Dragă amică, Am casa cu curte în minte şi mulţumesc Domnului că a existat

04/07/2016

de Gabriela Genţiana GROZA

Gabriela Gentiana GrozaEu am avut bunicii la Constanţa, aşa că în fiecare vară eram pe malul mării, obligatoriu. Bunicul înota în larg şi la 80 de ani. Intra în mintea noastră, şi am numai amintiri drăguţe cu el. Bunica rămânea de obicei acasă şi ne făcea mâncare. Noi, cei cinci fraţi – patru fete şi un băiat –, ne aflam tot câte doi sau trei în casa lor din centrul oraşului. Între timp, au demolat-o şi s-au construit blocuri pe strada bunicilor mei. Am însă casa cu curte în minte şi mulţumesc Domnului că a existat. Pe bunicii din partea mamei nu i-am cunoscut, au decedat înainte ca eu să mă fi născut. Bunicul de la Vadu Săpat (lângă Mizil), care a venit din Grecia, s-a căsătorit cu bunica şi au avut împreună 11 copii. Mama a fost ultimul lor copil, singura dintre ei care a trăit peste 100 de ani.

Pe bunicul din partea mamei îl chema Spiridon. I se spunea Spirea Smedoiou în satul prahovean, unde venise singur, cu un câine, probabil migrant ca şi azi, din Elada… Eu am scris în Genţigrame la pachet un catren, la început, din care rezultă originea mea. Am fost în Grecia după revoluţie şi la câte un muzeu spuneam cu însufleţire că şi eu am origine greacă. Se înţelege că asta nu i-a mişcat pe greci… Persida Rugu îmi trimite mereu, draga de ea, filmuleţe despre Grecia… Mama, al unsprezecelea copil, cum ţi-am scris, era deosebită de cei din familia noastră, avea un nas uşor acvilin, ochi căprui speciali şi, în general, era parcă altfel. Citește restul acestei intrări »


Pe aripa clipei la senectute

03/02/2016

Gabriela Gentiana Grozade Gabriela Gențiana GROZA

Fiecare dintre noi primim în dar viața. Străbatem pas cu pas etapele ei, cuprinși în evenimentele firești ale copilăriei, tinereții și senectuții. În tinerețe ni se pare că mai e încă multă vreme până să intrăm în lumea bunicilor. Și totuși… timpul are ritmul său și se scurge fără să ne întrebe dacă ne place sau nu.

Gabriela Gentiana Groza_ pr. Gavril Varva_Biserica Inaltarea sf. Cruci_Cluj-Napoca

Gabriela Gențiana Groza, pr. Gavril Vârva

Am cunoscut într-o zi de marți, la biserica clujeană „Înălțarea Sfintei Cruci” semeni de-ai noștri pentru care zilele petrecute la senectute au un miez de înțelepciune care poate folosi celor care vin după dânșii. Cei doi preoți, părintele Gavril Vârva și părintele Cristian Timar, aflați în plină putere de păstorire a sufletelor enoriașilor, se implică în organizarea unor întâlniri ale copiilor și ale agapa_varstnici_Biserica Inaltarea sf. Cruci_Cluj-Napoca_foto Gabriela Gentiana Grozatinerilor, dar îi au în vedere și pe mai vârstnicii din comunitate. Am petrecut un moment de înălțare spirituală fiind și eu o bunică a doi nepoți,

agapa crestineasca_Biserica Inaltarea sf. Cruci_Cluj-Napoca_foto Gabriela Gentiana Groza

pr. Cristian Timar (stânga), pr. Gavril Vârva (dreapta)

strecurându-mă cu câteva stihuri în adunarea din binecuvântata sală de la subsolul bisericii destinată activităților culturale. E mare nevoie de cei care au reușit, din mila lui Dumnezeu, să atingă vârste înaintate. Experiența de viață poate fi fructificată în măsura în care ei pot dărui din corola sufletului lor nestemate de iubire, așa cum numai bătrânii noștri o pot face. Tatăl meu, preotul poet Nicolae Martinescu, în ultimele clipe ale vieții, îmi recita versuri compuse de el pentru enoriașii ploieșteni, ca în poemul: Citește restul acestei intrări »


DILEME

18/02/2014

DILEME DOI

de Gabriela Genţiana GROZA

Miezul lui Făurar mi-a adus, mai curând ca altădată, dorul de cutreierat locurile pe unde mi-am adunat anii în săculeţul pe care, în pofida plinătăţii lui, nu simt nevoia să îl lepăd nicidecum. Şi, cum trenurile circulă mai cu frână ca altădată, iar pe şosele te avânţi şi nu ştii dacă mai revii întreg în patul tău, meleagurile dorite în adâncul fiinţei mele se teleportează pe strada mea, a Plopilor cu soţ pe care locuiesc, mai ceva ca în filmele cu extratereştri. Mă pot bucura de apropierea pământenilor mei prahoveni prin bunăvoinţa lor nepreţuită. Vin mesaje din Ploieştiul meu în care DILEMEvieţuiesc surorile mele, Florica şi Ecaterina, copiii şi nepoţii lor, foştii mei elevi, foştii mei colegi de catedră, dar şi persoane deosebite despre care TV-ul nu suflă un cuvinţel, fiindcă aşa e viaţa!… Zilele trecute am primit încă o scrisoare de la Cucernicul Părinte Ştefan Săvulescu, destoinic Preot, fără odihnă în păstorirea sufletelor omeneşti agitate într-un veac al neliniştilor de tot felul. Părintele Protopop, fost paroh la Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, unul dintre cele mai importante monumente religioase, istorice şi de artă din judeţul Prahova, l-a cunoscut pe bunul meu părinte, preotul poet Nicolae Martinescu, slujitor la bisericile Sfânta Filofteia şi Sfântul Dumitru din Ploieşti, trecut la cele veşnice în 1982. Citește restul acestei intrări »