Asta, ca să vorbim doar de religiile greco-romane. Şi la alte popoare era la fel: spre exemplu, la asirieni zeul binelui era Ormuz, al răului Ahriman. Exemplele pot continua. Erau popoare care aveau zeci de astfel de zei. Ele se numeau popoare politeiste. Puţine au fost popoarele monoteiste, adică cele care s-au închinat unei singure forţe supranaturale, care concentra în sine toate energiile. Am putea menţiona în acest sens pe evrei cu Iahve, pe daci cu Zamolxe, iar mai târziu creştinii, care-L cinstesc pe Dumnezeu.