STRADA COPILĂRIEI MELE

26/01/2022

Gentiana

de Gabriela Genţiana GROZA

Freamătul clipei –
în trecerea timpului
oameni și locuri

Pe strada Târgșor din Ploiești, unde locuiam cu chirie într-o căsuță cu două camere și o bucătărioară, la domnișoara Marilena, am traversat anii claselor gimnaziale. La capătul străzii, spre gara de Vest, era o cazarmă militară. Astfel că pe strada copilăriei mele treceau soldații încolonați, în pas de marș, cântând frumoase cântece ostășești. De îndată ce auzeam sunetul cadențat al pașilor, noi copiii săream la poartă și îi petreceam curioși cu privirea. Soldații erau atât de atenți la cântecul și la pasul lor cadențat, de parcă noi nici nu existam pentru ei. Tot dinspre cazarmă veneau spre centrul orașului și câte doi, trei soldați sovietici. Ne urcam pe gardul dinspre stradă să îi auzim  vorbind rusește. Ne dădeam și noi „mari” arătând că știm limba lor, salutându-i: „zdrasvuide tavarișci!”. Ne răspundeau de îndată la salut, iar noi ne simțeam grozav că ne bagă în seamă. La școală, limba rusă o învățam cu tovarășa profesoară Murzin, rusoaică. Ne distram uneori la orele ei, era simpatică, de altfel. Chicoteam amuzați Citește restul acestei intrări »


Ninge

18/01/2022

de Irina Vera TEREBEȘI

Ninge… și rog fulgii de nea să mă cuprindă în troiene, să-mi dea voie să mă așez peste ale lor valuri să plutesc, să zbor în adierea șoaptelor venite odată cu ele… Ninge, iar fulgii se îngrămădesc binevoitori peste ale mele gânduri voind parcă să asculte și să le absoarbă cu dragoste oferindu-mi compasiune…

Ninge cu liniște și rog fulgii de nea care se mențin grațios în aer să mă învelească cu tandrețe ca să le pot înțelege cuvintele rostite de ale lor adieri, să mă încălzească cu pătura lor, să mă lase să îi admir…

Ninge cu cristale de gheață ale căror brațe mă cuprind Citește restul acestei intrări »


Simplu călător

18/01/2022

de Raul Alexandru MITRUȚI

Când toți se-mbracă-n haine scumpe, purtând nestemate ca podoabe, speră că valoarea îi ridică, că astfel pot să fie un fel de zei între oameni. Mă cuprinde o tristețe că prea mulți au uitat să fie, că nu vor decât să aibă. Privesc în jur, câtă frumusețe Universul ne-a dăruit, câte bunătăți și câte motive pentru a trăi în acest paradis. Avem o viață pe care nu știm s-o prețuim. Suntem doar trecători pe acest Pământ și mulți nu înțeleg că aici nu e un concurs, o întrecere între noi, cine e mai bun sau are mai mult. Cu toții avem o șansă să experimentăm lucruri și fapte pe care doar aici le putem găsi. Corpul nu-i decât haina ce îmbracă sufletul, iar sufletului nu îi trebuie podoabe.

Privesc cerul senin și raze blânde de lumină se revarsă pe Pământ. Pierdut în visare, aud o voce calmă, mă desprind de vis, revin la realitate.

– Ianis, ce faci?

Era bunul meu profesor Citește restul acestei intrări »


Crăciunul, cea mai importantă sărbătoare a copilăriei

27/12/2021

Gelu Dragosde Gelu DRAGOȘ

A mai trecut un Crăciun peste noi, iar ca să simţim atmosfera de când eu eram copil, acum mai bine de un jumătate de veac, Creatorul ne-a dăruit zăpadă, aşa cum îi stă bine iernii să se îmbodobească în straie noi, de marea sărbătoare a Naşterii Pruncului Iisus.

Cu toate că societatea a evoluat (eu cred că în rău), cu toate că televiziunile (cu mici excepţii, printre care şi TVR) ne vând nişte emisiuni frivole, departe de spiritul Crăciunului şi perceptele biblice, cu artişti dubioşi, cu prezentatoare şi crăciuniţe botoxate şi vocabular de copii de grădiniţă, acest spirit l-am regăsit aseară în Ajunul Crăciunului, în aproximativ 3 ore cât au colindat casa noastră peste 60 de copii. Îmbrăcaţi cu haine noi, în costume populare unii dintre ei, cu trăistuţele pe umeri, ne-au colindat sau au dat răspunsul stelei, ca odinioară, fiindcă nu-i aşa, această sărbătoare este despre bunătate, iubire, răbdare, despre mântuirea omului, despre fericire.

Dacă pe vremea bunicii şi a părinţilor mei veneau să colinde Citește restul acestei intrări »


În prag de sărbători

22/12/2021

de Irina Vera TEREBEȘI

E liniște și plutesc fulgii de nea din ale lor doruri de iubire, parcă dorind să aline dureri, să răcorească inimi suferinde.

E mult prea multă liniște în casele oamenilor, în suflete… multe doruri, încrederi deșarte, condiționări, tăceri ignorante, lipsă de interes față de sentimentele celor dragi…

Spirite, unde ți-e culoarea?

Unde îți este parfumul de altă dată?  Citește restul acestei intrări »


Aventura unui fulg

18/12/2021

de Irina Vera TEREBEȘI

Un fulg de nea născut dintr-o picătură de ploaie și o suflare rece a vântului iernii au pornit în josul pământului pentru a căuta un fulg drag sufletului său cu care ar putea zbura, juca și l-ar face să zâmbească o viață… Steluța de zăpadă era plină de vise, speranță și fericire că a fost aleasă să ofere zâmbete văzduhului și liniște vânturilor. Plutea liberă și nestânjenită urcând sau coborând pe aripile suflărilor nostalgice de dor de frumos, era plină de încredere că își va găsi fericirea… Știa că trebuie să se țină departe de căldură… de adieri ademenitoare pline de promisiuni care ar putea să o omoare… În drumul ei a cunoscut mii de alte steluțe, cu unele chiar se împrietenise, le asculta poveștile de viață… râdea și se juca în timpul căderii sale, era plină de încredere în tot ce o înconjura… a cunoscut copaci, adieri, frunze… ale toamnei vremuri rămase… a văzut fericirea în ochii copiilor, a auzit colinde din casele oamenilor, a simțit mirosul de pâine Citește restul acestei intrări »


Măreţul brad

03/12/2021

de Irina Vera TEREBEȘI

Dacă ar fi să îmi aleg copacul în care doresc să cresc, mi-aș alege mai întâi anotimpul, mi-aș alege culorile, să văd ce aș putea picta în văzduh, apoi starea în care să fiu… Mă gândesc dacă doresc să mângâi suflete sau să trasez, prin fine zgârieturi, răni, care după vremuri îndelungate, vor păstra în cicatrici urmele trecerii mele, de dorul de a mă fi păstrat așa cum m-a creat în visele lui.

Dacă aș putea să îmi aleg anotimpul… sau… ce mai contează? Unul m-ar face să răsar și să cresc, altul m-ar arde, m-ar pârjoli. Mai este unul care m-ar azvârli în primele adieri venite, renunțând atât de ușor pe cât de repede m-a creat sau anotimpul pierderii mele, al liniștii, al refugiului în tot sau în nimic, al odihnei sufletului, încremenite de frig și nepăsare.

Dacă ar fi să îmi pot alege copacul în care să cresc, Citește restul acestei intrări »


Curierul și cravata șefului

18/11/2021

de Francisc Edmund BALOGH

Încercasem gândule, să te alung ca pe o muscă supărătoare, dar nu am reușit. „Fie ce o fi, hai mai bine să dansăm în doi!”, era noua mea tactică. Nu am apucat, gândule, să ducem la bun sfârșit nici măcar preludiul. Aș putea zice că Teo trântise ușa de la frigider, parcă intenționat. Dar lucrurile se precipitaseră brusc încât nu am reușit să schimbăm o vorbă, cineva bătu la ușă. „Cin’ să mai fie?”, zise Teodora cu un blazaj deductibil din voce și felul în care își trăgea picioarele pe parchet.

Deschisese ușa, scurt și hotărât cu un „Mda, vă rog?”

– Ne scuzați, la domnul profesor de solfegiu am venit. Aici locuiește? Citește restul acestei intrări »


Luminile Gersei

11/11/2021

de Angela-Monica JUCAN

Administrativ, erau când două, când patru sectoare gersene (eu cred că am prins două: Gersa I, Gersa II), n-am înțeles la ce bun, din moment ce nu au și nu au avut administrație locală proprie și există de cu mult mai de dinainte toponime expresive – Grui, Dobodea, Scrada, Valea Babii, Valea Largă, Valea Tăului, poate și altele. Dar nu-i treaba mea. Ce am priceput e că sat e Rebrișoara. Despre Gerse, deși parte a aceleiași comune, nu știu ce vor fi fiind. Cumva, un „pân-aici îi Mănăștur, de-aici încolo… Gersele”. Chiar este (sper că nu „era”) alt tărâm și alt regim, de cum o iei din Rebrișoara „încolo”, pe Gersa, în amonte.

În față, o lumină te așteaptă cu smerită bucurie. Și drumul își vede de drum. Lumina se tot dă câte un pas înapoi, să-i facă loc, să-ți facă loc.

Eram pe-acolo, pe drumul prin lumină, cândva, demult. Nu mai știu, n-am visat, doar a rămas o lumină numai ca ea, cu surâs ușor în soare, strecurată prin ploaie, scrâșnită în fulgere, Citește restul acestei intrări »


COPILĂRIA DIN SUFLETUL MEU

08/11/2021

de Gabriela Genţiana GROZA

Gentiana

Tablou de neșters –
în leagănul inimii
vis de copil

Sunt unul dintre cei cinci copii ai părinților noștri neprețuiți, tatăl preot, mama învățătoare. Cele patru fete și un băiat ne-am iubit și ne-am ajutat unii pe alții. Așa cum se obișnuia odată, cei mici ascultau de cel mai mai mare dintre noi. Îmi amintesc câteva momente din viața de școlăriță.

Prin clasa a șaptea am jucat în echipa de teatru a Școlii de Fete de pe strada Popa Farcaș din Ploiești. În comedia „Piatra din casă” de Vasile Alecsandri am fost distribuită în rol de băiat. Am interpretat rolul lui Nicu, un tânăr care urma să se căsătorească de voie, de nevoie cu Marghiolița, fiica unei văduve Citește restul acestei intrări »