Ninge

04/12/2019

de Vera TEREBEȘI

Ninge… și rog fulgii de nea să mă cuprindă în troiene, să-mi dea voie să mă așez peste ale lor valuri să plutesc, să zbor în adierea șoaptelor venite odată cu ele… Ninge… iar fulgii se îngrămădesc binevoitori peste ale mele gânduri voind parcă să asculte și să le absoarbă cu dragoste oferindu-mi compasiune…

Ninge cu liniște și rog fulgii de nea care se mențin grațios în aer să mă învelească cu tandrețe ca să le pot înțelege cuvintele rostite de ale lor adieri, să mă încălzească cu pătura lor, să mă lase să îi admir…

Ninge cu cristale de gheață ale căror brațe mă cuprind nevoind parcă să ne mai despărțim îndepărtându-mi umbrele și căutând fragmente din sufletul meu care s-au rătăcit, dorind să le asambleze din nou…

Tu… fulg de nea al timpului meu… Citește restul acestei intrări »


Te las, Toamnă

04/12/2019

de Vera TEREBEȘI

Te las, Toamnă, să pleci… nu am dreptul să te rețin… mi-ai trezit gânduri demult apuse… mi-ai dat răspunsuri la multe întrebări, mi-ai oferit culori, căldură… m-ai îndemnat să privesc în jurul meu să observ ce frumos este, m-ai ajutat… să cred în mine și să mă descopăr… Te îndemn să pleci… cu un suflu binevoitor din partea mea… m-am bucurat de îmbrățișările adierilor tale, de șoaptele dulci ale frunzelor tale până acum neîntâlnite, nerecunoscute… spuse cu dragoste și emoții puternice… dacă rămâi, iubirea se stinge… așa că, pleacă… pentru ca gândurile frumoase să îmi rămână… cu ele dragostea, emoțiile, visele, dorințele…

Citește restul acestei intrări »


O FRUMOASĂ ÎNTÂLNIRE CU ELEVII

30/11/2019

de Gabriela Genţiana GROZA

De îndată ce pășesc într-o școală mă prinde un dor nestăpânit să fiu încă odată profesoară de biologie. De aceea am primit cu drag propunerea doamnei învățătoare Gianina Vanca de la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj, să îi cunosc pe elevii săi din clasa pregătitoare. Cu o zi înainte de a ne întâlni, dumneaei a primit vizita foștilor săi elevi care sunt acum în clasa a V-a. Aceștia i-au mulțumit fiindcă i-a învățat să fie silitori la carte, ascultători de părinți, cu comportament adecvat în societate. Primele lor rezultate concretizate prin notele apărute în catalog sunt dintre cele mai bune. Mă aflu în sala de clasă și mă împrietenesc cu viitorii cititori ai versurilor și povestirilor compuse de mine din dragoste pentru ei. Doamna învățătoare i-a învățat cântece pentru întâmpinarea Zilei Naționale a României. Mă alătur glasurilor cristaline cântând odată cu ei. Le prezint câteva dintre cărțile cu versuri și povestiri despre cățeluși, iepurași, pisicuțe și le citesc poezii potrivite vârstei lor: Sulfinică, O pisică și-un cățel, Stopul.   Citește restul acestei intrări »


Tu, Toamnă târzie

27/11/2019

de Vera TEREBEȘI

pictura realizată de Vera Terebeși

Tu, Toamnă târzie, dulce, arămie… parcă mai frumoasă decât alteori… te tot pregătești să pleci, dar mai stai… de dorul frunzelor tale pierdute…de dorul muzicii adierilor într-un cântec scris cândva de mine… Pleci… știu că trebuie… de fapt ai plecat demult, dar ai pierdut multe părți din tine… ți-ai uitat suflul cald al adierilor, ți-ai pierdut frunzele, ți-ai lăsat lumina, culorile… zâmbetul iubirii tale…

Mi le-ai lăsat sau ai uitat de ele?… Citește restul acestei intrări »


M-a luat Toamna de mână

27/11/2019

de Vera TEREBEȘI

M-a luat Toamna de mână și mi-a arătat… superbe nuanțe ruginii, gălbui, maronii, culori prin care se purifică și se curăță toate anotimpurile… norii care ne par mohorâți acum sunt aducători de noi picături de ploaie care vor da viață unui nou timp… păsările cerului pline de încredere în ale lor aripi pentru a rezista vremurilor friguroase… frunzele uscate care cu atâta drag cad în adierea vântului dorind să fie adunate în mormane de amintiri și arse, iar din cenușa lor să se nască o nouă viață, speranță, emoție, culoare… un nou anotimp… Citește restul acestei intrări »


Am venit…

27/11/2019

de Vera TEREBEȘI

Am venit… să îți alin sufletul cu dorul meu, precum vântul alină tremurul copacilor înalți, legănându-i și mângâindu-le frunzele… cu razele mele dulci să îți mângâi pleoapele ochilor tăi care insistent caută după care copac stau pitită…

Am venit la tine… porți și acum roua buzelor mele pe pleoape, porți pe buze gustul vinului dragostei mele, iar copacii sufletului tău freamătă la atingerea liniștii mele…

– După magnolie… Mă găsești?

Ai sărutat fiecare floare căutând gustul buzelor mele. Citește restul acestei intrări »


Şi dincolo de nefiinţă

20/11/2019

de Irina Lucia MIHALCA

Unde-i casa inimii, dragul meu?
              În noi, chiar dacă nu prea vedem asta!
În noi sunt toate! Şi cântul, şi poezia,

întreg universul de vise, de culori şi lumini!

De ce doar unii oameni scriu,
de ce doar unii oameni cântă?

Oamenii scriu pentru că sunt impregnaţi de parfumul bucuriei sau tristeţii, a fericirii sau a singurătăţii, pentru că iubesc sau pentru că suferă, aducând, astfel, lumina stelelor atinse prin cuvânt.

Scriu despre emoţiile copleşitoare, trăirile, durerile, bucuriile bogate şi pline de culori ce prind viaţă. Ard, bântuie, tulbură, strigă, ţâşnesc. Acea senzaţie de acum şi aici, la care nu poţi rămâne rece, indiferent, pentru că se întâmplă în adâncul tău, aproape de tine. De întinzi mâna le vei simţi.

Scriu pentru că prin literele aglomerate în adâncuri îşi modelează fiecare stare, idee, dorinţă, respiraţie. Scriu pentru că aşa simt, din iubire, din lacrimă, din dor, din durere, din razele de lumină sau umbrele împrăştiate de norii cerului lăuntric.

Scriu pentru că oamenii se îndrăgostesc şi poezia izvorâtă le curge prin sânge, scriu când se despart şi cred că prea puţine sau prea sărace le sunt cuvintele pentru a-şi lămuri cascada de trăiri.

Scriu din dorinţa de a evada, eliberând lanţurile durerii sau temerii adunate în străfunduri.

Scriu pentru că realitatea li se pare de multe ori absurdă sau, poate, din neputinţă, Citește restul acestei intrări »