COLECŢIONARII DE ARTEFACTE ETNOISTORICE, DE LA CAVALERI AI MEMORIEI, LA PRĂDĂTORI ŞI IMPOSTORI AI ACESTEIA

22/07/2014

de lector univ. dr. Ilie GHERHEŞ
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Filiala Baia Mare

Savantul Nicolae Iorga îi numea pe istorici „cavaleri ai memoriei”. Rămâi uluit şi într-o profundă admiraţie istorică atunci când ai privilegiul să cunoşti unele colecţii etnoistorice, de o diversitate mai mult sau mai puţin fascinantă, dar răspunzând unei motivaţii uşor decelabile, de cele mai multe ori etnice. Cu totul aparte, aşadar, te simţi în faţa unor izbânzi ale genului, similare în modul ca intenţionalitate şi totuşi semnificativ diferite: le-am numit aici pe cea a d-lui Ion Botoş din Apşa de Jos (Ucraina) şi pe cea a preotului Ilie Chaşcec, din Poienile de Sub Munte, o localitate din Maramureş cu peste 10.000 de locuitori, în majoritate etnici ucraineni.

În peregrinările mele prin Maramureşul, mai nou aşa-zis istoric, periegheze etnoistorice mai mult sau mai puţin reuşite profesional, întotdeauna însă, condescendente şi prietenoase, mi-a fost dat să admir realizări de excepţie ale unor colecţionari de/cu vocaţie: familia învăţătorilor Pipaş din satul Tisa, casa Pleş Pâţu din Ieud, „muzeul ţărăncii maramureşene” din Dragomireşti, colecţia Grad Ştefan din Moisei, colecţia profesor (de istorie) Augustin Coroianu şi colonel (de grăniceri) Dorel Răţanu, amândoi din Poienile de Sub Munte, colecţia naturistului Ion Ardelean din Petrova ş.a. Citește restul acestei intrări »