Primul film

19/03/2018

de Leon-Iosif GRAPINI

Leon-Iosif GrapiniAu apus vremurile în care caravana cinematografică bătea drumul văii, oprindu-se din localitate în localitate, pentru a oferi publicului spectator producții cinematografice mai mult sau mai puțin interesante, cele de propagandă fiind mai numeroase, dar și cele mai nesuferite și plicticoase, să nu ne audă conducerea de partid, că-i bai, rămâne între noi, cele artistice erau mai puține, însă atrăgătoare și căutate, căutare aveau și celelalte, nu cu voie, ci de nevoie, căci te căuta  propagandistul de la consiliu până te găsea, un refuz era inadmisibil, nu refuzi propagandistul, ci partidul, dai în mine, dai în fabrici și uzine, caravana și-a încheiat misiunea, acum cinematograful are un aparat de proiecție propriu, pus în funcțiune de un generator electric situat într-o baracă aflată în afara clădirii, aparat de proiecție instalat în spatele sălii de spectacole, într-o chichineață improvizată din scânduri rindeluite și vopsite în alb, Citește restul acestei intrări »

Reclame

Culegătorii de zmeură

18/03/2018

de Leon-Iosif GRAPINI

Leon-Iosif Grapini la Sant - Pe MariiÎn ciuda greutăților de tot felul, cu doi copii pe cap, cu o mamă cicălitoare, cu muncă zi de zi pe ogoarele și fânețele satului, cu nevoi multe, mama era o fire veselă, încrezătoare și comunicativă, prin casă cânta mai tot timpul, deretica și gătea cântând, torcea și țesea cântând, avea o voce minunată, așa credeam noi, așa și era, însă nu și-a cultivat talentul, nu avea cum, mama, ca toate tinerele neveste din sat, iubea mult muzica populară, nu rata niciun spectacol folcloric ținut la căminul cultural, acasă fredona melodiile auzite. Cunoștea câteva cântece, unele mi le amintesc, Trandafir cu creanga-n apă, Adă, Doamne, trenu-n gară și Dodă, dodă. Scena pe care putea să se desfășoare în voie, cu toată priceperea și forța era zmeurișul. Sursa noastră de venit, constantă, sigură și substanțială, în toți acei ani, a fost dată de banii câștigați de-a lungul verii, prin strângerea și vânzarea la stat a fructelor de pădure, zmeură, mure și afine. Citește restul acestei intrări »


Taragotistul

16/03/2018

Leon-Iosif Grapinide Leon-Iosif GRAPINI

Despre cetate, prima oară am auzit de la badea Florea, taragotistul, avea poveștile lui, ni le spunea cu voce misterioasă, făcându-ne atenți și lăsându-ne de cele mai multe ori cu întrebări nesatisfăcute, în cel mai bun caz, cu un răspuns în doi peri, când termina o povestire, fără a ne lăsa timp să ne exprimăm nedumeririle, își lua taragotul adus cu el și lăsat în așteptare, în spatele său, pe scaunul scos din casă, și se punea pe cântat, doinea de se auzea până dincolo de marginile satului dacă era instalată liniștea înserării, cel mai adesea sufla în instrument duminica, după-amiaza, cânta și încânta asistența de pe uliță, bărbați, dar mai ales femei, cu toții așezați pe lavițe, când povestea, în afară de noi, copiii, cei mari nu-l prea ascultau, fie cunoșteau istorisirea, fie nu dădeau crezare, în vreme ce vorbea, bărbații și femeile își vedeau de treaba lor pentru care au ieșit la drum, ei jucau o carte, comentând întâmplările de peste zi și de peste săptămână, ele conversau pe teme cotidiene, știrile fiind întoarse pe toate fețele, dar când bătrânul începea a doini, toți, Citește restul acestei intrări »


Strigoiul

20/11/2017

de Milian OROS

Milian Oros_foto_Delia FloreaSeara era frumoasă și liniştită; corul greierilor îmi aducea în suflet o armonie aparte. Gândurile, într-un zbor liber, luaseră drumul, aproape firesc, spre atmosfera plină de mistere a serilor și nopților din copilărie. Un timp, am încercat o translatare temporală a ei în trăirea prezentului. N-am reuşit, erau prea mari discrepanțele. Cu toate acestea, oglinda sufletului mă năpădea cu imagini tulburătoare, care nu puteau trăi decât în acel timp trecut, dar neuitat. Mi-am adus aminte de nopțile de toamnă târzie, ori de iarnă, când se făcea clacă la torsul cânepii. Caierele de cânepă, se transformau în fire lungi, nesfârşite, pe fusuri ce se roteau ca nişte titirezi între degetele fermecate ale torcătoarelor. Doar sufletul meu de copil și, de ce nu, cel care a mai rămas din el știa și știe ce povești minunate ascultam în acele nopți de șezătoare. În minte o vedeam și auzeam aievea pe lele Ana depănând povești, după ce se lăsa un timp rugată de suratele ei întru clacă… Citește restul acestei intrări »


Mesajul din vis

11/08/2017

coperta_Viorel Serban_Bazarul cu amintiri

de Viorel ŞERBAN,
Geoagiu-Băi

Un soare plăpând de toamnă se revărsa peste culmile Măgurii şi Măguricii.
Valeria Groza, o bătrână gârbovită de cei şaptezeci de ani pe care îi purta în spate, urca anevoie coasta dealului Măgura, pe cărarea alb-gălbuie, care se odihnea ca o reptilă în ruginiul verzui al ierbii. Se ducea să îl vadă pe Gheorghe Moga, om în floarea vârstei, care acum zăcea răpus de o boală nemiloasă şi neiertătoare, luptându-se din greu cu ultimele zile de dinaintea apusului. Citește restul acestei intrări »


Dimineaţă de august

04/08/2017

de Viorel ŞERBAN,
Geoagiu-Băi

Viorel Serban_Bazarul cu amintiri_2Este de-abia ora nouă şi se anunţă şi pentru astăzi o zi toridă. Chiar dacă suntem în douăzeci şi unu august şi calendaristic vara e pe sfârşite, căldura nu dă semne că ar vrea să se domolească.

– Da, aşa e. Sunt semne că şi azi va fi o zi toridă. Data este, într-adevăr, douăzeci şi unu august, însă, nu înţeleg ce ţi-a venit să ne aminteşti în ce dată suntem! Parcă ne hotărâserăm să nu luăm în seamă scurgerea timpului în zilele în care vom sta aici, şi să ne petrecem într-o uitare totală, a spaţiului, a clipei, a tot ce ne înconjoară.

– Ai dreptate Nelule, aşa am hotărât ieri, însă nu ştiu ce mi-a venit. Nu ştiu ce resort s-a declanşat în creier şi a făcut ca dintre sertarele memoriei să iasă la suprafaţă unul pe fundul căruia se află depozitată dimineaţa zilei de douăzeci şi unu august a anului 1968. Citește restul acestei intrări »


Victime şi călăi

27/07/2017

Viorel Serban_Bazarul cu amintiri

de Viorel ŞERBAN,
Geoagiu-Băi

Toamna lui 1957, toamnă tristă, în care comuniştii îşi continuau cu frenezie opera de transformare a ţăranului român în sclav pe propriul lui pământ şi convertirea tuturor la religia minciunii, din care ei s-au adăpat din plin.

Profesorul Titus Bora, proaspăt absolvent al facultăţii de istorie, de-abia îşi începuse lecţia despre „Formarea poporului român”, când uşa clasei se deschise brusc şi înăuntru pătrunse un tip înalt şi cam tuciuriu, îmbrăcat în uniformă de securitate. Tipul rosti un bună ziua gutural şi îl întrebă cu glas răguşit: Citește restul acestei intrări »