Lasă-mi doar cuvântul

12/04/2022

de Raul Alexandru MITRUȚI

Doamne, lasă-mi doar cuvântul, că fără el nimic n-aș fi. În viața aceasta scurtă, mai bun n-am de făcut decât să port în lume cuvântul ce descătușează ființa, ce prea mult timp a fost subjugată de umbrele întunecate, hrană fiind pentru entități hidoase, ce s-au strecurat prin portal. Oamenii, fără știre, îi hrănesc cu a lor frică, temă și ură, coborând câmpul cu vibrații energetice pe întreg Pământul.

Lasă-mi Doamne cuvântul să spun întregii lumi că viața pe Pământ este singurul paradis. C-aici avem de toate, lipsuri nu există, doar orbiți suntem și adevărul nu îl înțelegem. Prea cuprinși de toate, uităm a ne bucura, Citește restul acestei intrări »


Viața

29/03/2022

de Raul Alexandru MITRUȚI

Cu toții știm că viața e o luptă. Așa am fost crescuți, de mici, îndoctrinați. De multe ori renunțăm la vise, constrânși de nevoi sau neîncrederi, urmând un tipar al societății. Copiem comportamente, idoli și modele în viață, conștienți sau nu, rămânem blocați pe aceeași treaptă. Pășim cu teamă, de parcă terenul ar fi minat, gândind prea mult la ce va fi și uităm prezentul a-l trăi. Sunt multe lucruri pe care încă nu le știm, de înțeles, nici atât.

Viața înseamnă mai mult decât am învățat. Te naști, grăbit pășești prin viață, ca apoi să mori. Logic, n-are sens, nici pentru noi, nici pentru întreaga lume. Venirea noastră pe pământ înseamnă că avem un rol mult mai important decât știm. Că, de multe ori, se-ntâmplă una să gândim și alta să simțim, e dovada clară că simțul inimii niciodată nu înșală, doar că egoul a devenit mult prea mare. Ne agățăm de lucruri, tânjim după putere, prețuim podoabe, de parcă le-am lua cu noi dincolo de moarte. Puțini văd acum adevărata frumusețe, că nu tot ce-i Citește restul acestei intrări »


O ultimă speranță

09/02/2022

de Raul Alexandru MITRUȚI

Plouă iar peste suflete îndurerate
prăpastia se adâncește teribil
întunericul cuprinde teritoriul,
speranța se stinge într-o suflare
lacrimi și suspine sunt înecate
într-o mare de iluzii.
Zâmbetul demult este pierdut,
nimeni nu își mai amintește
curcubeul, nicăieri nu se arată,
poate e prea târziu acum
o nouă viață să refacă
pe pământuri străine.  Citește restul acestei intrări »


Simplu călător

18/01/2022

de Raul Alexandru MITRUȚI

Când toți se-mbracă-n haine scumpe, purtând nestemate ca podoabe, speră că valoarea îi ridică, că astfel pot să fie un fel de zei între oameni. Mă cuprinde o tristețe că prea mulți au uitat să fie, că nu vor decât să aibă. Privesc în jur, câtă frumusețe Universul ne-a dăruit, câte bunătăți și câte motive pentru a trăi în acest paradis. Avem o viață pe care nu știm s-o prețuim. Suntem doar trecători pe acest Pământ și mulți nu înțeleg că aici nu e un concurs, o întrecere între noi, cine e mai bun sau are mai mult. Cu toții avem o șansă să experimentăm lucruri și fapte pe care doar aici le putem găsi. Corpul nu-i decât haina ce îmbracă sufletul, iar sufletului nu îi trebuie podoabe.

Privesc cerul senin și raze blânde de lumină se revarsă pe Pământ. Pierdut în visare, aud o voce calmă, mă desprind de vis, revin la realitate.

– Ianis, ce faci?

Era bunul meu profesor Citește restul acestei intrări »


GELU DRAGOȘ: MOARA LUI GELU

06/11/2021

de Vasile BELE

Apărut la Editura eCreator, Colecția Critica, Baia Mare, 2021, 158 p., ISBN 978-606-9719-40-4, volumul primit cu „dedicație și iscălitură”, de la autor, este încă o izbândă literară a acestui an, 2021, după volumul de versuri, Singurătatea poetului, ce poartă semnătura prof. Gelu Dragoș.

Felicit autorul pentru apariția volumului și felicit pe cei care sunt cuprinși în acest volum. În ordinea includerii în volum, iată, recenziile, postfețele sau prefețele de carte, semnate de către prof. Gelu Dragoș:

Constanța Abălașei-Donosă, cea care „ne propune 31 de stampe poetice!”;

Vasile Bele & Gheorghe Ursan, și cele „100 de sfaturi utile pentru tinerii căsătoriți”;

Valeria Bilț, cea care ne oferă „un dar de Sfintele Paști”. Este vorba despre volumul Te caut, Doamne, și te simt;

Elena Borcuti, ne oferă Citește restul acestei intrări »


Periplu prin „ANOTIMPUL MARAMUREȘ”

30/10/2021

de Mioara BACIU

Miroase-a toamnă prin pridvorul sufletului… Parfum de crizantemă-mi doruiește dor de „ANOTIMPUL MARAMUREȘ”, care, deși a trecut cu viteza luminii prin clepsidra veșniciei, s-a întrupat în fiecare potecă ce duce spre inima mea. Zilele petrecute în Tabăra de creație literară „OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!”, au reprezentat o veritabilă hrană spirituală, „vinovați” fiind organizatorii și truditorii evenimentului: prietenul-fenomen Vasile Bele, cunoscutul și apreciatul învățător Gelu Dragoș și îndrăgitul poet popular Nelu Danci.

De departe cea mai așteptată tabăra literară, datorită frumuseții răpitoare a Maramureșului, a dăruirii organizatorilor sus-menționați, precum și datorită calității invitaților veniți din toate colțurile țării, a marcat începuturile „anotimpului Maramureș”, care și-a încremenit frumusețea în sufletele noastre avide de frumos.

După un anevoios drum de aproximativ 15 ore (de la locul plecării: Galați), care părea că nu se mai termină, am ajuns pe meleagurile binecuvântate ale Maramureșului și ne-am cazat la Baia Mare, Citește restul acestei intrări »


Ecou din Țara Maramureșului

28/09/2021

de Ionica BANDRABUR
(Slănic-Moldova, Bacău)

File de jurnal.
Prima ediție a taberei de creație literară „Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!” – 2021

Și iarăși a venit toamna și iarăși „se numără bobocii”, dar nu înainte de a săruta ultima rouă a florilor de pe dealuri, rămase aproape nude sub dezmierdul luminii stelelor cărora nu cred că le-ar păsa dacă s-ar ofili și ar muri.

Of! Nostalgia asta de anumite meleaguri vizitate de curând, mă face să îmi prind dorurile în năvoade precum pescarii, să mă afund în abisuri, unde clepsidrele timpului lucrează la numărătoarea inversă a firelor de viață ce își doresc libertatea sau, să merg, să merg prin pădurile cântate în poezie să le privesc continuu, să fiu iarăși martoră la schimbarea straielor cu cele ale iernii.

Eh! Dorul de natură se răsfață răscolind puterea gândului, înlănțuindu-mi tot trupul cu emoțiile acumulate, ferecându-le cu zeci de lacăte și mă zidește odată cu ele în mănăstirile unde piciorul a călcat, mâna a făcut cruce, gura a rostit rugăciune și inima păcătoasă a cerut iertare.

Acum, rămân des în pragul ușii, cu mâinile în buzunare căutând clipele și oamenii care m-au făcut părtașă la aprinderea Citește restul acestei intrări »