Legea Universală a Compensației în cărțile Lilianei Moldovan

de Mihaela CD
LSR, WPA, TWUC

EROII IMPOSIBILULUI (2016), CONVORBIRI SUB AURA SPERANȚEI (2017), CLEPSIDRE ÎNARIPATE (2018), REPORTAJELE BUCURIEI (2019)
autor: Liliana Moldovan.

Cred cu tărie în Legea Universală a Compensației și mai cred că, dacă Dumnezeu a îngăduit cuiva o anumită suferință fie ea fizică sau psihică, vor exista cu siguranță, alte daruri pe care persoana le va primi întotdeauna, fie că își va da seama sau nu de acest lucru, și mai cred că, atunci când o ușă se închide, negreșit, alte uși tainice se vor deschide instantaneu!

Liliana Moldovan

Pornind de la această Lege Universală a Compensației, pe care am experimentat-o și am trăit-o pe propria-mi piele, mi-au atras atenția 4 dintre cărțile absolut senzaționale ale autoarei Liliana Moldovan, o scriitoare și o jurnalistă de excepție, căreia, înainte de toate se cuvine să îi fac o scurtă prezentare, menționând câteva date din CV-ul său literar:

Este secretar la Filiala Mureș a Ligii Scriitorilor din România și a devenit membră a acestei asociații profesionale în anul 2015. Numită director onorific al Bibliotecii Româneşti „Ion Minulescu” din Nürnberg a desfăşurat, începând cu anul 2009 o activitate de voluntariat ca redactor șef al Agenției de presă „Aṣii Români”, dar și ca redactor la ziarul tipărit „Vocea ta” – „Deine Stimme” (Germania). În ultimii 15 ani a colaborat cu cotidianul „Cuvântul liber” și revista „Cadran: Jurnal Mureșean” (Târgu-Mureș), Revista „Bibliotheca” din București, „Agora Literară” din Cluj-Napoca și alte reviste de orientare culturală. Este membră în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (2021), iar în acest an a luat Premiul Ligii Scriitorilor din România pentru „Orizonturi mureșene”, Vol. 3 – Serenade literare -2021.

Sub semnătura autoarei au văzut lumina tiparului următoarele cărți: „Indiscreții în bibliotecă, Antologie de studii și eseuri”, Târgu-Mureș, Editura Nico, 2009; „Punerea pe gânduri – interviuri”, Târgu-Mureş,

Descoperind bulgărele de lumină

de Mihaela CD

De ziua Culturii Române atenția mi-a fost capturată de un eveniment literar deosebit ce a avut loc la biblioteca județeană a județului Mureș. Protagonista principală a evenimentului fiind scriitoarea Liliana Moldovan care a lansat cu această ocazie cea mai recentă carte a sa: O CARTE A CĂRȚILOR SCRIITORULUI AL. FLORIN ȚENE.

Scriitoarea Liliana Moldovan, membru al Uniunii Jurnaliștilor Profesioniști din România, secretar al filialei Mureș a Ligii Scriitorilor Români și redactor șef al Agenției de presă Așii Români este în opinia mea unul dintre cei mai buni cronicari români contemporani asumându-și prin scrierile sale un rol de moderator și intermediar între opera literară în sine și cititor, rol care nu este chiar ușor de asumat pentru că reprezintă o mare responsabilitate!

De fiecare dată când citesc o recenzie, cronică sau un semnal editorial ce poartă semnătura Lilianei Moldovan, știu că mă voi reîntâlni cu aceeași eleganță care îi caracterizează scriitura și cu aceeași măiestrie a cronicarului desăvârșit

PUȘA LIA POPAN: EFERVESCENȚE sau TALENT, TALANT ȘI MIR

(semnal editorial)

de Vasile BELE

Motto:

„din regat uitat printre
scoici și cochilii
goale de perle
a năvălit neam ce trăiește
în răspăr
a tot dat din coate
instalându-și coșmarul
în buricul cetății”.

(Pușa Lia Popan, din poemul „Zile”)

„În orice caz, pentru autoare scrisul e mai mult decât simplă transcriere a cuvintelor, poezia este pentru Pușa Lia Popan, un mod de viață. În concepția sa, cuvintele sunt un receptacul privilegiat al vieții, al unei existențe ce e surprinsă de poetă în dramatismul ei, cu măruntele miracole, ritmuri și ritualuri ale cotidianului”, afirma, într-o referință critică, Ion Cristofor, în urmă cu ceva vreme, despre Pușa Lia Popan.

Poeta, nu se dezice de la originalitatea stilului personalizat. O dovedește și volumul „Efervescențe”, apărut la Editura Napoca Star, 2022, ISBN 978-606-062-436-3, 86 p., cu o copertă ce aparține autoarei. Pentru Pușa Lia Popan, (cea care debutează în volum „Ghimpi și spovedanii”, vol. 1, în anul 2008) poezia înseamnă suflet și suflare, înseamnă emoție și detașare. Abordează o tematică actuală,

PUȘA LIA POPAN: ÎN UMBRA METAFOREI sau METAFORA UMBRITĂ DE VÂNTUL UNUI SĂRUT

(semnal editorial)

poem îngemănat Pușa Lia POPAN & Vasile BELE

Motto:

„Soarta – săgeată menită –
țintind ca la tir înspre viață…
amenințând că se va-ntâmpla:
«să vrei să fugi – picioarele-s din plumb;
să te ascunzi după un fir de iarbă
nu are sens, n-ai cum».
N-ai de ales. Trebuie s-o înfrunți.
Să-ți pui costum de matador,
Privind în ochii injectați nebunia fornăindă”,

Pușa Lia Popan, din poemul „În umbra metaforei”.

ÎN UMBRA METAFOREI & METAFORA UMBRITĂ DE VÂNTUL UNUI SĂRUT

Ne-am cunoscut, cu poeta Pușa Lia Popan, în cadrul Taberei literare

ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT

de Johnny CIATLOȘ-DEAK
Montreal, Canada

„Un poet este o pasăre de o desăvârșire nepământeană, care evadează din tărâmul său celest și sosește în această lume ciripind.” (Khalil Gibran)

În luna ianuarie a anului 2023, este publicată la editura Stef din Iași, România, cartea CĂLĂTORIE UNICĂ ce poartă semnătura stimatei poete Aurelia Rînjea. Titlul ne anunță din start că este vorba de o „călătorie unică” pe care nu vrem să o pierdem, deci nu mai stăm pe gânduri și ne aventurăm pe file de carte.

Volumul începe cu un motto extrem de sugestiv: „Scrisul – un mesaj manifest / Care să sfideze / Timpul şi timpurile / Pentru a înţelege mai bine / Raţiunea de a fi / Și dimensiunile spiritului uman”.

În introducerea pe care o face autoarea, viața ne este prezentată ca fiind suprema bucurie, ca „o călătorie unică, în care te redescoperi și îți hrănești fiinţa din abisul luminii”, „un drum către noi înşine, o căutare de sine, o fereastră deschisă către Marea Singurătate, un examen pe care îl trecem fiecare de unul singur”, „Un anotimp al spiritului”, „O stare existenţială în care, într-o dualitate nerecunoscută înveţi să-ţi construieşti propriul vis”.

În toate acestea autoarea îi găsește un rol primordial, benefic și edificator poeziei, pe care o descrie

Recenzie de carte: „Simfonia semnelor”, de Adriana Săftoiu

de Raluca DONCIU

Despre mine și sentimentele pe care această carte mi le-a trezit.

Știam că sufăr de sindromul impostorului, în toate domeniile vieții mele. Îmi vine zilnic să strig „nu merit aprecierea asta!”. Iar când conducerea Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” mi-a cerut o recenzie a acestei cărți mi-a venit să spun că „nu merit încrederea aceasta”. Pentru că aveam în mână o carte de peste 250 de pagini, de la Editura Trei, care nu era dintr-o arie cunoscută mie. Pentru că, recunosc, atunci când nu citesc cărți de specialitate din domeniile care m-au interesat personal în ultimii ani (sănătate, parenting, dezvoltare personală), ajung, obosită psihic seara, să aleg doar beletristică ușoară, relaxantă.

Ținând în mână o carte care pare valoroasă măcar datorită editurii, autoarei, subiectului abordat și coperții de calitate, m-am simțit… nepotrivită pentru această sarcină. Iar politica pentru mine e o limbă străină, nu știu dacă doar pentru că sunt frustrată, ca orice român, că majoritatea politicienilor nu mă reprezintă, sau pentru că am încercat să mă disociez de acest domeniu atunci când copiii de vârsta mea aveau tendința să mă judece pentru că tatăl meu era politician.

Așa că da, m-am speriat să văd că autoarea e Adriana Săftoiu. Eram sigură că nu voi înțelege nimic din limbajul de politician, am terminat doar facultatea de matematică și informatică. Surprize-surprize! Nu doar că am înțeles, nu doar că mi-a plăcut mult, dar m-am și regăsit ca stil de scris (chiar dacă la nivele diferite, doamna Săftoiu scrie totuși elevat). Mi-am dat seama că poate și de aceea am primit această carte: pentru că și mie îmi place des, atunci când scriu, să intercalez povestea pe care o relatez cu punctul meu de vedere și cu sentimentele pe care acea poveste mi le trezește… Așa că, dacă eu am citit cartea pe nerăsuflate, și am înțeles-o, și mi-a plăcut, sigur și pe voi vă va atinge. Fie că sunteți cărturari înțelepți sau oameni de rând.

PE FIRUL VIEȚII LUI TEODOR GROZA

de Mircea Ioan CASIMCEA

Motto: Privind înapoi pe firul vieții mele, consider că Bunul Dumnezeu m-a înzestrat cu puterea de a mă instrui permanent și de a munci cu asiduitate pe tărâmul pe care l-am îndrăgit încă din adolescență. Mi-aduc aminte că oboseala nu a învins neastâmpărul meu.

Aceste fraze, pe care le-am așezat drept motto la recenzia mea, sunt extrase din cartea cu memorialistică intitulată Pe firul vieții mele, scrisă de inginerul Teodor Groza, tipărită în anul 2023, în condiții grafice remarcabile, la cunoscuta editură clujeană Ecou Transilvan. Memoriile sunt prefațate de un Argument și finalizate cu o Încheiere, însă nu lipsește nici o succintă Bibliografie. Acestea sunt relatate în 16 capitole, începând cu Copilăria și adolescența, finalizând cu cel intitulat Secretar de Stat la Ministerul Transporturilor, ultima funcție importantă pe care a deținut-o memorialistul, de fapt a doua oară.

Prin formularea titlurilor capitolelor autorul sugerează cititorului cele mai remarcabile momente ale vieții active, motiv să le redau cronologic: Lăcătuș montator locomotive la Depoul de Locomotive CFR Oradea, Student la Facultatea de Transporturi București, Perioada de stagiu ca inginer, Activitatea ca inginer la Depourile de Locomotive CFR Oradea și Ploiești, Șef Depou Adjunct la Depoul de Locomotive CFR Fetești, Activitate ca inginer la Divizia Tracțiune a Regionalei CFR București, Șef Depou Coordonator la Depoul de Locomotive CFR Fetești, Revizor Central la Revizoratul General de Siguranța Circulației din MTTc, Director General la Regionala CFR Cluj, Secretar de Stat Șef Departament Transport Feroviar la MLPTAT, Președinte al Societății Naționale CFR, Activitate ca inginer la Regionala CFR Cluj, Primar al municipiului Cluj-Napoca, Secretar de Stat la Ministerul Transporturilor.

ARMONIA CUVINTELOR SPUSE ȘI NESPUSE

de Angela DUMBRAVĂ,

Motto:

Oamenii ca tine și ca mine, cu toate că suntem bineînțeles muritori ca toți ceilalți, nu îmbătrânesc niciodată, oricât ar trăi. Vreau să spun că nu încetăm niciodată să ne zgâim, ca niște copii curioși, la marele Mister în care ne-am născut. (Albert Einstein)

Cuvânt de încheiere

Am ales să vorbesc despre această carte în felul meu și să las câteva impresii sincere fără a folosi cuvinte complicate și puse dinadins în scriere, ca atunci când se citește textul să trebuiască neapărat și un dicționar lângă cititor (sunt fan pentru simplitate).

Cartea de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare PRIN ROUA GÂNDURILOR a scriitoarei, poetei, editoarei, jurnalistei Mihaelei CD, este scrisă parcă după sufletul meu. Cuvintele pe care le folosește în scrierile sale sunt simple și pe înțelesul cititorului. Fiecare parte a cărții fie că este eseu, articole, povestiri, recenzii de carte sunt scrise cu pană de scriitor așezat bine și pe picioarele lui în această lume a scrisului. Textele curg ca o apă liniștită, iar tablourile pe care le creează le vezi ca atunci când te uiți la o peliculă de film. Este o carte scrisă ca de la om la om, iar atunci când o citești zici că ești acolo sau ai trecut măcar o dată.

Îi mulțumesc scriitoarei Mihaela CD că mi-a dat posibilitatea să citesc, încă în fașă, volumul PRIN ROUA GÂNDURILOR.

Mă întreb cum aș putea intra în intimitatea lui? Desigur, cu multă grijă și chiar pe vârfuri ca să nu calc pe roua așezată în gândurile autoarei.

Pot să spun că ne asemănăm ca scriitoare după felul cum ne așternem cuvintele pe coala albă

Șoareci de laborator. Iov. (teatru) – Nicoară MIHALI

Șoareci de laborator. Iov. (teatru) – Nicoară Mihali, Editura Casei Corpului Didactic „Maria Montessori”, Baia Mare, 2020.

de Dana OPRICA

Cu această piesă de teatru, scrisă, abandonată și rescrisă pe vremea pandemiei, după cum apare mențiunea pe o insignă de pe copertă, Nicoară Mihali pune în scenă forța suferinței pe care am descoperit-o și lucrarea despre Pirandello, pe care eu am citit-o înaintea acesteia, (Pirandello și Premiul Nobel, Nicoară Mihali, Baia Sprie: Cetatea Romei, 2021). De fapt, nu cred că există scriere, de când au început oamenii să scrie, care să nu facă referire la suferința umană simțită și resimțită în toate dozele: „Omul nu are puterea de a se ridica împotriva destinului până ce nu cunoaște amărăciunea, suferința și fatalitatea înfrângerii” (Pirandello, p.122). Și doar puși în situații limită, oamenii simt altfel viața sau înțeleg viața pe deplin și cum cunoașterea trebuie să fie asistată, ajung să-i cheme, mai întâi, pe îngeri, ei sunt primul nivel pe scara către cer – Mena (Șoareci de laborator, p. 64)

Avem în fața noastră o piesă de teatru – se mai scrie puțin teatru spre deloc în zilele de astăzi –, aflată la confluența clasicității, a folclorului românesc, a învățăturii creștine, a desfășurării vieții complicate și implicate în toate planurile: social, familial, profesional, individual. Corul copiilor bolnavi de leucemie care poartă

Pirandello și medalia Nobel – Nicoară MIHALI

Pirandello și medalia Nobel, Nicoară Mihali, Editura Cetatea Romei, Baia Sprie, 2022.

de Dana OPRICA

Aveam nevoie de acest panou scriptural realizat de domnul Nicoară Mihali pentru a înțelege că scriitorii concep operele în meandrele contextului istoric, pe care îl subjugă în funcție de interese, speculând, de cele mai multe ori, ideologia epocii. E ușor de dedus, chiar din structura volumului de față, că Pirandello a fost un influencer al timpului său, un creator de conținut pentru comunitatea sa, aflat mereu, cum îi stă bine unei mari personalități, sub semnul chestionării. Își exprimă admirația pentru patriotismul garibaldian; își scrie teza de doctorat în dialect sicilian; angoasat, solicită intervenția, fără de izbândă, a papei Benedict XV când fiul său Stefano, care se înrolează voluntar, e luat prizonier de austrieci; stă 30 de ani lângă o soție bolnavă de nervi; se înscrie în PNF, printr-o telegramă trimisă lui Mussolini, adeziune pentru care a fost atacat dur de intelectualii și politicienii vremii care îi reproșau intenția ascunsă de a ocupa poziția de senator.

Și mai ales aveam nevoie de această hoinăreală prin operele lui, pe care poți sau nu să le iubești, dar la care alergi cu o curiozitate mereu crescândă (p. 34), ca să citim sau ascultăm piesele de teatru ale