Sărbătorile și titlurile date Maicii Domnului, cea mai cinstită între femei

08/03/2019

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Maica Domnului_foto icoana_Delia FloreaPotrivit scrierilor Noului Testament, Fecioara Maria este mama lui Iisus Hristos. Prototevanghelia lui Iacov face precizarea că ea s-a născut în chip minunat din părinții Ioachim și Ana care erau înaintați în vârstă. Viața aleasă pe care Fecioara Maria avea să o trăiască a coincis planului pe care Dumnezeu îl avea din veșnicie, ca ea să fie Născătoarea Fiului Său, mamă după trup. Această denumire s-a păstrat până în zilele noastre, cu atât mai mult cu cât Sinodul Ecumenic de la Efes din anul 431 a întărit învățătura Bisericii de până atunci prin care Fecioarei Maria i se atribuia titlul de Născătoare de Dumnezeu sau Theotokos. Conform tradiției patristice, mulți credincioși au început să afirme că la fel cum păcatul a venit în lume printr-o femeie (Eva), tot printr-o femeie (Maria) va veni în lume și mântuirea. Din acest motiv, Maica Domnului a fost numită „noua Evă”.

Încercarea Sfinților Părinți de a-i lămuri pe necredincioși de darul pe care Fecioara Maria l-a purtat, Citește restul acestei intrări »


Naşterea Preasfintei Fecioare Maria – 8 septembrie –

07/09/2016

de Maica Preoteasă
(Florica BAŢU-ICHIM)

florica-batu-ichim_coperta-gradina-cu-ingeri-si-sfinti1După ce Dumnezeu i-a făcut pe oameni după Chipul şi Asemănarea Sa, i-a pus să locuiască în rai, un loc minunat, unde nu era nici durere, nici boală, nici moarte. Totul era perfect, nici chiar animalele nu se mâncau între ele. Dar Adam şi Eva nu au ascultat de Dumnezeu, mâncând fructe din pomul oprit. Aşa a intrat păcatul în lume. Pentru acest păcat (numit păcatul neascultării sau păcatul originar), Adam şi Eva au fost goniţi din rai. Fiinţa umană a căzut, şi odată cu ea a căzut întreaga fire. Dumnezeu le-a promis oamenilor un Mântuitor. Acest Mântuitor este Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om”. Acum putem înţelege de ce e atât de importantă pentru noi această sărbătoare, Naşterea Preasfintei Fecioare Maria (8 septembrie). Citește restul acestei intrări »