Patru ani fără Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian!

31/10/2020

Vineri, 30 octombrie 2020, s-au împlinit patru ani de când a plecat dintre noi pe calea Împărăţiei lui Dumnezeu, în lumina şi slava Preasfintei Treimi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian. Cu această ocazie, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, a fost săvârșită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, de către Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar, în prezența Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.

Din sobor au făcut parte Părintele Iustin Tira, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpuşului, Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor şi stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, Pr. Adrian Mihali, consilier administrativ, Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, Pr. Mihai Tira, preşedintele executiv al Fundaţiei „Justinian Arhiepiscopul”, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhid. Gherasim Nap. Citește restul acestei intrări »


LANSARE DE CARTE LA BAIA MARE

12/10/2011

Stelian Gombos_coperta

I N V I T A Ţ I E

Marţi, 18 octombrie 2011, ora 12.00
la
Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare
Bd. Unirii nr. 17
va avea loc lansarea cărţii cu tema:

Dumnezeiasca Euharistie – Centrul vieţii liturgice şi duhovniceşti a creştinului
autor:
teologul şi publicistul creştin
STELIAN GOMBOŞ

Organizatorii lansării:
Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului
Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din municipiul Baia Mare

Moderatorii şi amfitrionii întâlnirii:
PS Părinte Episcop Iustin Sigheteanul
P.C. pr. consilier cultural Cristian Ştefan
P.C. pr. protopop Fabian Coroian

Vă aşteptăm cu mare drag, pe toţi cei interesaţi de acest subiect, foarte important pentru viaţa noastră duhovnicească şi, deci, pentru mântuirea noastră, a tuturor