Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos – o teologie a bucuriei

24/12/2020

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Odată cu căderea protopărinților, universul interior al omenirii a abolit făcându-se pricină ispitei. În baza acestui context și în măsura iubirii lui Dumnezeu, Mesia – Izbăvitorul lumii a venit pe pământ pentru a aduce pacea, bunaînvoire între oameni, restabilind legătura pierdută dintre om și divin. Iisus Hristos, cea mai marcantă personalitate a întregii lumi, Și-a asumat deșertificarea pentru a înnoi întru bucurie creația care aștepta cu nerăbdare un răscumpărător. Dar această bucurie a chipului pierdut nu s-a realizat imediat, ci în momentul în care omul a ajuns să conștientizeze starea de păcătoșenie în care se afla. Acest fapt a determinat maturizarea lui spirituală, căci în dorul stării paradisiace, omul și-a adus aminte de piedestalul pe care a fost așezat – cel dintâi între făpturile lumii. Venirea Mântuitorului Iisus Hristos la „plinirea vremii” sau cu alte cuvinte, la punctul în care omenirea nu se putea salva de una singură, conferă o imagine clară asupra decadenței ființiale și spirituale în care se afla omul. Starea lumii la venirea Mântuitorului a fost dezorganizată, influențată de marile curente filosofice și de doctrinele unor partide sociale, fapt ce a determinat o reticență Citește restul acestei intrări »


Exodul familiei tradiționale. Perspective misionare

30/01/2020

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Deși percepută ca un ideal al vieții, un loc al dezvoltării duhovnicești sau al cunoașterii de sine prin celălalt, imaginea familiei în postmodernism s-a alterat în măsura incapacității membrilor societății de a-i acorda atenția cuvenită. Sporirea independenței personale a soților, educația eronată asupra elementelor ce alcătuiesc unitatea celor doi parteneri, dar și lașitatea de a întemeia o structură indestructibilă a iubirii unuia față de altul, reprezintă factorii cheie care au destabilizat înțelesul real al așezământului bunei înțelegeri – familia.

Potrivit învățăturii de credință a Bisericii Ortodoxe, familia se bazează pe trei elemente esențiale: întrajutorarea soților – „Nu este bine ca omul să fie singur, să-i facem ajutor după măsură” (Facere 2, 18); ferirea de desfrânare – „Cinstită să fie nunta întru toate și patul neîntinat” (Evrei 13, 4); nașterea de copii – „Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți” (Facere 1, 28). Toate aceste elemente trebuiau să exprime pentru societatea postmodernă o constantă, un fond nealterat al esenței spirituale, o realitate a fidelității față de eul personal. Citește restul acestei intrări »


An Nou binecuvântat! 

31/12/2019

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Se mai adaugă vieţii noastre un an în rotunjirea destinului pământesc. Anticii latini au circumscris simţirea perisabilităţii temporale în adagii ca: „Tempus edax omnium rerum est” (Horatius) sau „Dum interea fugit; fugit irreparabile tempus, dum singuli capti circumvectamur amore” (cf. Vergilius).

În asentimentul acestor expresii, retrăim an de an ciclicitatea duratei mundane în conştiinţa omenirii. Şi totuşi, ceva mai adânc în noi înşine ne conferă certitudinea nemuririi unei părţi a noastre, care scapă ineluctabilei morţi: „Non omnis moriar; multaque pars mei vitabit Libitinam, usque ego crescam laude recens postremo”.

La acest moment retrospectiv, introspectiv şi prospectiv să cugetăm și mai mult întru cele ale veșniciei.

An Nou binecuvântat!

prof. dr. Vlad I. Bondre

Citește restul acestei intrări »


Adversitatea vocației de bibliotecar. Taine, fundamente și realități

07/11/2019

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Societatea contemporană trece prin perioada marilor transformări, a schimbului energetic ce guvernează lumea omului creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Timpul și-a impus un joc dur, fapt ce determină ca sufletul să se afle mereu în căutarea celui mai viabil și ferm răspuns pe care poate să-l ofere prefigurărilor sociale. Acesta este cel mai real context al vieții omului, a celui care trebuie să-și guverneze pașii cu înțelepciunea regelui Solomon, dar cu dârzenia lui Aaron – cel ce a întrecut prin credința sa temerile firești ale propovăduirii în mulțime. Atitudinea profetului Aaron a fost chip al Evangheliei, căci prin năzuința sufletului său de a trăi în veșnicie cu Dumnezeu, a pregătit poporul pentru cunoașterea Adevărului Suprem. Citește restul acestei intrări »


Hermeneutica icoanei Sfintei Treimi a Sfântului Andrei Rubliov – o mărturie a misiunii Bisericii în contextul societății secularizate

17/06/2019

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Într-o confuzie a sentimentelor religioase, omul contemporan caută mijloacele necesare identificării naturii sale primordiale, a chipului și asemănării cu Dumnezeu. Sub acest aspect subiectiv, apare termenul persoană ca raportare la întregul creat, ceea ce conturează imaginea unei icoane în care omul este chemat la un dinamism spiritual desăvârșit, prin comuniunea directă cu Sfânta Treime. „Aspectul hristologic al relației Dumnezeu-Om nu reduce dimensiunea absolută a relației în Dumnezeu, deoarece omul îmbrăcat în Hristos se află în dinamismul de sfințenie al Duhului Sfânt, care îl introduce pe om în comuniunea cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt[1].

Nota realității este discordantă, deoarece există un exces al individualismului, o cultură diversă, ce marginalizează trăirea credinței în cadrul unei comuniuni perfecte, așa cum este ea reprezentată în icoana Sfintei Treimi a lui Andrei Rubliov. Declinul coeziunii societății secularizate este o simptomă a unei ideologii mai largi în sfera înțelegerii sistemului supranaturalist definit de iubire. Declinul este, de fapt, o cerere, o lipsă a interesului comun, Citește restul acestei intrări »


Răbdarea absolută și răspunsul ei. Perspective catehetice

24/05/2019

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

În conștiința omului contemporan, virtutea răbdării stă mereu sub egida timpului pe care acesta îl petrece așteptând ca dorința lui să fie împlinită. Deși Universul i-a demonstrat omului că timpul este măsura tuturor lucrurilor ce urmează să fie împlinite, societatea postmodernă l-a aruncat pe om în malaxorul faptelor ce se desfășoară într-o sinergie perfectă cu orele și minutele care trec. În acest context, omul și-a pierdut simțul succesiunii ireversibile a lumii, fapt ce îl transpune într-un soi de mașinărie menită să prelucreze informații, concepte, materiale, obținând produse în cel mai scurt timp. Ceea ce nu realizează omul este faptul că, prin disimularea de la realitatea transcendentă, el se face un slujitor al cronosului – al timpului menit să îi ofere satisfacțiile materiale, și nu al kairosului – al timpului de calitate prin care el se desăvârșește spiritual și cultural. Lipsa prezenței sale spirituale – suflet și sentiment, reprezintă o disfuncție reală a ceea ce este el de fapt. Înlăturându-și sinele prin absența răbdării și a cercetării interioare, omul va deveni un element artificial al acestei lumi.

Pericopa Evanghelică a Duminicii a patra, după Paști, Citește restul acestei intrări »


Mântuirea lumii prin Învierea Fiului lui Dumnezeu. Perspective misionare

24/04/2019

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Vlad Ioan Bondre

Iisus Hristos reprezintă o personalitate marcantă, nu atât a creștinismului, cît a întregii omeniri. El îl reprezintă pe Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Cuvântul sau Logosul care a fost și este în lume încă de la începuturile acesteia, luând parte la fiecare proces ce a dus la nașterea și continuitatea ei[1].

Apariția Fiului lui Dumnezeu în lume a fost cu totul necesară. Acest fapt s-a datorat păcatului originar din grădina Edenului, acela al neascultării, păcat ce a îndepărtat pe om de Dumnezeu. Omul a decăzut din starea harică în care a fost așezat prin creație, ajungând sub stăpânirea păcatului, nefiind capabil prin propriile forțe să-și atingă scopul suprem, anume mântuirea. Întruparea Fiului a făcut parte din planul veșnic al lui Dumnezeu cu lumea, și astfel, noi am redobândit calea spre viața veșnică[2].

Omenirea, decăzută după căderea protopărinților, a ajuns să-și dorească enorm un răscumpărător, un Mesia. Dar, venirea Mântuitorului pe pământ nu s-a făcut imediat, ci a durat multe secole, până când poporul a ajuns să conștientizeze starea de păcătoșenie în care se afla, realizând, practic, maturizarea lui din punct de vedere religios.

Venirea lui Mesia s-a produs la „plinirea vremii[3], venire ce a fost îndelung profețită de întreg Vechiul Testament. Întruparea Mântuitorului este un fapt extraordinar, fapt ce-I conferă lui Iisus Hristos un loc aparte în istoria de două mii de ani, atât prin minunile săvârșite în timpul vieții Sale pământești, dar mai ales prin Jertfa supremă, adică moartea Sa pe cruce.[4]

Citește restul acestei intrări »


Sărbătorile și titlurile date Maicii Domnului, cea mai cinstită între femei

08/03/2019

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Maica Domnului_foto icoana_Delia FloreaPotrivit scrierilor Noului Testament, Fecioara Maria este mama lui Iisus Hristos. Prototevanghelia lui Iacov face precizarea că ea s-a născut în chip minunat din părinții Ioachim și Ana care erau înaintați în vârstă. Viața aleasă pe care Fecioara Maria avea să o trăiască a coincis planului pe care Dumnezeu îl avea din veșnicie, ca ea să fie Născătoarea Fiului Său, mamă după trup. Această denumire s-a păstrat până în zilele noastre, cu atât mai mult cu cât Sinodul Ecumenic de la Efes din anul 431 a întărit învățătura Bisericii de până atunci prin care Fecioarei Maria i se atribuia titlul de Născătoare de Dumnezeu sau Theotokos. Conform tradiției patristice, mulți credincioși au început să afirme că la fel cum păcatul a venit în lume printr-o femeie (Eva), tot printr-o femeie (Maria) va veni în lume și mântuirea. Din acest motiv, Maica Domnului a fost numită „noua Evă”.

Încercarea Sfinților Părinți de a-i lămuri pe necredincioși de darul pe care Fecioara Maria l-a purtat, Citește restul acestei intrări »


Mărțișor muzical

07/03/2019

 

Citește restul acestei intrări »


Elementele muzicale stilistice din cadrul liturghiei. Diferențe interconfesionale

30/01/2019

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Centrul activității răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos îl constituie Jertfa Sa sângeroasă de pe Cruce, Moartea și Învierea Sa. Aceste aspecte formează un tot unitar, numit mântuirea obiectivă a umanității. Dar pentru ca omul să se poată bucura de veșnicie, mântuirea trebuie privită și în mod personal. Nucleul acestei mântuiri este reprezentat de Sfânta Taină a Euharistiei, ca semn al împărtășirii cu Hristos, a Cărui Jertfă se actualizează în permanență în chip nesângeros pe Altarele Bisericii Sale[1].

Părintele Dumitru Stăniloae aprofundează importanța Euharistiei ca mod de comuniune cu Dumnezeu sau ca treaptă superioară de rugăciune în cadrul Sfintei Liturghii, arătând prin aceasta prezența reală a trupului și sângelui Domnului. Ideea este preluată de la Sfântul Ioan Gură de Aur care arată relația de iubire dintre Dumnezeu și om prin împărtășirea cu această taină: „Dacă Dumnezeu a venit la firea noastră, e vădit că a venit la toți; iar dacă a venit la toți, a venit și la fiecare… Căci Se unește cu fiecare dintre cei credincioși prin Taine și hrănește prin Sine însuși pe cei ce i-a făcut”[2].

Fiind baza și temelia Sfintei Liturghii, Citește restul acestei intrări »