Trei priviri şi plângere

01/04/2015

de Cornel MĂRGINEAN

de Cornel MĂRGINEAN Nu sunt importanţi oamenii care pleacă, ci oamenii care rămân. Oamenii care pleacă se eliberează de ceilalţi prin însingurare voluntară. Cei care rămân se eliberează, drept răsplată, de ei înşişi, chiar dacă plâng. Între omul ,,personal” şi omul ,,social” se află un pod şubred deasupra unui hău. Omul ,,personal” nu se recunoaşte pe sine decât în singurătate. El este pustnicul. Omul ,,social” se minte dacă nu reuşeşte să se privească şi singur. Ce va face el? Ce face un om în prea multă singurătate? Plânge. De ce plânge? Singurătatea devine o oglindă în care el se uită şi nu vede pe nimeni. Înţelegând că nu există singur, un om va plânge.Nu sunt importanţi oamenii care pleacă, ci oamenii care rămân.
Oamenii care pleacă se eliberează de ceilalţi prin însingurare voluntară.
Cei care rămân se eliberează, drept răsplată, de ei înşişi, chiar dacă plâng.

Între omul ,,personal” şi omul ,,social” se află un pod şubred Solitudine_foto_Delia Floreadeasupra unui hău.
Omul ,,personal” nu se recunoaşte pe sine decât în singurătate. El este pustnicul.
Omul ,,social” se minte dacă nu reuşeşte să se privească şi singur. Ce va face el?

Ce face un om în prea multă singurătate? Plânge. De ce plânge? Singurătatea devine o oglindă în care el se uită şi nu vede pe nimeni. Citește restul acestei intrări »