Mai presus de dezamăgirile vieții (4)

18/11/2022

de Eugen ONISCU

– Nu m-ai înțeles Paul, eu nu îți vorbesc de ritualuri religioase și nici nu vreau să intru acum cu tine într-o controversă pe tema a ceea ce a devenit religia organizată, poate că altădată, dacă vei fi interesat, vom discuta despre care ar trebui să fie rolul bisericii în societatea de astăzi. Doar îți dau un exemplu în această privință și anume, când Hristos a venit prima oară, a găsit biserica acelor timpuri într-o stare jalnică și totuși asta nu l-a împiedicat să predice vestea bună a mântuirii tuturor. De altfel, El a încercat să reformeze iudaismul, dar pentru că liderii religioși de atunci nu l-au acceptat ca Mesia, a întemeiat biserica apostolică ce practic a zguduit imperiul roman din temelii propovăduind Evanghelia. Apoi, după moartea și învierea Sa, și după ce El s-a înălțat la cer și apostolii predicau cu putere Evanghelia, ni se relatează că o mulțime de preoți din iudaism îl acceptau ca pe Mesia. O, Paul, cât de mult pierdeți voi, tinerii de astăzi datorită faptului că nu citiți Noul Testament, pentru că doar acolo veți găsi un sens existențial pentru voi, și apoi aceasta este Cartea ce vă poate înnobila sufletele.

Se așternură câteva clipe de tăcere între cei doi. Paul stătea gânditor cu privirea în jos, pe când Nichifor era din ce în ce mai înfierbântat, animat fiind de dorința de a salva o viață și a nu o lăsa să se piardă, mai ales după ce înțelesese în ce stare jalnică se afla Paul așa că continuă:

– Tu trebuie să înțelegi că Dumnezeu te-a creat, ba mai mult de atât te-a răscumpărat, și apoi viața pe care o ai vine de la El, pentru că El este izvorul vieții și al luminii. De aceea, îți spun că ai primit totul în dar, pentru că El te iubește și ai preț în ochii Săi. De asemenea, ai inteligență și poți să te oprești puțin din tot zbuciumul tău și să meditezi la Golgota, acolo între viață și moarte s-a zbătut Fiul lui Dumnezeu și Fiul omului pentru tineri ca tine ce nu mai au puterea de a lupta cu valurile vieții și simt că totul este pierdut pentru ei. Privește cu ochii minții la Golgota, pentru că de acolo poate Citește restul acestei intrări »


Mai presus de dezamăgirile vieții (3)

10/11/2022

de Eugen ONISCU

În acea seară, ajungând acasă foarte întristată după discuția avută cu Paul, Alina îl chemă de o parte pe tatăl ei și îi istorisi totul. Nichifor rămase un timp pe gânduri și apoi îi spuse:

– Îmi pare rău că luându-mă cu anumite treburi, am uitat că în seara când te-am trimis să-l rogi pe Paul să vină să mă ajute, mi-ai spus că se află într-o stare foarte proastă. Am fost în ultimele zile și foarte ocupat, încercând să ajut un coleg de muncă ce trece printr-o perioadă foarte grea. Pe Paul însă trebuie să-l ajut pentru că este băiatul celui mai bun prieten al meu pe care l-am avut. De aceea nu pot să-l las în starea deplorabilă în care se află, chiar mâine seară mă duc să stau de vorbă cu el.

– Tată, dacă ai împrumuta de la unchiul Vlad o sumă mai mare de bani, ca să-l ajutăm pe Paul să se întoarcă înapoi la facultate, poate că doar așa îl vom readuce la viață.

Nichifor rămase din nou pe gânduri, apoi după un răstimp spuse:

– Fratele meu Vlad dorește să-i vând partea mea de moștenire de la casa părintească după cum au făcut și ceilalți frați ai mei, pentru că acolo vrea să-și construiască o casă de vacanță. Și mă gândesc că pentru Citește restul acestei intrări »


STÂRNITE DE VIITURI

07/11/2022

Gentiana

de Gabriela Gențiana GROZA

șuvoi de apă –
răscolind în adâncuri
vietățile

Locomotiva urmată de vagoanele încărcate cu marfă gâfâie apropiindu-se de stație. Semnalul sonor își taie cale prin aerul tăcut. Un ultim șuier și roțile trenului se rostogolesc din ce în ce mai încet, oprindu-se în fața clădirii răbdătoare a bătrânei gări. Este ora la care călătorii sunt la vetrele lor. Se gândește că și el, mecanicul de locomotivă, peste o jumătate de oră o să fie în sat între ai lui și după ce o să mănânce o tocăniță gustoasă, o să-i tragă un somn bun, așa ca acasă. Preocupat, face ultimele pregătiri pentru a lăsa în ordine locomotiva mecanicului care îl va schimba. Se uită în direcția din care acesta ar trebui să apară. Altădată îl aștepta pe peronul gării , avea obiceiul să vină mai devreme. Nu-i nimic, mai poate aștepta și el puțin, poate are omul vreo treabă! De la casa acestuia, aflată lângă podul de peste râu și până la gară omul  face cam douăzeci de minute pe jos. Privește spre câmpul tăiat de o potecă îngustă bătătorită de roți de biciclete și de pașii oamenilor grăbiți de regulă să prindă trenul.

Mecanicul își freacă ochii odată și încă odată… Stă bine cu vederea, cum altfel ar putea să facă o astfel de meserie? Vede niște ghemotoace mișcându-se în mod ciudat. Când ghemotoacele ajung mai aproape își dă seama Citește restul acestei intrări »


Mai presus de dezamăgirile vieții (2)

03/11/2022

de Eugen ONISCU

Într-o seară, Paul stătea pe o bancă dintr-un parc ce se afla în apropiere de casa lor. Era foarte adâncit în propriile sale gânduri sumbre, fiind foarte convins că trebuia să sfârșească cu viața lui și să nu mai trăiască agonizând. Pe o bancă în fața lui stătuseră un timp două fete, la un moment dat una dintre ele scoase o țigară și o întrebă pe cealaltă dacă nu are un foc. Dar fata nu avea și îi spuse să-i ceară lui Paul, la care fata ce dorise să fumeze spuse:

– Nu pot să fac așa ceva nu vezi ce față are.

Și într-adevăr fața lui Paul era palidă și adânc marcată de suferință și zbucium. Ba mai mult de atât, uneori stând în mijlocul oamenilor era atât de absorbit de gândurile sale, încât devenea total absent la tot ceea ce se întâmpla în jurul său. Ideea sinuciderii devenise pentru el o idee obsedantă la care începuse să se gândească zi și noapte cu dorința fermă de a termina odată cu toată viața sa chinuitoare. Acele raze de lumină ce pătrunseseră în sufletul său când o întâlnise pe Alina se spulberaseră, și toată ființa sa îi fu inundată din nou de un potop de gânduri sumbre ce îl împovărau. Simțea o povară pe sufletul lui, era ca și cum o greutate teribilă i se așezase pe inimă și îl strivea, iar el se tot zbătea încercând să scape, însă nu era cu putință. De aceea vedea în actul sinuciderii plănuit de el o totală eliberare. Știa că doar așa nu va mai suferi și totul se va termina. Situația în care se găsea îl înspăimânta datorită faptului că se considera un ratat, și de aceea totul i se părea pierdut. Se simțea învăluit în negurile disperării și cu cât încerca să iasă simțea că se afundă și mai tare într-o depresie adâncă.

Pe cerul acelei seri de vară, începură să apară unele stele luminând cerul și prevestind Citește restul acestei intrări »


CĂLĂTORIE ÎN LUMEA ARANJATĂ

02/11/2022

Nicoara Mihalide dr. Nicoară MIHALI

După o porție de umilință la vama din Petea, mașina aleargă pe autostrada nordică din Ungaria spre Budapesta. Mirosul reavăn al pădurilor, căprioara ascunsă în desișurile ei, ne însoțesc când pe o parte, când pe alta a șoselei care urcă lin spre cetatea așezată pe ambele maluri ale Dunării, supranumită și regina acesteia. Orașul a ajuns la apogeul său cultural în timpul lui Matei Corvin (1458-1490), când este fondată biblioteca Corvina ce adăpostea 50.000 de cărți din toată Europa.

Trecem de câteva ori pe podurile cu Lanțuri, Arpad, Elisabeta și Margareta, dar privirea ne stă mereu ațintită pe clădirea Palatului Parlamentului. Construcția podului cu lanțuri a fost finalizată cu fondurile negustorului aromân Gheorghe Sima „Parlamentul Ungariei este o clădire impresionantă pe care nici un călător nu o poate trece cu vederea. Silueta sa impozantă se oglindește cu grație în apele fluviului. Clădirea de factură neo-gotică a fost construită între anii (1885-1904). În constituția ei are elemente baroce și de Renaștere târzie. Palatul deține o cupolă unde s-au folosit 40 de kilograme de aur de 24 de karate.

După acest popas făcut în Budapesta ne amintim că ținta călătoriei noastre este Viena. Un pelerinaj cultural organizat de către Ioan Godja, Președintele Centrului Cultural româno-austriac. Gazda întâlnirii noastre este preotul Emanoil Nuțu de la catedrala ortodoxă Sfântul Ștefan cel Mare din Viena.

La plecarea din capitala Ungariei ne mai reține atenția legenda Podului cu Lanțuri, când un copil a descoperit că leii de pe pod nu au limbă, arhitectul s-a sinucis, aruncându-se în valurile Dunării.

Călătoria noastră continuă pe malul drept al Dunării și după 40 de kilometri ajungem în orășelul Citește restul acestei intrări »


SPIRALA GENELOR DIN CROMOZOMI

24/10/2022

de Gabriela Gențiana GROZA

Gentiana

Culori de toamnă
așternute peste tot
amintind clipe

Fiecare dintre noi vine în lume cu un bagaj de gene moștenite de la părinți. La rândul lor părinții au primit însușiri de la cei care le-au dat viață și le-au îndrumat pașii până ce au devenit capabili de a fi independenți de grija părintească. Mi-ar fi plăcut nespus de mult să îi cunosc pe bunicii din partea mamei mele, dar ei trecuseră la cele veșnice când am început eu să știu întâmplările lumii acesteia. Anghelina, mama mea, a fost cel de al unsprezecelea copil al bunicului Spiridon venit din Grecia și al Ecaterinei cu care s-a căsătorit. Bunicii au trăit în localitatea Vadu Săpat, județul Prahova, acolo unde aveam să mă nasc și să viețuiesc și eu până la vârsta de nouă ani. Din satul natal ne-am mutat împreună cu părinții la Ploiești, ca să putem învăța în școlile de aici. Am avut marea șansă ca să îi avem în viață pe bunicii din partea tatălui meu, preotul poet Niculaie Martinescu. Bunicul, lucrător feroviar în portul Constanța, a avut împreună cu bunica o fată și patru băieți dintre care doi cu studii teologice. Tatăl meu, care a urmat Facultatea de Teologie din Cernăuți, avea un talent oratoric deosebit și datorită unei mari iubiri a semenilor săi era apreciat de enoriași. Noi, cei cinci frați, patru fete și un băiat, mergeam mai ales vara la dragii noștri bunici de la Constanța. Tatăl meu, Niculaie Martinescu, născut la 5 noiembrie 1910, a trecut la cele veșnice la 9 septembrie 1982. În ultimele clipe de viață Citește restul acestei intrări »


HAIBUN

17/10/2022

PE ARIPI DE TALENT

Gentiana

de Gabriela Gențiana GROZA

Zori de Brumărel –
în adiere de vânt
câteva șoapte

Profesia de dascăl mi-a oferit de-a lungul existenței nebănuite, interesante momente. M-am simțit atrasă de domeniul în care misiunea mea era să modelez minunate făpturi, așa cum am văzut la mama mea, învățătoare în Ploiești. Am simțit dintru început că pe umerii mei apasă o mare responsabilitate. Am avut apoi norocul, ca pe lângă activitatea de instrucție și educație, să pășesc în lumea condeierilor compunând cu mult drag literatură pentru copii: poezii și povestiri. Am fost instruită de dascălii mei de la Facultatea de Biologie din București să predau elevilor biologie, un obiect fascinant după mine. Zilele trecute am fost contactată de talentata mezzosoprană Lavinia Bocu, o fostă elevă de-a mea de la Colegiul Național clujean „George Coșbuc” de unde m-am pensionat în anul 2000. Am lăcrimat și m-am întristat știind că draga ei mamă, inegalabila jurnalistă Michaela Bocu, a trecut la cele veșnice la sfârșitul Citește restul acestei intrări »


Mai presus de dezamăgirile vieții

12/10/2022

de Eugen ONISCU

Viața lui Paul Ignat, până la cei treizeci de ani ai săi, fusese un șir întreg de eșecuri. Cel mai dramatic an din viața lui fusese anul în care murise tatăl său, apoi fusese nevoit să-și întrerupă facultatea de informatică, din cauza faptului că nu mai avea cine să-l susțină financiar. Și cum nu ar fi fost destul, prietena sa Olga, la scurt timp după ce își întrerupse facultatea, sfătuită de părinții săi, rupsese orice legătură cu el pe motiv că ei doi nu mai aveau nici un viitor împreună. Toate acele lovituri ale vieții îl aruncară într-o depresie puternică din care cu greu reușise să scape, însă, în ultimul timp, simțea cum cădea din nou în depresie. O disperare înfricoșătoare îi cuprindea sufletul tot mai mult, și avea impresia că mintea îi era mai mereu învăluită în negură. Se zbătuse un timp să învingă acea stare, dar nu mai putea și nici nu mai avea acea voință din acel an în care murise tatăl său și luptase cu depresia, ba mai mult de atât, atunci căutase ajutor medical pentru a putea ieși la lumină. Pe atunci încă mai credea în faptul că putea făuri ceva în viață. Pe când în ultimul timp, își trăia viața într-o continuă dezamăgire amară.

Viața familiei sale fusese mai mereu marcată de sărăcie, el și fratele lui Cosmin, nu avuseseră parte în perioada copilăriei de prea multe lucruri așa cum aveau alți copii, dar cel puțin strictul necesar nu le lipsise. Citește restul acestei intrări »


Taxi „Galant”. „Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri”

01/10/2022

AMJ_foto_Delia_Floreade Angela-Monica JUCAN

Chiar departe fiind acum de urbea băimăreană, Taxi Galant rămâne pentru mine reper de bine, reper de siguranță. Într-un „a fost o dată” – „o dată” durând vreo zece ani, dar, poate, peste. Am circulat mult cu taxiuri încă de când m-am stabilit în Baia Mare, însă nu mai știu exact când am descoperit Galantul. N-au importanță ora și minutul. Ce vreau să spun în câteva rânduri este că am constatat curând după aceea că denumirea e tocmai nimerită, personalul (de la proprietarul firmei, la dispecer și numerosul colectiv al șoferilor) fiind într-adevăr galant.

Un nemaipomenit confort îmi crea vocea dispecerei, care mă recunoștea după numărul de telefon și îmi zicea imediat pe nume, îmi știa și tabieturile și avea grijă să-mi fie respectate (de exemplu, locul exact în care doream să oprească mașina). Ba, mi-a zis pe nume și o dată când am sunat Citește restul acestei intrări »


Mă-ntâlnii cu o sărbătoare

08/09/2022

de Maria TOMIȚA CORINI
Antonești, Cantemir, Basarabia

(proză scurtă)

Mă-ntâlnii cu una din cele mai frumoase sărbători, era Sfânta Marie. Doamne când o văzui atât de slabă și neagră, nu am rezistat ispitei, că dă, fac și eu parte, mai mult sau mai puțin, din lumea curioșilor și apoi sunt și eu femeie. O privii mirată și fără ocolișuri mă apropii de ea și o-ntreb:

– Sfântă Sărbătoare, Sfântă Mărie, ce bine că ne-am întâlnit, tare mult timp a mai trecut de când nu te-am văzut. Dar iartă-mă de îndrăzneală, te cunosc bine, cu mulți ani în urmă arătai altfel, acum ce s-a întâmplat de te văd tristă, neagră și slabă?

– Apoi draga mea, sunt neagră și slabă din tristețe, dacă tot trec pe dinaintea porții tale și de câte ori ajung în fața ei, îmi rup ochii Citește restul acestei intrări »