Scriitori maramureșeni publicați în revista Portal-MĂIASTRA

Scriitorii maramureșeni: Radu Ulmeanu, Delia Muntean, Vasile Dan Marchiș și Marian Hotca sunt publicați în recentul număr al prestigioasei reviste „PORTAL – MĂIASTRA” apărută sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Revista este editată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj cu sprijinul Consiliului Județean Gorj.

În cuprins: Mihaela Albu, Ion Popescu-Brădiceni,

PLAIURI CODRENEŞTI

de Andreia-Roxana BOTIŞ

Ulmeni, locul copilăriei mele, reprezintă lumea în care trăiesc împletindu-mi raţiunea cu elementele autentice ale culturii şi civilizaţiei româneşti, ale portului popular din zona Codrului, dar şi cu liniile melodice codreneşti, care-ţi deschid calea spre noi orizonturi. În această lume mirifică, plină de legendă şi istorie, am ales să-mi petrec şi anii adolescenţei, în calitate de elevă de liceu, mândrindu-mă cu valorile, principiile şi noile identităţi descoperite.

Zona Codrului se află la interferenţa judeţelor Maramureş, Satu Mare, Sălaj, este un ţinut cu un farmec aparte, din punct de vedere geografic, cu codri seculari ce se îngemănează cu câmpii mănoase, străbătute de râul Someş, care formează defileul cunoscut sub denumirea Strâmtorile Ţicăului, tocmai la intrarea dinspre satul Ţicău spre capitala administrativă a zonei – oraşul Ulmeni, dar această zonă poartă cu semeţie şi urmele dacilor liberi, recent fiind inaugurat Muzeul de la Oarţa de Jos, care are comori istorice de o valoare inestimabilă.

Biserica din Arduzel

Această zonă etnografică prezintă numeroase enigme, dar şi valori istorice de o mare însemnătate spirituală. Voi prezenta câteva dintre aceste bijuterii ale plaiurilor codreneşti.

Biserica de lemn Arduzel a fost construită în anul 1650 la Gârdani, de credincioşii de aici. De acolo a fost adusă aici, la începutul secolului al XIX-lea. Pictura este aproape în întregime distrusă, doar pe iconostas se pot distinge figurile apostolilor şi a Mântuitorului.

Biserica de piatră şi lemn din Ulmeni „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” provine din Şomcuta Mare şi a fost reclădită în 1895, are un chivot din secolul al XVIII-lea, aurit, cu proeminenţe şi reliefuri florale şi cruciforme excepţional lucrate.

O, Doamne! Ce fain o mai fo’ la Maramu’!

http://www.infomm.ro/services/resource/958321/sz/p

de Puiu RĂDUCAN

Cine n-are prieteni să-şi facă rost! Cui are, să-i trăiască! Eu aş zice, cu gura plină, că am prieteni, că am mulţi şi buni, dar şi că… numărul lor creşte – îmi spune… cineva…

Să vorbesc acum despre prietenul Vasile Morar, despre marele poet român, Vasile Morar, ar însemna să-l decupez de la inimă şi să-l „vând”, ceea ce… nu se cade.

Ca şi în alte dăţi, am fost invitat de Vasile a lui Morar din Chelinţa Ulmeniului de Maramureş la o mare sărbătoare, Zilele oraşului Ulmeni.

Drumul a fost frumos (la dus), vreme prietenească, chiar dacă la Iaşi ninsoarea se rostogolea şi văruia străzile. Cum nu-mi place să întârzii la întâlniri, aşa s-a întâmplat şi acum, când îl aşteptam la Ulmeni în faţa şcolii, pe „fratele” Vasile, cavaler de Morar al Chelinţei străbune.

Nu am stat mult de vorbă, timpul, ucigaşul pe care-l plătim, ne zorea şi trebuia să mergem la gară să-l aşteptăm pe prietenul de-acum (atunci nu-l cunoşteam), pe justiţiarul, dar şi pe scriitorul Ioan Scorobete – membru al U.S.R.

Am mers împreună, apoi ne-am aşezat lucrurile la locul găzduirii şi cum palinca maramureşeană nu aşteaptă mult, am drumeţit la d-nul Croata – un croat stabilit la Ulmeni –, la o… degustare.

Ioan Bran, după alţi 23 de ani

de Maria GÂRBE

Când am auzit de Ioan Bran, eram deja bibliotecară. Dacă stă toată ziua în pat, voi merge în vizită la el, mi-am zis. La un om în suferinţă te duci cu sfioşenie. Mi s-a spus că se bucură de orice vizitator, că tânjeşte după tovarăşi de conversaţie. „Suferinţa impresionează şi trezeşte compasiune. Dar Dumnezeu nu o dă degeaba. Ioan Bran avea pregătit ceva mult mai bun decât o viaţă «normală». Lui i-a dat Dumnezeu harul liric, profunzimea gândirii, timp pentru scris, i-a umplut călimara cu o tinctură amară, bună de tămăduit rănile sufletului şi i-a împărţir viaţa în două părţi aproape egale (din a doua jumătate lipsesc 33 de zile). Primii 23 de ani,

„Nu te-am văzut de trei crengi şi zece frunze” (Ioan Bran)

obişnuiţi, ultimii 23 – sigilaţi în imobilitate (născut la 1 iulie 1942, în zodia excesiv simţitoare a Racului; un accident care s-a produs în 3 iulie 1965, la 23 de ani şi două zile; decesul – în 27 mai 1988)” (Angela Monica Jucan – Poetul sătmărean-maramureşean cu „depunere de chiciură pe vise”, 11 iulie 2011, în „Confluenţe româneşti”: http://confluente.ro/Literatura–Recenzii/Poetul_satmarean_maramuresean_cu_depunere_de_ chi-

ciura_pe_vise_ioan_bran.html).

La următoarea vizită, i-am dus cărţi să citească. Apoi îmi dădea poeme să i le dactilografiez. Într-o zi mi-a dat mai multe – 60 de poeme, culese la maşina de scris, ordonate, paginate, având şi cuprinsul alcătuit de el. Erau pregătite pentru editură. Manuscrisul a stat în bibliotecă la mine până am intrat în „concediul numit pensionare”. Volumul a apărut în anul 2009: Ioan Bran – „Revelaţie şi calvar”, ediţie îngrijită de Maria Gârbe, Baia Mare, Eurotip. Titlul volumului a fost stabilit de autor.