de Gabriela Genţiana GROZA
Telefonul pe care reuşisem să îl ignor în acea zi de Cireşar când grădinăream liniştită la Tinca de Bihor, mi-a dat o nouă temă de casă. Lucian, un fost elev din urmă cu 10 ani dintr-o clasă terminală a Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Cluj-Napoca, mă anunţa că pe 15 iunie se vor întâlni colegii lui de clasă în localul care le-a fost arie de „toceală”. O coincidenţă făcea să pot participa la Agapă. În aceiaşi zi trebuia să fiu la Sediul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj la o activitate deosebită, Reuniunea de primăvară-vară a Scriitorilor Clujeni. Se lansa Almanahul ilustrat „Promenada Scriitorilor”. O lucrare de mare interes pentru fiecare dintre noi, rod al strădaniei „timp de 100 de zile”; volum de 600 de pagini, la celebrarea centenarului I. L. Caragiale, cum avea să ne spună cu modestie Irina Petraş, autoarea nepreţuitului document literar.
Am legat firesc cele două momente. Am fost la ora 12 la Filială, m-am bucurat de atmosfera caldă dintre colegi, iar la ora 14 mă aflam în faţa Colegiului, cu proaspătul volum antologic în mână, la întâlnirea cu foştii mei elevi pe care i-am „chinuit” cândva cu anatomia şi genetica. Citește restul acestei intrări »