Purtăm, în faţa Lui şi a lumii în care trăim, răspunderea vieţii pe care-o primim

30/08/2013

„Omul poate obţine doar iluzia libertăţii, nu şi libertatea însăşi.
Dar şi iluzia libertăţii are valoarea ei.
E de-ajuns s-o avem. Dacă o pierdem, totul e pierdut.” (Emil Cioran)

Vavila Popovicide Vavila POPOVICI
Carolina de Nord, SUA

Conceptul filosofiei care se referă la comportamentul uman, la puterea sau abilitatea minţii umane de a lua o decizie în înfăptuirea unei acţiuni, ca rezultat al unei alegeri libere, este definit ca fiind liberul-arbitru. Alegerea beneficiază de existenţa alternativelor; de lipsa constrângerilor care să condiţioneze decizia, însă această libertate nu este absolută, întrucât prin actele noastre nu trebuie să lezăm libertatea celorlalţi, adică, trebuie să respectăm anumite reguli ale societăţii; de capacitatea de conştientizare a alternativelor, a consecinţelor acţiunilor; de capacitatea de a selecta o alternativă chiar şi împotriva impulsurilor primare resimţite. Dacă simţurile ne ajută în detectarea lucrurilor din exterior, putem afirma că există şi un simţ interior al sufletului, prin care cunoaştem ceea ce este în exterior şi definim prin intermediul raţiunii.

După cum se vede, libertatea îşi are limitele ei, înscriindu-se într-o normalitate, astfel încât alegerea, decizia, acţiunea să nu tulbure echilibrul societăţii în care trăim. Din capul locului, citez afirmaţiile lui Petre Ţuţea, din tratatul de Antropologie creştină: „Libertatea absolută este atemporală, ca perfecţiunea […]. Nu există libertate reală în afara triunghiului transcendent: Dumnezeu, nemurire şi libertate, ficţiuni la Kant, esenţe în viziunea platonică-creştină.”

Este important să cunoaştem concepţiile cele mai reliefante ale gânditorilor din antichitate, pentru a putea înţelege gândirea celor de astăzi, problema alegerii fiind legată de dreptate şi de fericirea omului. Citește restul acestei intrări »