Primul muzeu de istorie a evreilor din Moldova, inaugurat la Orhei

30/01/2023

Primul Muzeu de Istorie al Evreilor din țară a fost  inaugurat astăzi, 30 ianuarie, la Orhei, în prezența E.S. Kent D. Logsdon, Ambasadorul SUA în RM, a Ministrului Culturii, Sergiu Prodan, Președintelui Asociației Evreilor în RM, Alexandr Bilinkis și a numeroși oaspeți și reprezentanți ai comunității evreiești.

Muzeul se află pe str. Vasile Lupu 62, Orhei, unde cândva a fost una dintre cele 19 sinagogi din regiune.

Instituția este primul muzeu dedicat istoriei evreilor din țară. Exponatele, care au încăput în două camere recent renovate, conțin documente și alte dovezi ale vieții, obiceiurilor, tradițiilor, meșteșugurilor și activității evreilor din această regiune a țării. Sunt și povești de viață personale, ale etnicilor evrei. Este un loc de reflecție activă asupra memoriei și experienței evreilor din secolele 19-20 și contribuția lor la viața economică și culturală a țării.

„Trebuie să cunoaștem și să prețuim trecutul, lecțiile istoriei, să  punem în valoare aceste dovezi, Citește restul acestei intrări »


O troiță pentru Chișinău

12/10/2022

de Gheorghe PÂRJA

Trăim vremuri cu multe emoții cenușii, de aceea orice veste care aduce un licăr de lumină este o binecuvântare. Mai ales când este vorba despre Basarabia, prinsă și ea într-un tangaj al nesiguranței evenimentelor din ultimul timp. Vestea bună mi-a dat-o domnul Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, din Baia Mare, care în această săptămână va trece Prutul pentru a duce în capitala Republicii Moldova o troiță maramureșeană, ce va fi amplasată în Parcul Central al Chișinăului, în fața Catedralei Mitropolitane. Pentru a înțelege mai bine semnificația acestui gest, mă voi întoarce în timp. În ianuarie 1991, Teodor Ardelean a trecut Prutul cu prima troiță care ducea la Chișinău mesajul istoric al Maramureșului. Curaj, intuiție și sentimente pentru basarabeni, pentru trecutul comun și figurile ilustre ale neamului.

Teodor Ardelean a vorbit în Piața Marii Adunări Naționale în istorica zi de 27 august 1991, când Republica Moldova a devenit stat suveran, independent și democratic, liber să-și decidă prezentul și viitorul. Dar vremea a trecut și lemnul troiței s-a șubrezit. Minți doritoare de la Chișinău, printre care și Tudor Zbârnea, au apelat la Teodor Ardelean să primenească însemnul creștin. Nu uit a spune că Tudor Zbârnea, acum directorul general al Muzeului de Artă al Republicii Moldova, căruia i-am trecut pragul, s-a numărat printre cei care, în 1991, a fost de față la Citește restul acestei intrări »


„Și eu am servit cultural aici”

05/11/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Asemeni Romei, orașul Chișinău este așezat peste șapte coline. Chiar dacă în Evul Mediu capitala de azi a Republicii Moldova era un „sat mare”, zona centrală avea caracteristici urbane. Și astăzi, sub asediul modernității, acest perimetru este cel mai circulat și mai frumos. Sectorul Centru, cu o populație de circa 120.000 de locuitori, găzduiește cele mai importante instituții, printre care și Biblioteca „Maramureș”, întemeiată întâi într-o altă zonă, pe B-dul Alba Iulia și mutată de câțiva ani aici. Aici unde sunt pietrele de temelie ale urbei.

Care ne sunt arterele și cine ne sunt vecinii? Scriitorii de la Chișinău au scris nu o dată despre această „inimă a orașului”. Bulevardul Ștefan cel Mare, Primăria, strada Mitropolit Varlaam, cu Filarmonica Națională, strada Pan Halippa cu Memorialul Gloriei Militare, strada Mihai Eminescu și Teatrul Național cu același nume… Pe strada Alexei Mateevici la nr. 33 a locuit Citește restul acestei intrări »


După treizeci de ani…

14/09/2021

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Mă simt binecuvântat de la Dumnezeu și de la Neamul Meu pentru multele clipe istorice trăite în cei 70 de ani de viață, pe care i-am simțit mereu ca darul cel mai minunat de la Părintele Veșniciilor. Au fost momente rare, înălțătoare de suflete, mistuitoare de inimi, când emoțiile îți cuprind toate mădularele trupului și te îmbracă în haina vibrației cosmice.

Îmi aduc aminte că, în urmă cu 30 de ani, mai exact la 27 august 1991, mă aflam la Chișinău spre a pregăti inaugurarea Bibliotecii Transilvania, prima filială de carte românească a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” în capitala fostei Basarabii Române, la acel moment structură teritorială a „măreței” Uniuni Sovietice. Trecusem cu greu miile de cărți ce urmau să completeze prezența limbii române, insignifiantă (0,01 %!) la ea acasă! Citește restul acestei intrări »


Ordinul Republicii, acordat de Ziua Bibliotecarului

26/04/2021

În 23 aprilie 2021, de Ziua Bibliotecarului, doamna Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, a acordat Ordinul Republicii doamnei Lidia Kulikovski, doctor conferențiar, manager în cadrul Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, pentru contribuția sa substanțială de-a lungul anilor la dezvoltarea bibliotecilor din Republica Moldova.

Lidia Kulikovski este una dintre figurile emblematice și apreciate în domeniul biblioteconomic din Republica Moldova. Citește restul acestei intrări »


MIHAI VOLONTIR – un mare talent al scenei și al cinematografiei Republicii Moldova

10/03/2021

de Vasile ȘOIMARU

Se împlinesc 87 de ani de la nașterea unui mare talent al scenei și al cinematografiei noastre, dar și a celei internaționale, MIHAI VOLONTIR, colegul nostru din Parlamentul Independenței…

În cei patru ani cât am activat împreună în Primul Parlament al R. Moldova (1990-1994), n-am îndrăznit și n-am încercat să mă apropii prea mult de Mihai Volontir… Am avut ocazia să dialoghez cu el la o ședință la sediul UTM pe str. Pușkin din Chișinău, el stând de vorbă, cu criticul de teatru Pavel Proca, vecinul meu din Cornova, unde tatăl său, Tudor Proca, o perioadă de timp a fost director de școală. În rest, ne vedeam doar la ședințele fracțiunii parlamentare sau la alte manifestări culturale, omagiale, cu participarea deputaților. Îl consideram prea mare, cât un munte de mare…  Citește restul acestei intrări »


Dr. Lidia Kulikovski, la ceas aniversar!

08/03/2021

 

Lidia Kulikovski s-a născut la data de 8 martie 1951, în satul Nicoreni, raionul Drochia, Republica Moldova, avându-i ca părinți pe Leonid și Nina Ataman. Urmează școala medie de cultură generală din satul natal, ca mai apoi să-și îndrepte pașii spre Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie – specialitatea biblioteconomie și bibliografie. Debutează în misiunea de cunoaștere și promovare a universului cărții la „Biblioteca orășenească Andrei Jdanov” din Chișinău, activând în diferite servicii și prestând diverse activități biblioteconomice.  Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 436 (16 – 31 Decembrie)

18/01/2021

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Slăvitul Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și celelalte Sărbători să vă aducă binecuvântare în tot lucrul cel bun, spor duhovnicesc, bucurie în suflet, iar Anul Nou care vine să ne găsească în pace, liniște sufletească, bună înțelegere și trăire creștinească! La mulți ani!

*

Primăvara de la Prut. După un an de necazuri, tensiune, temeri, după un an în care am auzit vorbindu-se zilnic de mii de infectați, de morți, de izolați și carantinați, în Decembrie parcă a răsărit soarele. Am trăit momente de mare bucurie, văzând câteva evenimente ce s-au petrecut peste Prut. La un moment dat am avut senzația că Unirea dintre cele două maluri ale Prutului este mai aproape ca oricând.

În primul rând a fost alegerea Doamnei Maia Sandu ca președinte al Republicii Moldova. Noul președinte este un om școlit la mari universități ale Apusului, cu state de plată în instituții europene de prestigiu, cu mentalitate proeuropeană și cu un mare suflet de român. A avut o largă susținere din partea tineretului, din partea moldovenilor plecați în străinătate, în țările europene.

Este un pas uriaș pe care l-a făcut Moldova. Citește restul acestei intrări »


Încrederea mea în MAIA SANDU are 26 de ani fără întrerupere!!!

18/11/2020

Eu, Vasile Șoimaru, semnatar al Declarației de Independență, de 29 de ani, în calitatea mea de deputat în primul Parlament al R. Moldova;

Semnatar al diplomei de licență a Maiei Sandu, de 26 de ani, iunie 1994, în calitatea mea de atunci de prim-prorector al ASEM;

Sunt și astăzi alături, pentru că nici astăzi nu am pierdut niciun pic de încredere în ea!…

Dovezile mele le vedeți atașate: semnătura mea pe diploma ei de licență cu media 9,1; imaginea rectorului-fondator al ASEM, Paul Bran, alungat la București, tot în acea vară, pe 12 iulie, de către agrocomuniștii lui Sangheli și Moțpan, doar pentru că era Român cu majusculă; eu, fiind alungat din ASEM, a doua zi după Paul Bran, pe 13 iulie, pentru că făceam parte din Consiliul Național al REÎNTREGIRII, fondat pe 1 decembrie 1991, de către Mircea Druc… Citește restul acestei intrări »


Bogăţia culturală, farmecul unui spaţiu binecuvântat, Finteuşu Mare, într-o carte de excepţie semnată Angela-Monica Jucan

02/09/2018

de Gelu DRAGOŞ

 

    Angela-Monica Jucan

 

O prietenă şi o colegă bună, Angela-Monica Jucan, originară din Cluj-Napoca, cea care s-a ocupat cu profesionalism şi dăruire de revista şi site-ul „Bibliotheca septentrionalis” părăseşte Baia Mare şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, locul ei de muncă, dar nu oricum, ci lăsându-ne ca zestre, nouă, maramureşenilor, volumul „Înstelatul Finteuş”, editat de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”.

Cartea apărută sub egida bibliotecii în programul cultural „Maramureşul perpetuu”, seria „Aniversări”, coordonator dr. Teodor Ardelean, se referă la Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare, un cor înfiinţat odată cu Marea Unire şi care şi-a susţinut primul concert la Şomcuta Mare. Citind cartea scrisă de Angela-Monica Jucan mi-am dat seama ce muncă de Sisif, cât timp a trebuit să aloce pentru a ieşi o carte mai ceva ca o monografie!

Autoarea se opreşte cu migală la fiecare membru al corului, se apleacă asupra locului naşterii, a familiei, a ceea ce cântă fiecare – tenor I, tenor II, bariton, bas – ba, mai mult, şi la direcţiile zodiacale clasice ale fiecăruia, după calendarul arboricol şi după cel asiatic. Citește restul acestei intrări »