de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
O altă lume se prefigurează la orizont. Şi deşi nu este foarte aproape, semnele sale timide sunt vizibile. Iar schimbările vor fi atât de mari, încât vor întrece tot ceea ce s-a petrecut vreodată pe Terra, nu doar luat separat, ci şi însumat.
Va fi rezolvată problema energiei. Aceasta va putea fi produsă prin căi şi metode ce la ora actuală sunt doar „vise” sau „fantasme”. Va fi vorba de cercetări anterioare ce au fost distruse de către marile companii producătoare de energie spre „a lichida concurenţa”, dar şi de alte idei revoluţionare (energia sistemelor toroidale, magnetismul de contact, energia solară, folosirea antinomică a forţei gravitaţionale ş.a.). Bătălia nu va fi uşoară, dar nici nu va mai putea fi oprită, pentru că va fi în creştere populaţia planetară, care va conştientiza că descoperirile epocale ce ne pot furniza energie nelimitată, sigură şi curată trebuie „puse la lucru” spre a stopa distrugerea planetei. Mai mult, aceste forme de energie vor putea fi puse la dispoziţia „consumatorilor” gratuit, întrucât energia consumată pentru punerea în valoare a noilor energii va fi foarte redusă ca volum şi preţ, mult diferit faţă de cheltuielile prezente cu exploatarea hidrocarburilor sau cu energia nucleară.
Rezolvarea problemei energiei, va aduce după sine, ca efect indus şi inclus, rezolvarea Citește restul acestei intrări »