Ileana a României – destinul unei prințese

În ziua de 21 ianuarie 2021 se împlinesc 30 de ani de la dispariţia principesei (1991).

Principesa Ileana s-a născut la Palatul Cotroceni din Bucureşti, în 5 ianuarie 1909. A fost cel de-al cincilea copil al Reginei Maria şi al Regelui Ferdinand, cea mai mică dintre fiicele acestora.

Considerată de mama ei drept „copilul întregirii” sale, principesa a fost copilul preferat al Reginei Maria.

Frumoasă, spirituală şi plină de viaţă, principesa a moştenit pasiunile mamei şi dragostea pentru reşedinţele regale de la Bran şi Balcic.

A primit o educaţie aleasă şi şi-a însuşit de timpuriu sensul datoriei depline faţă de România.

În 1940 a înfiinţat, la Bran, Spitalul „Inima Reginei”, destinat îngrijirii răniţilor, dar şi oamenilor din împrejurimi. Ca şi mama sa, Principesa Ileana a fost infirmieră pe teritoriul german, apoi cel românesc, pentru soldaţii răniţi.

După instaurarea regimului comunist

Vina, „bat-o vina”!

„Caracteristica vinovaţilor este neliniştea” (Seneca).

de Vavila POPOVICI
Carolina de Nord

Abaterea de la ceea ce este considerat a fi drept bun se defineşte ca vină, ea se hotărăşte în justiţie, implicând şi pedeapsa respectivă. Fapta comisă de cel vinovat o numim vinovăţie, un sentiment pe care îl încearcă cel vinovat şi care poate fi simţit cu intensităţi diferite, sau poate chiar lipsi. Este o stare emotivă negativă şi dureroasă, se manifestă în mai multe feluri, având şi cauze diferite: omul simte că a încălcat un cod moral sau anumite valori etice, a rănit pe cineva, nu a făcut ceva ce trebuia făcut etc., se analizează, ajunge la concluzia că este vinovat şi se autopedepseşte, sau este învinuit şi pedepsit. Dacă nu-i pasă, adică nu simte îndeajuns, va trece peste aceste emoţii şi va fi dispus şi altădată să treacă tot cu atâta uşurinţă peste ele. Sau, săvârşeşte o altă vină – minte! Normal ar fi să se pornească de la adevărul că oamenii sunt supuşi greşelilor, că se poate ceva învăţa din ele, că trebuie să fim moderaţi în concluzii şi acţiuni, deoarece sentimentul de culpabilitate nelinişteşte sufletul. Ne victimizăm sau suntem victimizaţi şi suferim. Vinovăţia strică echilibrul energetic al organismului, afectează judecata şi repercusiunile sunt uneori dramatice.

Într-un articol al doctorului şi psihologului austriac Alfred Adler (1870-1937) intitulat Vina şi sentimentele de vinovăţie, se specifică că „vina este atrasă de comiterea unui act interzis de către legile societăţii, legi stabilite pentru a proteja indivizii de acţiunile semenilor lor”, menţionând totodată că „ele au fost notate în cele zece porunci, care reglementează punctele esenţiale ale comportamentului dintre oameni. Caracterul de «liber arbitru» imanent în conceptul de responsabilitate, face individul răspunzător pentru alegerea comportamentului său; dacă această alegere contravine legilor traiului în comun, dacă este o alegere antisocială, atunci efectul unei asemenea acţiuni poate conduce la facerea persoanei vinovată de o infracţiune, delincvenţă sau păcat”. Este momentul de a ne aminti din Decalog, porunca a şasea – „Să nu ucizi”; porunca a opta – „Să nu furi”; porunca a noua – „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”; porunca a zecea – „Să nu pofteşti nimic ce este al aproapelui tău”.