Ne părăsesc Sfinții! Și noi cui rămânem?

31/12/2020

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

„Dacă într-o zi ne vor părăsi Sfinții? Și dacă din icoane va fugi Lumina Învierii…”- spunea părintele Constantin Necula într-un editorial recent.

Și dacă e adevărat? Dacă sătui de batjocura, necredința, ura și păcatul lumii, aceste vase alese aleg să pășească spre infinita Iubire, lăsându-ne goi?! Dacă obosiți de prigoana antropocentrismului modern, acești războinici ai luminii aleg să se odihnească în brațele Tatălui Ceresc, lăsându-ne fără binecuvântarea lor?!

Ne părăsesc Sfinții! Pleacă unul câte unul, și nu-i putem opri! Au luat pe acest pământ chipul blând al duhovnicilor, al stareților, al monahilor și al preoților ca să fie pentru noi exemplu. Și-au asumat greaua cruce a suferinței, a luptei directe cu vrăjmașul, a temniței comuniste, a spiritismului modern pentru a ne învăța care este scopul vieții, pentru a-L prezenta pe Hristos, așa cum este El, Viu. Ne-au botezat, cununat, înmormântat semințiile, luând asupra lor, de fiecare dată, păcatele noastre cu care i-am împovărat, îngenunchiat, extenuat. Ei trebuiau doar să lumineze, Citește restul acestei intrări »


Iubite binefăcător!*

08/12/2020

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Din pământul Sibiului, mereu bogat în rodiri spirituale, ni s-a trimis, prin bunăvoința vrednicului de prietenie Ion Onuc Nemeș, cartea „Asociațiunea, ASTRA recuperarea unei Memorii culturale. I. Întemeietorii”, semnată de Sorana Maier și Pr. Constantin Necula și apărută cu sprijinul Primăriei Sibiu (primar Astrid Cora Fodor) la Editura Eikon din București.

Pentru mine, care m-am îmbogățit din pruncie cu universuri de trăire cibiniene, (părinții locuind în refugiu timp de cinci ani la Cisnădie), descoperirea (după 1990!) Fenomenului Cultural ASTRA a constituit semn de marcă înregistrată.

Mi-am schimbat și domeniul de cercetare doctorală, am renunțat și la multe privilegii politice și am buchisit tot ce am găsit – istorie, contexte, conexiuni, performanțe, continuități contemporane etc.

În 2008 mi-am susținut teza de doctorat cu tema „Limba română și cultivarea ei în preocupările ASTREI”. În anul următor a văzut lumina tiparului, iar în 2011 a fost gratulată de Academia Română cu Premiul „Ion Petrovici”. Citește restul acestei intrări »


Omul milostiv, mâna lui Dumnezeu întinsă spre cel suferind. Interviu inedit despre umanitate şi ONG-uri cu preotul CONSTANTIN NECULA

11/05/2015

realizat de Gabriel TUDOR

pr. Constantin Necula

pr. conf dr. Constantin Necula

Aşa cum nu există vară fără furtuni, nici viaţa nu e lipsită de necazuri. Deseori imprevizibile, încercările vieţii ne pot copleşi într-atât cât să ne pierdem şi speranţa că o mai putem lua vreodată de la capăt. Şi totuşi, în astfel de momente Dumnezeu ne întinde o mână de ajutor prin oamenii care nu pot trece indiferenţi pe lângă noi, acei buni samarineni pentru care milostenia nu e un cuvânt arhaic, ci o realitate mereu actuală. Dacă o fac personal sau dacă îşi oferă timpul sau banii prin intermediul unei organizaţii nonprofit, contează mai puţin. Important este că sunt alături de cei aflaţi în mare nevoie! Unul dintre ei este preotul Constantin Necula, conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu.

Invitat la Simpozionul Naţional de Pedagogie Creştină, desfăşurat la Bucureşti în perioada 27-29 aprilie 2015, părintele i-a dedicat lui Gabriel Tudor cele 10 minute de pauză pentru a ne explica de ce este importantă milostenia în viaţa noastră.

Gabriel Tudor (Asociaţia „Salvează o inimă”): Vorbim astăzi despre milostenie şi iubirea aproapelui, în special din perspectiva actelor caritabile. Care este rolul milosteniei în viaţa fiecăruia dintre noi?

Preotul Constantin Necula: Să ne apropie de Dumnezeu. Dumnezeu e milostiv în primul rând. Cine nu milostiveşte în numele lui Dumnezeu nu se milostiveşte nici de sine! E un fel de canal de legătură fundamentală între mila lui Dumnezeu şi exerciţiul tău de a fi ca Dumnezeu. Citește restul acestei intrări »