Legenda ursuleţului braşovean

02/05/2019

de Prof. dr. Cornelia PĂUN HEINZEL

La marginea pădurii, în apropierea unui arbust stufos, Ursoaica Martina tocmai năştea. Durerile facerii se sincronizau parcă cu vijelia necruţătoare. Explozia de fulgere strălucitoare şi tunete năucitoare parcă anunţa sfârşitul lumii, dar o nouă viaţă se înfiripa încetişor şi deodată apăru timid, căpşorul delicat şi simpatic al unui ursuleţ brun. Pe fruntea sa mititică se zărea lucind o steluţă argintie. Ursula se bucură de puiul său special, intuind că va deveni Regele pădurilor braşovene, dar se şi întristă în acelaşi timp. Se gândi că, datorită steluţei sale neobişnuite, va fi totdeauna o pradă, dorită de unii oameni. „Îi voi spune Neînfricatul”, îşi spuse ursoaica. Şi, curând, îl urmă mititelul său frate, un ursuleţ la fel de drăgălaş, Năzdrăvanul.

Înţeleapta Martina începu curând să-i înveţe încet, încet tot ce ştia ea despre pădure, cum să se hrănească, unde să găsească mâncare, ce fructe sunt comestibile, unde se află muşuroaiele de furnici şi alte insecte delicioase, pe care le puteau savura. Dar micilor ursuleţi le ardea numai de joacă, să se răsfeţe între ei. Citește restul acestei intrări »


JUCĂRIILE, BUCURII ALE COPILĂRIEI

30/04/2019

de Gabriela Genţiana GROZA

Priviți cât de serios se joacă un copil!… Mânuirea jucăriilor arată cât de harnic este acesta în diferitele etape ale creșterii și dezvoltării lui. Ca părinte sau bunic încerci să îi oferi micuțului ceea ce crezi că îl bucură mai mult. Uneori contează mai puțin cât costă un asemenea obiect, cât mai cu seamă atracția pe care o exercită asupra sa. Iată trei dintre jucăriile pe care le-am păstrat, deoarece am văzut bucuria pe care am simțit-o la Teo, nepotul nostru, când se juca cu ele. Acestea au devenit eroi ale unor poezii pentru copii publicate în volumul „Marea copilăriei”, dar și în povestiri pentru ei. Toni e purcelușul frumușel, Lăbuș e câinele rătăcit, găsit de o fetiță brunetă, iar Roșcatul este un cățel harnic, paznic al unei gospodării. Nepotul a crescut și preferințele pentru obiectele de joacă s-au schimbat. Astăzi ne-am întâlnit în familie la masa de Paște. Din joacă, de data aceasta cu umor, el a construit o piramidă sportivă cu cei trei prieteni de odinioară. Toni, purcelușul fosforescent pe care copilul îl ținea în brațe când se culca la noi, este în vârful piramidei. Acest lucru mi-a amintit o întâmplare din copilărie. Profesoara de educație fizică a pregătit pentru serbarea școlară o piramidă sportivă. În vârful ei trebuia să mă urc eu, fiind una dintre elevele cu statură mică din clasă. Am participat desigur la repetiții, profesoara era mulțumită cum ne cocoțam cu atenție și seriozitate. Eu însă m-am simțit frustrată de-a dreptul!… Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIX (2019), nr. 393 (1 – 15 Martie)

23/03/2019

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Baia Focului. În antichitate filozofii și oamenii de știință socoteau că în natură sunt patru elemente de bază, primordiale, din care este alcătuită întreaga creație: pământul, apa, aerul și focul.

În Sfânta Scriptură focul apare atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Dumnezeu Însuși se arată lui Moise sub formă de rug arzând; foc se punea în cădelnițe la slujbele de la templu; focul era folosit pentru arderea animalelor aduse drept jertfă. Mântuitorul vorbește de focul iadului, Sfinții Apostoli vorbesc de Sfânta Împărtășanie, care devine foc mistuitor pentru cei ce o primesc cu nevrednicie. Exemplele pot continua. La multe popoare focul a fost folosit pentru a arde trupurile celor morți. Focul a fost folosit încă din zorii civilizației umane la încălzirea locuințelor, la pregătirea hranei, la diferite meserii și ocupații.

În tradiția românească întâlnim focul în nenumărate împrejurări. Citește restul acestei intrări »


Semn

07/03/2019

de Radu BOTIȘ

Este un fapt lăudabil când, iată, o instituţie de prestigiu a Maramureşului, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, reprezentată în mod exemplar de către domnul dr. Teodor Ardelean poposeşte la Ulmeni aducând, şi aici, parte din bogatele roade, volumul omagial „100 de ani de la Marea Unire. 100 de personalităţi maramureşene care au făcut istorie”.

Ce poate fi mai frumos, mai plin de sens, decât să fie cuprinşi împreună, precum la o întâlnire de taină, maramureşeni demni, patrioţi în toată fiinţa lor, Citește restul acestei intrări »


Poem final pe frunze de arţar

19/11/2018

de Irina Lucia MIHALCA

< … zâmbetul tău – o frunză memoriei furată …>

 Tremură în cădere frunzele arţarului din faţa ferestrei mele, tremură, plâng şi se duc îngălbenite în tăcerea singulară, în lumea Uitării de unde nimeni nu ştie nimic. Rând pe rând, pe şoaptele vântului Timp, vor pleca toate. Inconştienţa face să palpite ultimele lor clipe de vrajă. Freamătă, dansează, plutesc agăţate firav de firul subţire de viaţă, se leagănă aninate de vise irealizabile, ca, mai apoi, să se desprindă în dansul final, iluzoriu.

Totu-i o trecere spre ceva, un sens ascuns vederii noastre opace, doar visul mai ridică, uneori, voalul Tăcerii, şi, uneori, simţurile ne cern clipe din adevărul luminii. Oare dacă am şti „tot adevărul” am mai trăi cu adevărat clipa?

Ne-am plimbat ameţiţi de visul neştiut din noi, de chemarea sufletelor-pereche, de întregul din noi pe cărările toamnei, pe străzile ei, privindu-ne, căutându-ne, simţindu-ne, respirându-ne, ştiindu-ne.

Era ţipătul mut al trăirii noastre de dincolo de vălul Uitării, era ecoul ce a străpuns bariera Timpului, era vibraţia ce a pulsat secole în aşteptarea revederii, a regăsirii? Citește restul acestei intrări »


Atingerea Cerului

19/09/2018

Irina Lucia Mihalca

 

 

 

 

 

 

de Irina Lucia MIHALCA

Legănată pe umerii tatălui, ca-ntr-un dans uşor, în ritmul paşilor, privea cu ochii mari bolta cerească şi stelele care se aprindeau rând pe rând. Aştepta cu atâta nerăbdare şi bucurie clipa asta.

Sâmbătă seara era ziua când urma să vină s-o ia de la cămin (o formă de grădiniţă cu program prelungit, de luni până sâmbătă, de la doi la şase ani, optată de părinţi pentru că nu aveau cu cine-o lăsa atunci când mergeau la serviciu). De la distanţă, când îl zărea, cu viteză alerga în braţele lui:

– Tati, tati, ce dor mi-a fost de tine!  Citește restul acestei intrări »


Primul film

19/03/2018

de Leon-Iosif GRAPINI

Leon-Iosif GrapiniAu apus vremurile în care caravana cinematografică bătea drumul văii, oprindu-se din localitate în localitate, pentru a oferi publicului spectator producții cinematografice mai mult sau mai puțin interesante, cele de propagandă fiind mai numeroase, dar și cele mai nesuferite și plicticoase, să nu ne audă conducerea de partid, că-i bai, rămâne între noi, cele artistice erau mai puține, însă atrăgătoare și căutate, căutare aveau și celelalte, nu cu voie, ci de nevoie, căci te căuta  propagandistul de la consiliu până te găsea, un refuz era inadmisibil, nu refuzi propagandistul, ci partidul, dai în mine, dai în fabrici și uzine, caravana și-a încheiat misiunea, acum cinematograful are un aparat de proiecție propriu, pus în funcțiune de un generator electric situat într-o baracă aflată în afara clădirii, aparat de proiecție instalat în spatele sălii de spectacole, într-o chichineață improvizată din scânduri rindeluite și vopsite în alb, Citește restul acestei intrări »