TEIUL CARE PLÂNGE

26/11/2012

Basesti_Teiul Unirii

de prof. Traian RUS,
Vicepreşedinte A. C. BODAVA

Se apropie 1 Decembrie 2012. Gândurile noastre se îndreaptă iarăşi spre Băseşti, satul foarte drag mie, pe bună dreptate numit „Mica Romă” de la poalele Codrului.

S-a întâmplat ca unul dintre drumurile mele din ultima vreme să mă mai ducă o dată la Băseşti. Am avut un oaspete drag la muzeul satului din Oarţa de Sus, un student de la secţia de Etnologie a Facultăţii de Istorie-Filozofie a Universităţii Babeş-Bolyai, Răzvan Roşu. A venit trimis de prof. univ. Viorel Rogoz, nume de marcă al culturii contemporane, fiu al Ţării Codrului, pentru a susţine un recital în faţa orţenilor şi apoi un curs de etnomuzicologie în faţa studenţilor de la Universitatea de Nord din Baia Mare. Răzvan este un rapsod popular de excepţie şi a uimit asistenţa prin repertoriul său ales din straturi foarte vechi ale etosului din Ţara Moţilor şi mai ales prin gama largă de instrumente populare la care cântă. Acest „ultim tulnicar din România”, bursier al Universităţii din Tubingen, va deveni de bună seama un nume al folclorului românesc. Pentru specialişti a devenit deja. Iar mie mi-a căzut la suflet. Citește restul acestei intrări »