Ce vremuri… Ce oameni erau…

25/09/2021

MOTTO: În casa aceasta a locuit un om, / avea în grădină flori și roșii / și dimineața îl trezeau cocoșii, / iar fructele le lua direct din pom! // [] în jur era tot veselie, / dar, anii au fugit ca… hoții. // Acum n-ai ce să mai admiri, / omul a plecat, de mult, spre stele, / lăsând aicea toate cele / și un crâmpei de amintiri, // care… vor dispărea și ele… (Titina Nica Țene, „Zădărnicie”)

de Angela-Monica JUCAN

Locuiam în Cluj, într-un modest cartier de case. Între două colțuri de stradă, cu vecinii din dreapta, stânga, de vizavi, eram în relații foarte apropiate.

Vara-iarna, toată lumea întreținea și curățenia stradală, cât ținea gardul fiecăruia (nici vorbă să o fi făcut Sfatul Popular –„primăria” de-atunci), inclusiv (vara) partea carosabilă (care era de pământ). Când ningea, cine ieșea mai devreme dădea două-trei lopeți de zăpadă și în partea de trotuar a vecinilor din dreapta și din stânga, nu se zgârcea la lucru nici dacă data următoare se nimerea să fie tot el primul. Zăpada de pe carosabil o tasau mașinile care treceau ocazional pe-acolo.

Cam toți aveam porci și găini. Nimeni nu se plângea de miros. Porcii îi tăia măcelarul, dar veneau și bărbații din jur să ajute proprietarii la ținut animalul. Când era la pârlit, apăreau și copiii, să primească ureche și coadă. Din carne și din mezeluri, se făcea pachet pentru vecini, fie că au ajutat, fie că nu, fiindcă fiecare tăia porcul în altă zi și cu alt măcelar (de regulă, amator, nu profesionist), deci rețetele Citește restul acestei intrări »


„Locul desfătărilor’’ din povestirile lui Leon-Iosif Grapini

26/08/2021

de Mircea DAROȘI

Grapini

Excelând în proza scurtă cu notorietatea unui scriitor talentat, Leon-Iosif Grapini ne oferă bucurie şi artă prin frumuseţea scrisului său. După ce a încheiat trilogia de la Şanţ, vine în faţa cititorului cu volumul intitulat „Locul desfătărilor’’, povestiri cu talc, apărut la Editura „Şcoala Ardeleană’’, Cluj-Napoca, 2021, un exerciţiu spiritual prin care abordează subiecte reale sau fictive despre oameni, fapte, obiceiuri şi tradiţii vechi ale satului românesc. Cele 20 de povestiri cuprinse în volum sunt independente una de alta, dar formează un tot unitar prin conţinutul şi mesajul pe care îl transmit. Sunt reflecţii existenţiale puse pe seama unor aspecte cotidiene, luate din mediul citadin (Perspectivă), militar (Clipa aşteptată, Raniţa cu bucluc), şi, mai ales, cel rural, la care se întoarce cu tolba sa plină de amintiri (Invitaţie la nuntă, La seceriş etc.)

Surprinzător de plăcut în arta scrierilor lui Iosif Grapini este stilul său inconfundabil şi autentic în ceea ce priveşte construcţia Citește restul acestei intrări »


„Motanul încălțat”, o poveste catehetică

20/08/2021

Nu purtați deci grija zilei de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale – Matei 6, 34

de Angela-Monica JUCAN

Citesc și citesc, că-i place nepoatei mele celei mici, „Motanul încălțat”.

Acum, când poveștile atâtor trecute generații de copii sânt respinse de mulți părinți liber-cugetători și de cadrele didactice progresiste ba pe motiv că nu ar fi educative în spiritul vremii noastre, ba că n-ar mai fi copiii interesați de ele, ba că ar leza unele sensibilități, ba că e pus, injust, în valoare personajul masculin, iar celui feminin i se atribuie rol pasiv și rost decorativ – misoginism în toată regula! –, nepoata mea, în etate de un an, e încântată să audă despre o pisică-băiat, care mai și umblă cu șmecherii, despre personaje bucuroase de venituri fără muncă și nedeclarate la fisc – curat penal! –, despre o fată care nu face nimic, decât că stă așa, frumoasă și fată, într-o poveste cu un băiat care are doi frați (nu surori) mai norocoși decât el în ce privește moștenirea de la un tată (nici ăsta mamă) decedat, o poveste cu un căpcăun (normal că bărbat) care se preface în leu, apoi în șoarece (măcar de s-ar fi prefăcut în leoaică și în șoricioaică, nu-i așa…), cu un rege credul, dar profitor și a cărui regină e absentă.

Nepoata mea alege, din mai multe, cartea („catea”, în vocabularul ei), vine cu ea („catea” are și valoare de propoziție, exprimând eliptic solicitarea de a-i citi), ascultă la nesfârșit povestea și învață (are grijă bunică-sa) că e construită în realitate pe etica creștină Citește restul acestei intrări »


Spre infinit, pe calea ferată

19/08/2021

de PAUL Antoniu
(Sâmbătă, 15 martie 2014)

Motto:Două linii paralele se întâlnesc în infinit” (definiţie din manualul meu de Geometrie).

Eram acasă la părinţi, în ultima vacanţă de vară, după terminarea celor şapte clase primare, urmând ca, mai spre toamnă, să dau examen de admitere la liceu. A fost o vacanţă un pic mai altfel, în care simţeam dureros cum copilăria îmi scapă printre degete; o copilărie profund marcată de o crimă năprasnică, cea din umbra răstignirii de pe dealul numit „A Dumbrăvii”, loc blestemat, unde, mai apoi, bătaia lui Dumnezeu a îngrozit întregul sat, după ce un fulger, ca din senin, a lovit şi a aprins lemnul Sfintei Cruci la umbra căreia a avut loc teribila crimă pentru o datorie neplătită la vremea promisă. La scurtă vreme, tata şi credincioşii din sat au ridicat o altă răstignire, mai spre adâncul Dumbrăvii, şi tot la căpătâiul unui mormânt-simbol pentru cinstirea Eroilor Neamului. Acea ultimă vacanţă, din copilăria mea pe ducă, mi-am petrecut-o, cu voie de la tata, după pofta inimii: toată ziua la scaldă, cu deja foştii mei colegi la joacă (un fel de oină), bătând pe ogradă, după primul cosit, o minge de cârpe şi alte „sporturi” săteşti. După o vreme, pe calea ferată dintre Someş şi casa părintească, zilnic, trecea un tren Citește restul acestei intrări »


BUCURIA COPILĂRIEI

18/06/2021

de Gabriela Genţiana GROZA

Zori de Cireșar –
petale de caprifoi
înmiresmate

Privesc uneori evoluția copiilor în zilele acestea, după izolarea care ne-a fost impusă tuturor în urma apariției șmecherului de Virusache. Dacă adulții și bătrânii au înțeles mai mult sau mai puțin despre ce este vorba, mă impresionează micuții care la un moment dat au rămas închiși în casă. La Tinca în județul Bihor, unde ne aflăm, condițiile de apropiere dintre oameni revin încet, încet la normal. Îmi place să-i văd pe copii deplasându-se cu bicicleta spre Băile din localitate și înapoi spre centru, glăsuind voioși. Cei care merg pe jos și ne cunosc ne salută și ne grăiesc politicoși.  Citește restul acestei intrări »


Cercul (Pe drumuri bătătorite de cuvinte)

16/06/2021

Un volum de proză scurtă bogat în culoare artistică, simboluri și îndemnuri moralizatoare

de Radu BOTIŞ

Am lecturat zilele acestea un volum de proză scurtă „Cercul (Pe drumuri bătătorite de cuvinte)”, de Ana-Cristina Popescu, bogat din punct de vedere artistic. Cuvintele par să curgă asemenea unui cântec ce se revarsă peste toate, peste pământ, peste iarbă, peste ape și în dansul lor îmbrățișează forme armonioase. „Era o zi superbă de octombrie. Natura parcă înflorise, se îmbujorase. Era verde – roșiatică, pe alocuri pătată cu câte o buclă gălbuie.”, spune autoarea personificând natura și dându-i o cromatică edenică în nuvela „Au înflorit trandafirii, Ionică!” prevestind parcă primele frământări din sufletul personajului principal, Ionică Florea, frământări aduse de o dragoste adolescentină.

Pe lângă bogăția artistică a slovelor, firul narativ al operelor literare din volum captează interesul cititorului pentru lectură, în așa fel încât acesta nu se mai poate dezlipi de textul narativ odată început, până ce nu-l finalizează.

Un alt punct forte, aș putea spune, ar fi descrierile monografice ale locurilor Citește restul acestei intrări »


 Reportaj cu surprize

05/03/2021

de Leon-Iosif GRAPINI

Leon-Iosif Grapini

Vreau un reportaj de la țară, zice directorul departamentului de știri așezat confortabil în scaunul său, am evitat să spunem scaunul directorial ca să eliminăm o repetiție ce ar putea fi supărătoare, un reportaj dintr-un sat, și te duci acolo, nu aș putea să mă duc dincolo, îndrăznește reporterul să întrebe, o întrebare moarte nu are, dacă nu are, poate e de acord să-l trimită unde a propus, adică în satul lui natal, fiindcă nu a mai fost de luni de zile, cu munca asta sufocantă nici timp să moară nu-i mai rămâne, să vadă ce-i mai fac părinții și surorile, dar întrebarea moarte are, căci directorul îi răspunde scurt, nu, vei merge unde spun eu, într-un sat din creierul munților, la tine acasă, în câmpie, nu găsim ceea ce mă interesează, vreau să văd o stână pe un tăpșan de munte, un balmoș făcut de baci în colibă, un război de țesut, o șezătoare și ce mai găsești, să văd eu e, așa, o vorbă, doresc să vadă orășenii și să simtă pulsul de la țară, îl iei pe cameraman și pleci chiar în seara aceasta, mâine-dimineață ești acolo.

A condus toată noaptea, câteva sute de kilometri, cameramanul a dormit mai tot drumul, e preferabil așa, trebuie să aibă ochii odihniți când se uită prin ocular, Citește restul acestei intrări »


DACĂ AŞ FI O CARTE…

25/02/2021

de Andreea ȚÎMBALĂ
Chișinău

Bună, mă numesc „Cărticica Veselă”. Eu sunt o minunată cărțulie, exact pentru tine.

Coperta mea este de culoare albastru pal. După cum vezi, eu sunt foarte atent și foarte frumos aranjată.

Priveşte coperta mea, cotorul meu, filele mele, scrisul meu îngrijit şi lin, dar cea mai importantă şi cea mai interesantă parte a mea sunt textele, citatele, poeziile şi poveştile mele. Am tocmai 266 de pagini pline cu desene şi multe culori frumoase.

Copii, voi ştiți cum am ajuns eu să fiu o carte şi câte lucruri au făcut pentru mine oamenii până să mă întocmească?

Mai întâi poetul, Citește restul acestei intrări »


Frumusețea nu încetează

16/02/2021

de Cornel MĂRGINEAN

Cornel Marginean

Frumusețea nu încetează prin moarte. Cred că frumuseţea este imună şi nemuritoare. Dar cum? Dacă privim un chip frumos de femeie arareori ne închipuim imediat același chip fărâmat după dispariția fizică a acelei femei. Nu este vorba despre un refuz al viitorului unei frumuseţi, ci despre o certitudine involuntară şi presimţită a bărbaţilor.

O lecție dură a vieții o oferă chipurile păstrate pe crucile unui cimitir. Din ceramica lipită efemer pe piatra crucilor privesc ochii rămași vii. Privirea acelor ochi luptă cu întreaga enormitate de timp ce înseamnă pentru om eternitatea. Nimeni nu poate, privind fotografiile femeilor dispărute, să realizeze dispariția acelor priviri ai unor ochii păstrați deschiși pentru totdeauna.

Oameni din triburi îndepărtate nu acceptă, Citește restul acestei intrări »


Apele dintre două lumi!

03/02/2021

de Mioara ARDIELEANU

 

Suntem cu toţii în noroi, dar unii privesc la stele. – Oscar Wilde
Prietenia rămâne oglindirea în alter-ego. – Constantin Brâncuși

La doi pași de noi, o lucrare de anvergură a pus stăpânire pe gândurile Seniorilor, podul ce leagă cele două maluri ale Dunării, malul între Galați și Brăila cu malul tulcean, care ar fi asemenea celebrului pod Golden Gate din San Francisco, și considerat că va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale și al lungimii sale.

După ridicarea celor două turnuri, ce vor fi practic cele mai înalte construcții din România va urma operațiunea de ridicare a unor uriașe cabluri de oțel care vor susține tablierul podului.

Curiozitatea înnăscută a Seniorilor nu are astâmpăr… așa că, hai iute o drumeție până la pod, să vedem cu ochii noștri minunea de lângă noi.

Ajunși cu o mașină până acolo, drumul înapoi spre oraș se va face pe jos, în spiritul DDV3-ului, doar vreo 15 km, pe malul Dunării, să ne liniștim simțurile și să ne încărcăm cu multă energie pozitivă.

Dar Dumnezeu cu înțelepciunea sa, ce-a zis, ia să vedem Seniorii noștri cum vor reacționa Citește restul acestei intrări »