O pisică silitoare cu o mamă iubitoare

12/08/2019

de Gabriela Genţiana GROZA

De curând pisica Filica a sosit la noi în curte cu un pui drăguț care seamănă cu ea, cu blana gri, tărcată. Se deosebește de mămica ei printr-un plastron alb, elegant, pe piept, ceea ce îmi arată că moștenește gene de la tăticul ei, un motan pe care l-am văzut prin preajmă. Filica este familiară cu tot ce înseamnă curtea noastră și grădinile celor doi vecini. Se cațără cu agilitate pe garduri, sosește la masă când îi e foame, ba face și mofturi, nu mănâncă orice. Se vede că are ea pe aproape un stăpân care îi cumpără boabe speciale, că doar ea n-o fi oricine! Și iată-o pe Mărunțica, fiica ei, apărând pe sub terasa casei, speriată nevoie mare! Citește restul acestei intrări »


Vise deșarte

10/07/2019

de prof. Livia MĂRCAN,
Satu Mare

Livia MarcanMuntele stâncos a adormit din nou. Pe crestele lui se plimbă arbori. Cerbul de piatră este undeva, dincolo de orizont şi-ţi priponeşte privirea ; ar vrea şi el, asemenea mie, să fie iubit. E însetat de iubire, obosit de singurătate, se luptă-n zadar cu nemărginirea. Muntele stâncos se trezeşte visând. Puţin îi pasă de apa care i se închină la poale; nu vrea să audă nimic despre zgomotul curgerii ei obosit de – atâta aşteptare. Munte şi apă se cufundă uneori în dragostea născută din singurătate, îşi croiesc singuri veşminte sclipitoare, ţesute din raze de soare. Adesea munte la munte se-nchină; văzduh la văzduh lovit în creştetul muntelui. Păsări frânte de zbor se războiesc obosite de-atâta cer. Hotare de singurătate semeaţă s-au înfăşurat în zalele plânsului. Sunetele vieţii de la poale ţi se veşnicesc tot mai mult în auz. Clopote de somn nedormit se anină în fiinţa ta. Toate îşi cer dreptul firesc la rostire, toate, asemenea mie, îşi cer dreptul firesc la iubire. Îmi pare că veşnicia nu sălăşluieşte nici măcar în el, gândul obosit de aşteptare îşi bea singur uitarea. Un vânt răzleţ îl priveşte din înalturi, cântă şoapte de iubire. În preajma mea s-adună pe tăcute, pe frunte visătoare, gânduri obosite ce-şi beau singure uitarea. Muntele murmură-ncet, apoi tace şi-ascultă obosit o lume plină de nebunie, dar care se vrea semeaţă; târziu se pierde în flămândele vise de noapte.

Tu, Munte-al-Veacului-Dintâi, Citește restul acestei intrări »


VRAJA NUCULUI

05/07/2019

de Gabriela Genţiana GROZA

Se poate spune orice despre relațiile dintre viețuitoarele de pe lângă casa omului, în nici un caz că sunt lipsite de sociabilitate! Un câine și o pisică leagă prietenie de îndată ce le chemi să mănânce câte ceva. Ei, dar nu chiar orice… Să ne gândim puțin cum au ajuns ele, canidele sau felinele, cu strămoși sălbatici, să se gudure pe lângă picioarele bipedului cel atotputernic zice-se, pe planeta pământ, pe lângă Homo Sapiens (mai puțin înțelept ca odinioară). Iată-ne pe mine și pe soțul meu în curtea casei de la Tinca, vizitați de pisica Filica, aterizând de undeva din vecini. La început timidă, apoi din ce în ce mai îndrăzneață, miaună lingușitoare să-și primească zilnicul tain. Până ce într-una din zile s-a urcat pe masa de pe terasă încercând să guste din farfuria mea cu mâncare să se convingă  Citește restul acestei intrări »


Un trio de excepție – Vasile…, Augustin… și Ioan

26/06/2019

VIVAT! CRESCAT! FLOREAT! – SĂ TRĂIASCĂ! SĂ CREASCĂ! SĂ ÎNFLOREASCĂ!

 Motto:

Numa atuncea mi-i bine,
Când am prieteni lângă mine!
”.

Vasile Bele

Cuprinsă de fiorul scrisului și al cititului, (căci, fără acestea, ce ar fi viața asta?), am promis unui foarte bun prieten – Vasile Bele – cunoscut în mediul literar ca poet, eseist, etnolog, membru în mai multe asociații cenacliere, inclusiv membru fondator al unei prestigioase reviste – DIN VATRA SATULUI (2009), că, odată, când voi fi pregătită și documentată foarte în amănunt – dacă va dori, voi face (adică voi scrie) un cuvânt de început la ,,nașterea” unei cărți, care-i va purta semnătura și-i va cuprinde gândurile.

Timpul a trecut (ca de obicei, foarte grăbit!), și, probabil, aici, și acum este „vremea mea”, căci iată-mă așezată cu un braț de hârtii în fața ochilor, citind și încercând să înțeleg, noua provocare marca Vasile BELE, Augustin NEAGA și Nelu DANCI. Brațul de hârtii, nu este altceva decât manuscrisul unei viitoare cărți, pe care o îngrijește însuși prietenul Vasile Bele.

A scrie despre Vasile Bele este o responsabilitate, o greutate și un privilegiu, în același timp. Citește restul acestei intrări »


Dragoste de Cernăuți

26/06/2019

de Prof. dr. Cornelia PĂUN HEINZEL

„Uneori soarta te poate proiecta pe meleaguri, pe care nici nu visai să le cunoşti vreodată”.

Nicolae absolvise „Filozofia”, dar exact în anul terminării studiilor, începu criza, o criză financiară şi economică care afecta întreg mapamondul, prin şomaj, falimente, datorii şi tulburări sociale. Războiul mondial sărăcise mult populaţia. Titraţii, spuma intelectualităţii era cea mai puternic marcată. Dar situaţia cea mai tragică o aveau proaspeţii absolvenţi de universităţi, care  la terminarea studiilor îşi vedeau toate visurile şi aspiraţiile spulberate. Pentru un post de portar se prezentau la concurs un absolvent de medicină, unul de litere, un inginer şi un licenţiat în drept. Dacă l-ar fi ascultat pe tatăl său, preot în sat, Nicolae ar fi avut mai multe şanse. Dar atunci când a mers să se înscrie la facultate, şi-a luat dosarul de la teologie, unde-l înscrisese părintele său şi l-a depus la filozofie. Acesta era domeniul pe care dorea să-l studieze şi pe acesta l-a urmat.

*

Pe stradă Nicolae se întâlni cu un cunoscut.

– Mai avem o şansă! Am auzit că se fac angajări în armată. Hai să încercăm şi noi! O ofertă mai bună nu avem! îi spuse tânărul.

– Şi unde trebuie să mergem? întrebă Nicolae.

– Ne întâlnim mâine la zece, în faţă la Universitate. Să fii pregătit! îi spuse tânărul.  Citește restul acestei intrări »


Trăiri asemenea valurilor mării

05/06/2019

de Octavian LUPU

Octavian_Lupu_image

Trăirile sunt asemenea valurilor mării, ce necontenit se izbesc de mal. Ele modelează treptat țărmul ce delimitează realul de imaginar și oferă o stranie compensație neîmplinirilor pe care inevitabil le purtăm în suflet. Dar dincolo de finit și materialitate se află oceanul necuprins al sufletului ce nu poate fi cuprins în cuvinte. Deși orizontul lumii este cumplit de temporal, mereu există o poartă către un spațiu al visării unde moartea nu are cum să ajungă.

Și valurile mării se sparg la mal cu repetate armonii astrale ce ne trezesc cele mai sensibile și mai nobile sentimente. Deși obstacolele se aștern inevitabil în calea noastră, menite fiind să ne distrugă, există totuși, o speranță care clipește uneori mai clar, alteori la limita stingerii, ce ne inspiră speranță, chiar dincolo de cele mai negre așteptări. Viața învinge mereu, dar victoria ei trebuie citită prin intermediul sufletului.  Citește restul acestei intrări »


ÎN CE STORY AM INTRAT!

13/05/2019

de Corina Diamanta LUPU

– Alo, alo, n-ați văzut un cal maro? Cum? Am înțeles eu bine? N-ați văzut niciun cal maro pe aici? A, da, vreți să știți de ce întreb? Uite-așa, pentru că fără știu cum, am intrat în povestea lui. Da, în povestea unui cal maro, care, când apare, când dispare și exact atunci când cred că mă aflu la un pas de el, că pot să îl ating, hocus-pocus, el s-a și făcut nevăzut. Să fie oare de la circ calul ăsta? Mă gândesc că o fi țâșnit din jobenul vreunui scamator și de acolo, cu un salt, a intrat direct în povestea mea, în timp ce eu credeam că lucrurile s-au petrecut taman pe dos, că eu am deschis ușa poveștii lui.

Of, ce ți-e și cu poveștile astea…; unele sunt de viață, altele de dragoste, altele vin din viitor, mai sunt câte unele care au rămas agățate de tine din trecut și tot așa…, povești și iarăși povești. La unele te fac părtaș alții, în altele te vâri singur, iar apoi nu mai reușești să le dai de cap. Eu, de exemplu, am intrat în povestea cu calul maro. Și asta din cauză că aveam obiceiul să visez la cai verzi pe pereți. Ce să vă spun? Devenise deja obișnuință. Când ceva nu îmi era pe plac, deschideam cartea de povești:  Citește restul acestei intrări »