Motto: „Gura bate c[…]” (din proverbele românilor)
de PAUL Antoniu
Zece ani au trecut de – atunci… Motiv pentru care o marcare a evenimentului (să-i zicem…) se impune. Mai exact, zece ani s-au împlinit în data de 9 iunie 2014, când am primit o hârtie oficială prin care mi s-a adus la cunoştinţă: „Prin prezenta vă facem cunoscut că în data de 30.06.2004 contractul dumneavoastră de muncă expiră şi nu va mai fi prelungit”. Director general… nea cutare.
Totul a pornit de la nemarcarea (în acel an), în nici un fel, a Zilei Internaţionale a Teatrului din data de 27 martie (2004). Ca de fiecare dată până atunci, trebuia ca şi în seara acelei zile de sărbătoare să jucăm un spectacol gratuit pentru spectatorii noştri fideli, directorul instituţiei – generalul! – având onoarea ca, înainte de ridicarea cortinei, să dea citire mesajului primit (cu o săptămână înainte) de la Preşedintele Institutului Internaţional al Teatrului. Poetul – gazetar şi om de teatru, de pioasă amintire – V. R. Ghenceanu scria, cu amară ironie, în „Graiul Maramureşului” din 31 martie 2004: „La Teatrul Municipal din Baia Mare, de Ziua Internaţională a Teatrului (27 martie a.c.) conducerea a dat… relache.” Domnia Sa avea perfectă dreptate! Citește restul acestei intrări »