Tribalizarea cunoașterii fără Metafizică în cultura contemporană

de Prof. univ. dr. Nicolae IUGA

prof. dr. Nicolae Iuga

1. Fracturare culturală și tribalizare

În mod normal, spiritul culturii în general și a oricărei culturi naționale în parte are (sau ar trebui să aibă) unele paradigme cu caracter cuprinzător, o anumită unitate, o anumită conștiință de sine, comunicare și comuniune între componentele sale, atât în sine, cât și în manifestările exterioare. Ca un Templu altfel bogat împodobit, dar care trebuie să aibă și altar, după vorba celebră a lui Hegel.

Potrivit întemeietorului fenomenologiei contemporane Edmund Husserl (1859-1938), științele spiritului nu trebuie să se cantoneze într-o empirie mărginită de intuiție. Teoreticianul care nu poate depăși stadiul descriptiv al unei istorii a spiritului rămâne înlănțuit în realități finite, de ordin intuitiv. Nu putem gândi o știință a Spiritului ca pe un analogon al științei naturii, pentru că Spiritul are ceva comun în toate științele ca manifestări ale sale, ceva propriu și ireductibil, anume structurarea pe bază de intenții. Cercetătorul, indiferent de domeniu, este ghidat de intenționalitate, mai mult sau mai puțin conștient. Acesta va porni la drum înarmat, ca intenționalitate, cu un set de ipoteze de lucru, care pot fi întemeiate pe tot atâtea „pre” – judecăți. Iar rostul unei metode fenomenologice este acela de a fundamenta o știință a spiritului riguroasă, asemenea științelor matematice. Sensul metodei, al gândirii critice, al filosofiei în general este acela de a ne reduce prejudecățile la un minimum necesar.

Epopeea „Țiganiada” în actualitate

de prof. univ. dr. Nicolae IUGA

prof. dr. Nicolae Iuga

Ion Budai-Deleanu, la două secole de eternitate

1. Autorul și destinul manuscrisului

Ion Budai-Deleanu

Referințele cu privire la biografia marelui învățat iluminist transilvan  (n. în 6 ian. 1760 la Cigmău, lângă Hunedoara – mort la 24 august 1820 la Lemberg în Galiția Austriacă) sunt puține și succinte. Descinde dintr-o familie care a dat mai mulți preoți uniți cu Roma și cărturari. Face studii la Blaj, apoi la Viena, unde obține titlul de doctor în Teologie. Învață, în afară de germană, latina, italiana, franceza și citește asiduu pe autorii clasici ai acestor literaturi.

Pe la 26-27 de ani se întoarce la Blaj tobă de carte și încearcă să se preoțească, dar renunță în urma unor conflicte personale cu episcopul unit de atunci Ioan Bob, un om mărginit, avar și simoniac, care îi persecuta pe oamenii învățați^[1]. Pe acest episcop, autorul nostru îl va pironi mai târziu în cuvinte crude. Nici nu putea exista cale de împăcare între cei doi, deoarece fratele scriitorului, Aron Budai a fost implicat într-o tentativă de scoatere din scaun, de „lepădare din vlădicie” prin pensionare forțată a episcopului Ioan Bob^[2]. Așa se face că Ion Budai-Deleanu se exilează la Lemberg, în Galiția (azi Lvov, Ucraina) unde, în 1787, ocupă prin concurs un post de secretar pentru care se cerea cunoașterea limbii române, post necesar administrației imperiale pentru traducerea vechilor hrisoave românești provenite din Moldova. După vreo zece ani este avansat „consilier”, adică judecător al Tablei Imperiale, post în care rămâne până la sfârșitul vieții. Pe la anul 1815, mitropolitul cărturar moldovean Veniamin Costachi îi face o ofertă să vină profesor la Școala Teologică de la Iași^[3], dar nu se știe de ce Budai-Deleanu refuză. Moare la 24 august 1820 și este înmormântat la Lemberg.

Nici destinul scrierilor sale nu a fost mai puțin zbuciumat. Manuscrisele sale,

Prof. univ. dr. Nicolae Iuga – lansare de cărți la București

Joi 5 martie a.c., la Centrul Rus de Știință și Cultură din București au fost prezentate publicului trei cărți apărute recent, scrise de către prof. univ. dr. Nicolae Iuga. Este vorba de cărțile: Maramureșul și Rusia Subcarpatică, de la Episcopia de Hajdudorog la Tratatul de la Trianon, Editura Limes, Cluj, 2019, Globalismul ca formă de colonialism la începutul secolului XXI, Editura Limes, 2020 și Acțiunile teroriste ale Ungariei în Rusia Subcarpatică și în România (anii 1938-1939), Ed. Limes, 2020. 

De ce la Centrul Rus de Știință și Cultură din București? Motivul este că în aceste cărți se vorbește între altele și de situațiile istorice și culturale în care au trăit locuitorii din actuala regiune Transcarpatia din Ucraina, regiune care pe vremea când se afla în componența Imperiului Austro-Ungar și respectiv a Ungariei horthyste se numea Rusia Subcarpatică, iar locuitorii ei se numeau ruteni.

Necesitatea unei politici suveraniste în contextul jefuirii continue a României

de prof. univ. dr. Nicolae IUGA

Abstract: During the immediate post-war period, an important part of Romania’s natural resources was taken over by the former USSR, on the grounds of war indemnities that Romania was bound to by the Soviet Union, according to the Paris Peace Treatment. This is the reason why mixed Soviet – Romanian businesses were established under the „SovRom” name, meant to manage the payback of this debt, but by means of which the entire natural wealth of Romania was robbed.

Currently, Romania still holds certain resources and their exploitation may be of interest for foreign investors, but contracts with these foreign privately-owned companies must be concluded in a profitable manner for the Romanian State, obviously taking into account Romania’s national legitimate interests. 

Key words: Romania, Soviet Union, natural resources of Romania, Sovrom, Bechtel

În perioada imediat postbelică, URSS a jefuit metodic resursele României, sub motivul că România trebuie să plătească sovieticilor despăgubiri de război. În acest scop, au fost înfiinţate societăţi comerciale mixte sovieto-române, de aceea numite „SovRom”-uri, între anii 1945 şi 1952. În total au fost înfiinţate un număr de 16 astfel de Sovromuri, pe tot atâtea domenii de activitate, dintre care 5 sau 6 au avut o activitate comercială mai importantă, şi au funcţionat până în anul 1956, când au fost dizolvate.

O carte izvorâtă din marea teologie și cultură rusă

de prof. univ. dr. Nicolae IUGA

O serie substanțială de reflecții parenetice, aparținând importantului lider al Ortodoxiei mondiale Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii, a văzut recent lumina tiparului în limba română sub titlul Cugetări pentru fiecare zi din an (Ed. Proema, Baia Mare, 2019), cu o Prefață scrisă de P.F. Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la inițiativa Uniunii Rutenilor Subcarpatici din România.

Cartea chiar conține cugetări pentru fiecare zi în sensul propriu al termenilor, întrucât se află în cuprinsul ei un număr de 365 de fragmente autonome de mici dimensiuni, între o jumătate de pagină și cel mult o pagină și jumătate, texte care pot fi citite, de către omul grăbit al lumii contemporane, preț de câteva minute, câte unul în fiecare din cele 365 de zile ale anului. Este ca o înșiruire de „mărgăritare de înțelepciune”, după cum le definește în Prefață P.F. Patriarh Daniel. Cartea a fost alcătuită din secvențe alese din predicile, cărțile și interviurile P.F. Patriarh Kirill, cele mai multe fragmente fiind selectate din predicile P.F. Patriarh Kirill publicate pe site-ul Patriarhiei. O altă sursă importantă o reprezintă articolele publicate în revista „Biserica și Timpul”. În timp, aceste texte acoperă peste 35 de ani de activitate pastorală și creație teologică. De menționat că această carte a mai fost tradusă, anterior versiunii românești, în engleză și bulgară.

În privința conținutului,

Genocidul lingvistic antiromânesc de pe vremea Austro-Ungariei până în Ucraina de azi

de prof. univ. dr. Nicolae IUGA

Pe 25 aprilie 2019, întâmplător Joia Patimilor, sub ochii unei Europe ipocrite, Parlamentul de la Kiev a adoptat o Lege privind „utilizarea consolidată [?] a limbii ucrainiene ca limbă de stat”[1], o Lege care, prin prevederile sale, depășește cu succes în sens represiv fostele legiferări austro-ungare și ulterior fascisto-horthyste în domeniul asigurării „supremației” limbii de stat. Ținta, pe cât de iluzorie tot pe atât de periculoasă, ar constitui-o ucrainizarea forțată a celor peste 30% de ruși & rusofoni[2] din totalul populației Ucrainei, aproximativ 15 milioane de persoane, în timp ce o jumătate de milion de români și o sută patruzeci de mii de maghiari ar urma să fie, cum se spune cu cinism, victime colaterale.

Să recapitulăm pe scurt legislația referitoare la utilizarea limbii oficiale din perioada austro-ungară și respectiv horthystă. Legea XXXVIII din 1868 conținea prevederi referitoare la: obligativitatea şi libertatea învăţământului; modalităţile de înfiinţare a şcolilor primare; şcolile confesionale;

Care va fi viitorul Creștinismului?

de prof. univ. dr. Nicolae IUGA

1. O aparentă resurecție a sentimentelor religioase creștine

Despre scurta resurecţie a sentimentului religios, petrecută la hotarul dintre veacurile XX şi XXI, se poate spune că nu a fost nici prevăzută şi nici previzibilă. Faptul a fost analizat de către noi mai detaliat în altă parte[1]. Și nici nu este de mirare, pentru că modelele globaliste cu pretenții științifice din anii ’80 nu au reuşit să prevadă mai multe evenimente majore, de exemplu nu au reușit să prevadă prăbuşirea fostei URSS, şi de asemenea nu au reuşit să prevadă rolul prioritar pe care îl va recăpăta religia, pentru scurtă vreme, raport cu ideologiile politice fasciste și comuniste, precum şi cu diverse alte categorii de valori, atunci când se punea problema autoidentificării subiective a oamenilor privind apartenenţa la o anumită cultură. 

O seamă de cuvinte din latina vulgară fosilizate în graiul arhaic maramureșean

de prof. univ. dr. Nicolae IUGA

Cu privire la apariția creștinismului la români, în planul ipotezelor cred că putem accepta, fără prea mari rezerve, următoarele principii stabilite de mai multă vreme de către istoricii Bisericii: (1) Poporul român s-a creștinat în primele veacuri, primind mai întâi revelația divină în limba latină zisă Vulgata, transmisă prin păturile de jos ale societății, soldați, negustori, sclavi sau funcționari ai administrației imperiale; (2) Limba slavonă a devenit limbă de cult la românii nord-dunăreni mult mai târziu, în chip fortuit, după așezarea unor populații slave la sud de Dunăre și închegarea unor organizări politice și militare ale acestora, populații slave care au primit mai târziu religia creștină (în secolele IX – X). În acest interval de aproximativ șapte veacuri, dintre secolele III – X, protoromânii (sau vlahii, cum mai erau numiți), au avut o limbă de origine latină și a fortiori o formă de viață religioasă creștină bazată pe aceasta; (3) Românii au avut o continuitate de viețuire pe teritoriul vechii Dacii până în nordul provinciei, la izvoarele Tisei. Pentru primul mileniu de după Christos în care, după cum spun unii istorici, documentele scrise tac, avem altfel de documente care vorbesc, avem documentele vii ale limbii vorbite, o limbă cu un substrat evident latin. De notat că, din punct de vedere cantitativ, avem mai multe acoperiri în arhaismele limbii române de azi din limba latină vulgară, în care a fost tradusă Biblia, decât din limba latină literară. 

Trei introduceri la cercetarea etnografică a Maramureșului

de prof. univ. dr. Nicolae IUGA

1. Cercetarea empirică – Tache Papahagi

Etnograful român Tache Papahagi (1892-1977) era machidon de origine, s-a născut în Grecia de nord-vest, în Munții Pindului, a făcut școala primară la Ianina (în provincia grecească Epir) și liceul la Bitolia (actualmente Republica Macedonia). A urmat apoi Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, pe care a absolvit-o în anul 1916.

În raport cu Maramureșul, Tache Papahagi are o notorietate aparte, pentru că a fost primul etnograf român care și-a susținut teza de doctorat la Universitatea din București cu o cercetare de teren asupra Maramureșului, o lucrare cu atât mai meritorie cu cât constituia un demers de pionerat în domeniu. Teza de doctorat cu titlul Graiul și folklorul Maramureșului a fost elaborată sub îndrumarea lui Ovidiu Densușianu, iar din comisie au mai făcut parte, între alții, Ion Bianu și Ramiro Ortiz, adică tot ce avea atunci mai măreț Filologia Universității din București.